Preşedintele Uniunii Teatrale din România, Ion Caramitru, a refuzat prezenţa pe scenă a directorului Teatrului Naţional „Radu Stanca” din Sibiu, în momentul înmânării premiului pentru Excelenţă spectacolului „Faust” în regia lui Silviu Purcărete.
La înmânarea premiului de excelenţă, luni, pe scenă a fost chemată scenografa Lia Manţoc. Aceasta l-a întrebat pe Caramitru: „Să vină şi domnul director?” (Constantin Chiriac, n.r.). La această întrebare, preşedintele UNITER a spus un sec "Nu!".
La anunţarea premiului, în martie, Constantin Chiriac, directorul Teatrului "Radu Stanca", a calificat gestul UNITER drept "o dreaptă şi târzie recunoaştere", referindu-se şi la faptul că montarea a fost ignorată, la momentul respectiv, de juriul UNITER. Premiera spectacolului "Faust" a deschis, în 2007, la Sibiu, Festivalul Naţional de Teatru.
Senatul UNITER a acordat premiul de excelenţă creatorilor Silviu Purcărete (regizor şi scenarist), Helmut Stürmer (scenograf-decor), Lia Manţoc (scenograf-costume), Vasile Şirli (compozitor), Andu Dumitrescu (scenograf-efecte video), pentru impactul internaţional al spectacolului "Faust", după Goethe (Teatrul Naţional "Radu Stanca" din Sibiu), la Festivalul Edinburgh 2009.
În afara premiului pentru Excelenţă, teatrul din Sibiu a ratat ieri alte două premii: cel pentru cea mai bună actriţă în rol principal – Ofelia Popii şi cel pentru cel mai bun spectacol – Braking the waves în regia lui Radu Alexandru Nica. Premiul pentru cea mai bună actriţă a mers către Virginia Mirea pentru rolul din spectacolul "Casa Zoikăi", pus în scenă la Teatrul de Comedie din Bucureşti. "Rosencrantz şi Guildenstern sunt morţi", de Victor Ioan Frunză, a primit premiul pentru cel mai bun spectacol al anului 2009. Spectacolul a fost montat la Teatrul Maghiar "Csiky Gergely" din Timişoara.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Constantin Chiriac , Radu Stanca , Teatrul Naţional , Teatrul Maghiar , Ofelia Popii , Silviu Purcărete , Ion Caramitru , Andu Dumitrescu , Helmut Stürmer , Lia Manţoc , După Festivalul Naţional , Vasile Şirli , Teatrului Național , Victor Ioan Frunză , Festivalul Edinburgh , Virginia Mirea , Casa Zoikăi , Radu Alexandru Nica , Csiky Gergely , Preşedintele Uniunii Teatrale
Vizualizari: 504
Ultimele comentarii
Acum 13 ore
Cornel Sibianul
Acum 13 ore
Ada
Acum 13 ore
Ioan Rotar
Acum 14 ore
Rotar
Acum 15 ore
EVREU