Un nou timp de implant cerebral realizat parţial din mătase, care oferă o conexiune sensibilă pentru semnalele înregistrate, ar putea reprezenta soluţia ideală pentru recuperarea în urma leziunilor cerebrale sau a epilesiei. Testele realizate de către cercetătorii de la Universitatea din Illinois, secondaţi de colegii de la Universitatea din Pennsylvania şi de la Universitatea Tuffs din Boston, au constat în plasarea de electrozi fini şi flexibili la creierul unei pisici, constatându-se astfel că semnalele primite erau mult mai puternice decât în cazul altor tipuri de dispositive cu aceeaşi destinaţie.
Cercetărătorii americani au realizat sistemele folosind o proteină obţinută din mătase şi electrozi metalici deosebit de fini. Întrucât mătasea este un produs biocompatibil şi solubil, transparentă şi flexibilă, ea are capacitatea ca, odată implantat în creier, să se dizolve, lăsând electrozii liberi să acţioneze, explică specialiştii.
Pisicile supuse testului au fost anesteziate local, astfel că ochii acestora se mişcau, iar electrozii puteau înregistra semnalele transmise.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Universitatea Tuffs
Vizualizari: 267


Ultimele comentarii
Acum 1 oră
Forest Gump
Acum 1 oră
Kukuruku
Acum 1 oră
Romania corupta
Acum 1 oră
Ancheta
Acum 2 ore
Galben, culoarea norocoasa