Joi,
11.09.2025
Parțial Noros
Acum
24°C

O sibianca face valuri in lumea modei

În urma prezentării colecţiei „New World’s Order”, din data de 15 aprilie 2010, Ada Bucşă a şocat publicul. 

 

Colecţia sa a adus controverse şi multe opinii printre criticii de modă, profesorii de design vestimentar şi media prezenţi la „Cluj Fashion Week”.

 Criticul de modă şi organizator al festivalului „Cluj Fashion Week” , Alin Galetescu, o numeşte pe Ada, „Cea mai bună viitor tânăr designer pe 2010”. „Ada a fost revelaţia festivalului”, adaugă Alin Galatescu.

 

Editorul revistei Elle, Marian Palie, afirmă faptul că este „cea mai bună colecţie ca şi concept şi idee. Ada poate să însemne un nume în viitor. Apreciez faptul că a avut curaj şi a fost îndrăzneaţă prin această colecţie. Ada a încercat un drum nestrăbătut încă în România.Ceea ce a făcut Ada Bucşă, regăseşti doar la Berlin şi Londra.Îi doresc pe viitor ca ideile ei să fie vandabile, doar aşa va câştiga.Până în acest moment a demonstrat că poate!”

 

Criticul de modă , numărul 3 în lume, Diane Pernet, ne spune despre Ada că este inspirată din stilul mareului Alexandre McQueen”. Ada are idei bune, are un univers, dar trebuie să mai lucreze la partea de producţie a colecţiei.Ada are ceva de spus”.  Unul dintre cele mai aşteptate evenimente de modă ale anului, Cluj Fashion Week, a debutat în forţă cu o colecţie suprinzator de tonică. Colecţia extraterestro-militară a Adei Bucşă a fost un omagiu adus tuturor femeilor care nu şi-au pierdut simţul umorului, şi care ştiu să poarte buline & dungi cu o plăcere sadică! 

  

Sibianul care este deja consacrat în lumea designului vestimentar, prep. univ. Lucian Broscătean, este plăcut surprins de evoluţia Adei: “A fost un debut spectacolos, am apreciat faptul că pentru fiecare ţinută a construit un styling diferit. A conturat personaje foarte interesante şi a experimentat mult la nivelul materialelor şi al texturilor.Sandalele cu accente metalice şi măştile au completat într-un mod foarte creativ ţinutele. Categoric Ada are viitor în fashion. Aştept cu interes colecţiile viitoare şi să văd ce teme o să abordeze pentru sezonul viitor, pentru că are un potenţial foarte mare. A avut un feedback ok din partea unor oameni care contează în fashion”  afirmă Lucian Broscatean.

 

 “Intentia mea a fost să şochez, doar aşa poţi să îţi faci loc în lumea modei.Am reuşit să creez controverse printre specialişti, ceea ce mă bucură. Unii mă plac şi îmi apreciază curajul, alţii mă critică prin faptul că am încercat prea mult.Am vrut să scot în evidenţa femeia puternică şi independenţa. Modul în care am făcut-o a lăsat publicul fără cuvinte pentru că am exprimat-o într-un mod futurist, avangardist şi total neconvetional. Chiar dacă “femeia mea” nu este nici cea mai femina , nici cea mai seducătoare, ea ilustrază femeia redusă la tăcere, femeia privită ca obiect, femeia obligată să îşi ascundă trupul pentru a-şi câştiga independenţa în lumea barbatilor”, declară sibianca Ada Bucşă.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus