Joi,
28.03.2024
Cer Senin
Acum
8°C

Concursul micilor mestesugari la Avrig

Duminică, 9 mai 2010 oraşul Avrig se va transforma pentru o zi în capitala meşteşugului şi cântecului popular sibian.

Complexul Naţional Muzeal ASTRA şi Inspectoratul Şcolar Judeţean Sibiu, alături de Clubul Copiilor Avrig şi Consiliul Local Avrig Vă invită, în cadrul celei de-a 15-a ediţii a fazei judeţene a Olimpiadei ”Meşteşuguri artistice tradiţionale”, organizată în incinta Casei de Cultură - „Sala Pavilon”, localizată pe strada Avram Iancu, începând cu orele 09:00, să vă delectaţi privirea cu sfintele icoane pictate pe lemn sau sticlă, cu minunatele ştergare şi şerveţele ţesute de elevele de la Avrig şi Sălişte, să le întâlniţi pe micile brodeze sau pe pasionaţii confecţionari ai măştilor populare.

Participă peste 100 de tineri cu vârste cuprinse între 6-18 ani, reprezentanţi ai peste 20 de unităţi şcolare din judeţ, care au deprins unul dintre meşteşugurile tradiţionale prezente în concurs (ţesut, brodat, confecţionat măşti, pictură pe lemn sau sticlă, împletit fibre vegetale, prelucrarea artistică a lutului), fie în familie, de la mari creatori populari, membri ai Academiei Artelor Tradiţionale din România, fie în şcoală sau în cadrul Cluburile Copiilor şi Elevilor.

Ocupanţii locurilor I (din cadrul fazei judeţene, pe fiecare meşteşug în parte) vor reprezenta judeţul Sibiu la faza naţională a Olimpiadei ”Meşteşuguri artistice tradiţionale”, desfăşurată în perioada 19 - 25 august 2010 în Muzeul Civilizaţiei Populare Tradiţionale „ASTRA” (Muzeul în aer liber) din Dumbrava Sibiului.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus