Duminică,
21.07.2024
Partial Noros
Acum
24°C

Isi revine industria auto?

Rezultatele spectaculoase ale Compa SA pentru primele trei luni ale acestui an, alături de cifre pozitive ale unor mari companii producătoare de componente auto sugerează o oarecare schimbare în bine a industriei auto. Chiar dacă nu se poate vorbi încă de o revenire a pieţei, potrivit experţilor din domeniu, sunt semne bune care s-ar putea propaga până la cei mai mici comercianţi de componente auto. Discuţiile privind o revenire treptată a pieţei au un suport local cel puţin în rezultatele firmei sibiene Compa SA, producător de componente auto. Firma a înregistrat în ultimii doi ani scăderi masive ale afacerilor şi a ajuns să îşi negocieze îngheţarea rabmursării creditelor cu băncile finanţatoare. În ultima parte a anului trecut însă şi, mai ales în primele trei luni din acest an, Compa a anunţat creşteri. Foarte mari, având în vedere circumstanţele economice. Pentru primele trei luni din acest an, Compa Sibiu a anunţat o cifră de afaceri de 80,7 milioane lei, adică o creştere cu 64 la sută faţă de aceaşi perioadă din urmă cu un an şi cu 12 la sută peste nivelul fixat în bugetul de venituri şi cheltuieli.
Creşterea spectaculoasă vine ca urmare a creşterii exporturilor, mai mari cu 67 la sută în primele trei luni din 2010, comparativ cu perioada similară din 2009. Ponderea vânzărilor la export în cifra de afaceri a crescut, de asemenea, la 84 la sută.
Din ceea ce spun reprezentanţii firmei sibiene în bilanţul publicat pe site-ul oficial, semne ale revenirii activităţii din domeniu s-au observat în a doua parte a anului trecut. "Ca urmare a scăderii semnificative a producţiei de componente auto, în contextul crizei economice mondiale, începând cu data de 01.01.2009, au fost trecute în conservare un număr de 138 de utilaje şi echipamente. În luna august 2009, datorită relansării activităţii în anumite sectoare, s-au repus în amortizare un numar de 39 utilaje", scrie în una din notele de blianţ.
În plus, firma a revenit la programul de cinci zile lucrătoare pe săptămână, după ce pe tot parcursul lui 2009, Compa SA a avut un program de doar patru zile lucrăptoare pe săptămână şi a înregistrat o reducere importantă a efectivului de angajaţi.
Compania nu a mai trimis niciun om în şomaj tehnic, în primele trei luni din 2010 şi a reluat programul de investiţii, realizând lucrări în valoare de aproape 3,9 mil. lei. "A fost reluat procesul de rambursare a creditelor de investiţii angajate, cunoscând faptul că pentru ultimele nouă luni ale anului 2009 s-a convenit cu banca finanţatoare o perioadă de graţie în obligaţia de rambursare pentru o parte a creditelor de investiţii", se precizează în raportul trimestrial.
Compa a încheiat primul trimestru cu un profit net de 1,84 mil. lei (447.000 de euro), comparativ cu mai putin de 100.000 de lei în primele trei luni ale lui 2009.
"Ieşirea treptată din criza economică a industriei auto de la nivel european şi chiar mondial din a doua parte a anului 2009 a influenţat în mod indirect şi nivelul comenzilor Compa a căror creştere a fost resimţită din anul 2009, continuând acest trend în primele luni ale anului 2010, în special în relaţia cu partenerii Bosch şi Delphi", au mai arătat reprezentanţii companiei.
Compa SA este controlată de Asociatia Salariaţilor, care deţine peste 54% din acţiuni. Pe bursă, capitalizarea companiei este de 21,7 mil. euro.

Precauţie

În momentul în care unii analişti economici vorbesc de un al doilea val de mari tulburări economic la nivel global, puţini sunt cei care se aventurează să vorbească de redresări în difeerite domenii, mai ales pe cel auto. Mai toţi se rezumă să spere şi să estimeze oficial o stagnare a pieţei şi o atenuare a scăderilor afacerilor ori o trecere uşoară pe creştere. Spre exemplu, concernul Continental AG şi-a fixat o mărire a cifrei de afaceri pentru acest an, după o scădere importantă în 2009. "Afacerea noastră s-a consolidat în primele trei luni ale lui 2010 în continuare. Cifra de afaceri şi rezultatul operativ constituie o bază foarte stabilă pentru a atinge sigur obiectivele la nivel de concern asumate în 2010, chiar dacă încă nu este previzibil cum se va dezvolta industria auto europeană în cel de-al doilea semestru", a declarat preşedintele Comitetului Director Continental Dr. Elmar Degenhart. Potrivit lui, concernul speră la o creştere cu circa 10 la sută a afacerilor. "Putem să confirmăm prognoza noastră, de cel puţin cinci procente creştere a cifrei de afaceri, care a fost realizata la începutul anului. Dacă pieţele îşi vor continua dezvoltarea pozitivă ca până acum, avem chiar oportunitatea de a creşte cifra de afaceri cu până la 10 procente. În acelaşi timp vom îmbunătăţi în mod evident rezultatul nostru operativ net în comparaţie cu anul precedent", a mai spus oficialul.
Mai aproape de Sibiu, la Thyssenkrupp Bilstein Compa, managerul radu Betea, este sceptic. Potrivit lui, semnalele pozitive uşoare care se reflectă în activitate şi pe piaţa auto sunt "sezoniere", iar o prognoză serioasă nu ar trebui să se bazeze pe acestea. Radu Betea consideră că, în cel mai bun caz, piaţa auto va stagna.
"Aceste creşteri pe piaţă sunt sezoniere. Din semnalele care vin de pe piaţa mondială, nu se poate spune că vom avea o creştere. Dacă vrem să fim realişti şi nu să ne îmbătăm cu apă rece, trebuie să acceptăm că vom avea parte cel mult de o stagnare a pieţei auto", a declarat Radu Betea.
O viziune similară apare şi în rândul producătorilor de autoturisme. Spre exemplu, potrivit unei estimări făcute de către şeful Mercedes-Benz România, Michael Grewe, piaţa auto din România va înregistra în cursul acestui an un volum similar cu cel din 2009, însă în acest an vor fi sesizate şi primele semne de revenire.
 

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus