Miercuri,
20.08.2025
Cer Senin
Acum
20°C

Megan Fox a fost data afara din Transformers 3

Actriţa americană Megan Fox nu îşi va relua rolul în cel de-al treilea film din seria "Transformers", potrivit unor surse din cadrul studiourilor Paramount, producătorii francizei, informează accesshollywood,com, citat de Mediafax.

Megan Fox a interpretat rolul iubitei personajului jucat de actorul Shia LaBeouf în primele două filme. Pentru ca personajul interpretat de Shia LaBeouf - Samuel James Witwicky - să urmeze o nouă direcţie, ar fi mai bine ca acesta să nu mai aibă o "veche" iubită, a explicat sursa.

Potrivit declaraţiilor aceleiaşi surse, Megan Fox a luat singură decizia de a părăsi această franciză.

În schimb, Nikki Finke, cel care a raportat primul pentru Deadline.com faptul că Megan Fox nu mai face parte din distribuţia filmului "Transformers 3", susţine că decizia i-a aparţinut regizorului Michael Bay.

Ştirea plecării actriţei Megan Fox din această franciză, care se bucură de un mare succes comercial, apare la câteva luni de la publicarea unei informaţii în presa americană potrivit căreia ar fi avut loc o dispută între Megan Fox cu Michael Bay şi câţiva actori din distribuţie.

Megan Fox l-a comparat pe Michael Bay cu Hitler şi cu Napoleon, într-un interviu acordat la sfârşitul anului 2009 revistei Wonderland Magazine.

"El (Michael Bay-n.r.) e ca Napoleon şi vrea să îşi creeze această reputaţie nebunească de regizor puţin nebun. Pe platourile de filmare vrea să fie precum Hitler. Şi chiar este. Să lucrezi cu el este un adevărat coşmar, dar atunci când îl scoţi de pe platourile de filmare, când nu se află în acea dispoziţie regizorală, chiar îmi place personalitatea lui, deoarece este un tip stângaci, atât de ciudat de stângaci", a declarat Megan Fox.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Comentarii

1 comentarii

SAM

Acum 14 ani

de ce a dato,ea juca foarte bine rolurile
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus