Nicu Florescu a revenit în fruntea Gărzii Financiare Sibiu. Secondat de Gheorghe Gabriel. Ioan Avrigeanu a revenit și pe poziția de adjunct a Direcției Finanțelor Publice Sibiu. Mircea Crețu este și el, din nou, director al Agenției județene de șomaj. Revenirile au la bază motive birocratice. Kafka, frate!
De departe, cea mai kafkiană situație este la AJOFM Sibiu, instituția care, mai zilele trecute, avea trei directori pe același scaun. Acum a mai rămas doar unul, liberalul Mircea Crețu, cel destituit în 2009, după venirea la putere a tandemului PDL – PSD. Înlocuit cu social-democratul Gheorghe Suditu, aflat acum în concediu de odihnă, Mircea Crețu a câștigat în instanță reocuparea postului din care a fost destituit. Doar că, pe linie de instituție, în toată țara, a fost transmisă o circulară. Potrivit căreia, nimeni nu are voie să comenteze situația. ”Eu am transmis Agenției naționale pentru ocuparea forței de muncă o copie a minutei din 14 aprilie. De atunci ar fi trebuit să revin pe post. Dar nu am primit niciun răspuns de la ANOFM. Am trimis minuta acum aproximativ o săptămână”, declara Mircea Crețu înainte de a reveni pe post. ”Eu nu am revenit pe post. Am fost întotdeauna. Am fost detașat, cât timp am fost în concediu de boală”, spunea în aceeași vreme și Suditu. ”Eu, acum, mi-am cam terminat misiunea de a conduce AJOFM, în urma venirii lui Gheorghe Suditu. Eu am avut contract pe perioadă determinată, cât timp Gheorghe Suditu era detașat”, completa și Ionuț Hămbășan, directorul coordonator promovat de PDL după ruperea protocolului cu PSD.
Garda Financiară Sibiu este o altă instituție unde vechii șefi au revenit în prima poziție. După ce a fost detașat prin țară, Nicu Florescu a fost înlocuit. De Gheorghe Gabriel. Apoi, acesta a devenit adjunct, Nicolae Fumurescu fiind coordonatorul instituției, apropiat al PDL. Cum ordonanțele de schimbat directori promovate de guvernarea PDL au picat pe rând la Curtea Constituțională, Nicolae Fumurescu s-a văzut nevoit să îi lase loc liber lui Nicu Florescu.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Gardă Financiară Sibiu , Nicolae Fumurescu , Gărzii Financiare Sibiu , Gheorghe Suditu , Gheorghe Gabriel , Curtea Constituţională , De Gheorghe Gabriel , Mircea Crețu , Nicu Florescu , Ionuț Hămbășan , Ioan Avrigeanu
Vizualizari: 1786
Ultimele comentarii
Acum 13 ore
R
Acum 13 ore
Emil
Acum 14 ore
Newman
Acum 14 ore
Newman
Acum 14 ore
C