Vineri,
29.03.2024
Cer Senin
Acum
19°C

Sibiul uneste prin dans trei continente

40 de dansatori profesionişti din Grecia, Rusia, Canada, Japonia, Republica Moldova, Finlanda, Statele Unite ale Americii, Franţa şi România dau întâlnire publicului sibian, în cadrul unui eveniment inedit aflat în acest an la cea de-a treia ediţie: 'Concurs Internaţional de Dans Clasic şi Contemporan Sibiu'.

Concursul, va avea loc pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor Sibiu, va debuta joi, 10 iunie 2010 şi se va încheia duminică, 13 iunie 2010 cu Gala de Premiere a Participanţilor.

Publicul va avea accesul liber la eveniment, atât în cele trei zile de concurs cât şi la Gala de Premiere a Participanţilor, reprezentaţiile începând în fiecare zi de la ora 18:00.

Concursul este structurat pe trei secţiuni după cum urmează: secţiunea I - dans clasic (10 iunie), secţiunea a II-a - dans contemporan (11 iunie) şi secţiunea a III-a - finala, seara de 13 iunie fiind rezervată Galei de Premiere a Participanţilor.

Juriul, format din foşti balerini de renume internaţional îl are ca preşedinte în acest an pe Irek Mukhamedov (Anglia), fost prim solist al Teatrului Balşoi Moscova, iar în componenţă se regăsesc: Mikhail Tchoupakov (S.U.A.), Cristina Hamel (Franţa), Sergiu Ştefanschi (Canada), Yurie Shinohara (Japonia), Yvon Strauss (Franţa) - Preşedintele Federaţiei Franceze de Dans, federaţie parteneră a Teatrului de Balet Sibiu, Alexander Hoffman (Germania) - Director UNESCO pentru Dans, şi Sergiu Anghel (România).

Evenimentul, aflat pe Agenda Cultural - Sportivă a Municipiului Sibiu, este organizat de Asociaţia Ordinul Cavalerilor de Sibiu în colaborare cu Teatrul de Balet Sibiu, cu sprijinul municipalităţii sibiene.

Sponsorii acestei ediţii sunt Hotel Continental Forum Sibiu, Clubul Lions, Simba Hotel, Simba Restaurant şi Simba Catering.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus