Romania, plansa si revoltata

Da, acesta este sentimentul zilei. Plângem şi ne revoltăm pentru viaţa pe care o ducem acum, după ce, în urmă cu douăzeci de ani, visam şi speram ca România, intrată într-o nouă optică a devenirii, cu bogatele ei resurse, să ne garanteze o viaţă demnă, scutită de griji. Mereu îmi pun întrebarea : oare câţi români îşi propun să-şi explice obiectiv, nepărtinitor, care sunt cauzele reale pentru care am ajuns aici ? Reacţia prea multora se aseamănă cu scâncetul unui copil care plânge de foame. El cere, pretinde în mod spontan şi imperativ, fără a-şi putea imagina că nu se poate, că nu e de unde. Deosebirea e că mulţi, chiar prea mulţi români văd şi ştiu în ce fundătură am ajuns, ba unii realizează că se poate şi mai rău dar, cu toate acestea, pretind, cer ultimativ să li se dea. Nu-i interesează că nu e de unde. Nu-i interesează nici de ce nu e de unde.
Alarma şi durerea sunt reale şi justificate. Prea multă lume a ajuns în pragul sărăciei umilitoare, greu suportabile. Revolta este pe măsură explicabilă : prea mulţi şi-au umflat burţile de stau să crape, în procesul acesta speculativ de deplasare a bunurilor, a banilor dintr-un buzunar în altul, fără muncă, fără randament economic. Prea mulţi s-au hiperîmbogăţit pe sărăcirea altora, prin specularea deşănţată a bunurilor şi resurselor ţării. Problema este că revolta noastră greşeşte,în cea mai mare parte,ţinta. O adevărată canonadă s-a lansat asupra actualului guvern. Am spus-o şi cu alt prilej, are o parte de vină. Când la sfârşitul lui 2008 a preluat treburile statului, guvernul celor două partide, PDL şi PSD, având o confortabilă majoritate parlamentară, trebuia să joace cu cărţile pe faţă, să explice răspicat starea pe care a preluat-o de la liberali şi să fi luat încă de la început măsurile de întâmpinare a derapajului spre incapacitate de plată. Cum se ştie, n-a făcut-o în decursul primului jumătate de an, după care s-au dezbinat iar guvernul Boc II şi următorii, cum le place unora să-i spună, hărţuit în parlament şi confruntat cu alegerile prezidenţiale, n-a avut puterea să reacţioneze. Majoritatea parlamentară de sprijinre a actualului guvern s-a constituit abia la începutul acestui an. Multă lume îl învinuieşte nu pentru că a luat acum taurul de coarne ci că n-a făcut-o cum ar fi trebuit. Că iată, prin măsurile preconizate îi atinge şi pe cei năpăstuiţi. În bună parte este adevărat. Problema e ce putea altceva să facă.
Este înafara oricărei îndoieli că am consumat şi consumăm în continuare mai mult decât producem, situaţie în care, pentru a face faţă, trebuie să recurgem la împrumuturi. Cel cu FMI şi UE sunt de departe cele mai puţin apăsătoare dar care, fireşte, ne cer să fim cumpătaţi, echilibraţi. Orice s-ar zice, fără banii de împrumut ne paşte incapacitatea de plată. Chestiunea se pune nu peste un an sau doi ci acum. De aceea, prima problemă este urgenţa. În acest context soluţiile erau fie creşterea impozitelor şi a TVA, fie restrângeri bugetare. Suicidar, însă în deplină cunoştinţă de cauză şi deplin responsabil, guvernul a recurs la austeritatea bugetară pe un motiv pe cât de simplu, pe atât de convingător: scopul final nu este austeritatea, restrângerea bugetară, ci demararea creşterii economice, care ar fi pusă în pericol prin creşterea impozitelor şi a TVA. Aceasta presupune întrebuinţarea judicioasă a resurselor economisite prin echilibrări de salarii şi pensii, prin măsurile de austeritate precum şi a celor din împrumuturi, pentru relansare economică. De reuşita unei atare strategii va depinde, pe bună dreptate, soarta actualei puteri.
Aşa cred că ar trebui să judecăm şi să înţelegem. Sunt convins că aşa judecă cea mai mare parte a populaţiei. Care cere firesc, dreptate şi echilibru şi în ce priveşte impactul măsurilor de austeritate, inclusiv o contribuţie pe măsură din partea celor ajunşi precum şi aducerea în cadru legislativ ferm şi echilibrat a distribuirii şi redistribuirii banului public. Numai că, revolta stradală se îndreaptă tocmai împotriva singurului guvern care, de douăzeci de ani încoace, încearcă, într-o situaţie deosebit de critică, să pună ordine în lucruri. În stradă se ţipă că totul se datorează actualului guvern, că starea jalnică în care ne găsim s-a ivit abia de câteva luni. Nu, stimaţi cititori! Ea este consecinţa unor guvernări, a unei puteri politice iresponsabile, de douăzeci de ani încoace. Cinic şi pervers, românii au fost îndemnaţi să strige “ nu ne vindem ţara” pentru ca ea să fie pur şi simplu scoasă la mezat pe interese de putere şi de bani, tocmai de către instigatori. Aud ostentativ : hoţii, hoţii ! Ei bine, unii dintre hoţi sunt cei care scot oamenii în stradă. Unde şi când s-au mai văzut atâţia lideri sindicali burduşiţi de nu mai pot, angajaţi în mari afaceri? De unde? Nu cumva pentru că de-alungul timpului au pus mişcarea sindicală la cheremul şi interesele partidelor, a puterii politice? Cine a mai văzut mari lideri sindicali în acelaşi timp mari parlamentari, implicaţi în mari afaceri?
Adevărul este că de 20 de ani, ţara a fost stoarsă de putere în profitul oligarhiei politico-financiare care şi de această dată încearcă să-şi menţină poziţiile şi privilegiile opunându-se cu îndârjire reformelor de echilibrare social-economică. Ca şi mai deunăzi, ea îşi împinge la înaintare pionii politici, pune în mişcare partide,scorneşte,deturnează şi minte cu sfruntată neruşinare pentru a răsuci minţile oamenilor. Mulţi, foarte mulţi cad în plasă. Marea oligarhie, recrutată precum se ştie cu precădere din foşti securişti, foşti nomenclaturişti, din oameni certaţi cu cele mai elementare principii de valori civice şi morale, au pus mâna pe informaţie, arma redutabilă de manipulare a opiniei publice. Ce să mai reproşăm oamenilor simpli când, de pildă, la posturi de televiziune cum sunt Antena 3 şi Realitatea îşi vând conştiinţa pe bani, figuri mediatice ce s-au pretins şi se pretind mari făuritori şi mari formatori de opinie. Unde este conştiinţa naţională, conştiinţa civică?
Ne revoltăm şi bine facem. Măcar acum. Timp de două decenii am înghiţit în sec, cu aprobativă candoare, cu intolerabilă nepăsare şi indolenţă, afacerile politice veroase, scandaloasele rapturi economice care au adus ţara în pragul dezastrului. Avem şi dacă suntem oneşti trebuie să recunoaştem, partea noastră de vină. Revolta trebuie să se adreseze şi propriei noastre conştiinţe. Problema este să ne îndreptăm protestul şi revolta împotriva răului real, să ţintim cauzele reale, să-i taxăm pe adevăraţii vinovaţi indiferent cine sunt şi unde se află. Să le retragem încrederea. Să controlăm modul în care este gestionată ţara. Să exercităm presiuni asupra factorilor de decizie. Cu alte cuvinte, să le cerem chibzuinţă şi bună credinţă. Şi nu în ultimul rând, să ne gândim simplu, că nimic nu se construieşte, nimic nu se realizează decât prin muncă. Astfel potenţate, lacrimile şi revolta noastră pot avea un rost.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi