Marți,
30.12.2025
Innorat
Acum
-2°C

Schimbarea schimbarii schimbate: Hambasan, inapoi la AJOFM

A fost Mircea Crețu, membru PNL. A venit PDL – PSD, la putere, a venit Gheorghe Suditu, director. A plecat PSD, a plecat și Suditu, a venit Ionuț Hămbășan. A plecat Hămbășan, căci s-a întors, prin instanță, Crețu. Acum, iarăși a plecat Crețu și iarăși a venit Hămbășan. Este povestioara ultimilor doi ani din istoria funcției de director a Agenției județene pentru ocuparea forței de muncă Sibiu. Acum nici două luni, povestea rămăsese bătută în cuie, cel puțin aparent – liberalul Mircea Crețu s-a întors în funcția de director executiv, în urma procesului pe care l-a inițiat și l-a câștigat împotriva Agenției naționale pentru ocuparea forței de muncă. Agenție, care, înfrântă în instanță, nu a stat prea mult fără să acționeze: zilele trecute a emis un ordin de delegare. Iar Mircea Crețu este detașat de la Sibiu timp de două luni. La Râșnov, la un centru de formare profesională. ”Tot eu sunt director executiv al AJOFM Sibiu. Doar că în locul meu a fost delegat altcineva. Probabil că astfel se gândește statul să economisească banii”, a declarat protocolar Mircea Crețu. Care s-a supus detașării impuse de la București și, timp de două luni, va face naveta Sibiu – Râșnov.

În locul lui Mircea Crețu fusese numit, acum aproximativ doi ani, social-democratul Gheorghe Suditu. După ieșirea PSD de la guvernare, Suditu a intrat în concediu medical, iar în primăvara acestui an a revenit din concediul medical, timp în care conducerea AJOFM a fost încredințată prin contract pe perioadă determinată altcuiva. Acum, Suditu spune că nu mai are nicio legătură cu AJOFM. ”Crețu este director. Hămbășan este cu delegație. Gata. Eu sunt în afara problemei de acolo. Nu mai am niciun interes”, a spus Gheorghe Suditu. Ionuț Hămbășan, membru PDL, este asistent treapta a treia în cadrul AJOFM Sibiu. Din această postură a fost delegat să conducă instituția județeană. Nu a vrut să comenteze această situație, pentru a nu se interpreta. Un asistent treapta a treia din cadrul AJOFM câștigă aproximativ 700 de lei pe lună.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații, Administrație
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus