Miercuri,
12.05.2021
Parțial Noros
Acum
20°C

Despre John Lenin si Ringo Stalin sau despre cum danseaza urmasii nomenklaturii

Despre John Lenin şi Ringo Stalin sau despre cum dansează urmaşii nomenklaturii

Aş începe, intr-o manieră insolită, cu concluziile construcţiei ideatice pe care o propun si aş spune că lupta politică în perfidul capitalism, îi împinge pe politicienii noi (cu carnetele roşii PCR palmate, să nu se creadă că le- au avut vreo dată) în situaţii de maeştri ai ridicolului. Studiile noastre de caz de astăzi invocă cel puţin trei exemple celebre de metamorfoze ale funabulescului: Adrian Năstase (în limbajul generaţiei pop sau hip hop, alias Năstă), Mircea Geoană şi Viorel Hrebenciuc (nume de scenă, Hrebe) . Toate cele trei personaje ale poveştii noastre au rădăcini adânci în jocul social al nomenclaturii comuniste şi îşi datorează cariera actuală, indiscutabil moştenirii de familie, una riguros-revoluţionară. Adrian Năstase este fiul unui personaj celebru, Marin Năstase, fost ofiţer în armata regală, convertit la comunism, adept intransigent al liniei staliniste impregnate de Gheorghiu Dej. Ion Geoană, general, a fost şeful apărării civile pe România, un persona cât se poate de sinistră a fost, până de curând, tatăl lui Mircea Geoană. O lalea roşie, îmbibată de comunism a fost şi Viorel Hrebenciuc unul dintre liderii studenţilor UTC-işti din anii 80, responsabil pe linie organizatorică şi de propagandă în rândurile tineretului nealiniat. Anii au trecut, cei trei au îndrăgit subit democraţia, care ca o alma mater i-a mângâiat pe creştete iar de aici nu a mai fost decât un pas spre hainele de oameni noi, de virtuoşi ai libertăţii postdecembriste şi ai discursului anticomunist.

Campaniile electorale din 2004 şi 2009 îi plasau pe cei trei în posturi hilare. Hrebenciuc dansa, în 2004 la întrunirile tineretului social-democrat alături de Adrian Năstase, pe ritmuri zvăpăiate care nu aduceau nici în ruptul capului cu hiturile Magistralei albastre sau cu tonalităţile marşului revoluţionar, Trec rânduri, rânduri muncitorii”. La un eveniment similar, în 2009 Mircea Geoană, stingherit, în mijlocul mulţimii de tineri agitaţi, din cohortele de campanie PSD lansa gesturi nearticulate pe ritmuri dance care i se potriveau ca nuca în perete. Văzându-i prinşi ca nişte adolescenţi tomnatici, în vraja nebună a dansului, privitorul de rând, votant de ocazie, ar fi exclamat cu lehamite şi dureroasă conştienţă: coană democraţie iar ai rămas cu onoarea nereperată! Iar lui Ion Iliescu nu i-ar mai fi rămas decât să-şi toarne singur cenuşă în cap, într-un exasperant gest de harakiri ideologic şi să constate dezamăgit, că vigilenţa revoluţionară şi morala proletară s-au vândut pe „muzica decadentă” şi au plecat de mână la discotecă.

Robu Lucian

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus