Marți,
25.11.2025
Cer Senin
Acum
7°C

Iohannis trebuie sa dea afara 125 de sibieni. "Boc este depasit de situatie"

Primarul Sibiului, Klaus Iohannis, a declarat, joi, că are "impresia" că "Guvernul nu are niciun concept" în ceea ce priveşte disponibilizările din administraţia publică, iar despre premierul Emil Boc a spus că este "pur şi simplu depăşit de situaţie".

Iohannis a declarat astăzi într-o conferinţă de presă că "se pot face reduceri în administraţie" şi implicit economii la bugetul public dacă se impun alte modele de administraţie, dar nu "prin a tăia posturi".

Acesta a oferit câteva soluţii pe care le consideră "mai bune" decât cele propuse de Guvern.

"Am impresia că Guvernul nu are niciun concept (în reducerea posturilor din administraţie - n.r.). Se pot face reduceri în administraţie, dar nu prin a tăia posturi, ci prin a schimba conceptul în administraţie. De exemplu, se putea foarte uşor veni cu o legislaţie modificată care permite organizarea instituţiilor culturale în altă formă decât la grămadă cu funcţionarii şi atunci am fi avut 125 de oameni, cei aferenţi teatrului (Teatrul Naţional "Radu Stanca" - n.r.), mai puţini pe schemă. Aceste lucruri se pot face. Tot aşa se poate crea un cadru ca anumite servicii de tip administrare, să poată funcţiona în regim de societate comercială sau societate pe acţiuni în subordinea administraţiei locale şi iar am fi avut o externalizare fără privatizare Există multe modele de administraţie. Dar cel mai prost este de a tăia posturi şi de a gândi scheme de administraţie ulterior", a declarat Iohannis.

Întrebat de ce crede că Emil Boc, fost primar al unui oraş mare, care sigur cunoaşte problemele din administraţie, a luat aceste decizii, Iohannis a spus că "e pur şi simplu depăşit de situaţie".

Primarul Sibiului, Klaus Iohannis, a anunţat, joi, că din cauza măsurilor Guvernului trebuie să reducă peste patru sute de posturi din structurile administraţiei locale, multe dintre acestea fiind neocupate, iar peste 120 de oameni vor rămâne fără locuri de muncă.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Comentarii

6 comentarii

lulu

Acum 15 ani

in mandatul 1996-2000 primarul condurat a lucrat cu 250 de angajati si lucrurile au mers bine. Dovada este dragostea si increderea sibienilor pentru majoritatea consilierilor locali din acel mandat , care si acum sunt parlamentari, prefecti, directori deconcentrate, secretari de stat , inalti functionari guvernamentali. Angajarile ulterioare a celor 600 de angajati a fost hotarata de germania prin organigrama impusa / vezi presa vremii / si a insemnat POVARA PENTRU SIBIENI.
Raspunde

DEX

Acum 15 ani

Sa de, da deie, sa dea?
Raspunde

ptr lulu

Acum 15 ani

iata ce a mers bine sub condrat: 1) zidurile centrului istoric se surpa fiind sustinute de piloni 2) dupa ora 20 Sibiul era oras mort 3) nu vedeai picior de turist in centrul istoric 4) la cativa metri de centrul orasului erau strazi de pamant 5) In vestul orasului se cultiva cucuruz, astazi sunt firme multinationale 6) Autobuzele putine si vechi circulau din 30 minute in 2 ore 7) Sibiul era un oras anonim, cu putine avioane pe aeroportul mic si prafuit, putine masini 8) Sibiul nu avea centre comerciale la periferie 9) Canalizarea in Gusterita era un vis indepartat 10) Infrastructura rutiera era jalnica 11) Viata sibianului era anosta, multi locuind in blocuri nemansardate pline de igrasie, cu ferestre de lemn si pereti prin care batea vantul, legate la un sistem centralizat ineficient si prost
Raspunde

x

Acum 15 ani

draga 3. nu tin cu condurat asta si nu vreau sa zic nici de rau pe klaus da la punctul 6 te contrazic total. autobuzele circula la fel desi sunt mai noi dar mai de proasta calitate. la punctul 8 tin sa precizez ca prin 96 venea mcdonals la bucuresti, metro exista doar prin buc, tm sau cluj de restul concernelor nu mai amintim ca nu existau, infrastructura rutiera nu prea s a schimbat, desi s au vopsit niste locuri de parcare pe niste strazi ce au sens unic acum iar prin cartiere n ai mai fost de mult nici tu dar mai ales klaus
Raspunde

Doctori sau contabili in spital?

Acum 15 ani

Vizitam destul de des orasul Cluj in vremea cand Funar era primar. Apoi, pentru doi ani n-am mai fost in Cluj. Dupa ce am revenit, am fost surprins sa vad cat de mult s-a dezvoltat orasul. Asa ca, domnul Boc a facut o schimbare remarcabila. Cat priveste concedierile care trebuie operate in administratia locala Sibiu, sunt adeptul statului minimalist. Multi dintre noi am votat pentru restructurarea statului, lucru care se face acum. Acest stat trebuie reformat si restructurat din temelii. 125 de posturi din administratia locala este un numar extrem de mic pe langa restructurarea reala care se va face curand. Ganditi-va ca in fiecare spital sunt sute de posturi suport, care n-au legatura cu actul medical. Intr-un spital (e adevarat ca nu in Sibiu) lucreaza 37 de contabili si 10 fochisti. De ce spitalele private nu au sute si sute de posturi suport si nu sunt pe pierderi? Luati ca exemplu policlinica Polisano, care nu colcaie de sute de birocrati. Statul minimalist inseamna statul in slujba cetateanului, balastul trebuie aruncat in mediul privat si obligat spre reconversie profesionala.
Raspunde

pt 3

Acum 15 ani

nu zic ca nu are klaus si realizari, dar centrele comerciale nu au venit pt el, ci pt puterea noastra de cumparare, firmele din zona vest au venit pt pozitia geografica, iar singura realizare majora (centrul) a fosta facuta cu atat de multi bani incat oricine altcineva infrumuseta cel putin de 3 ori mai mult din oras.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus