Marți,
19.08.2025
Cer Senin
Acum
16°C

Johannis, "prieten al comunitatii evreiesti": "e printre cele mai importante momente din cariera mea politica"

Foarte multe oficialități ale Sibiului au asistat, astăzi, la ceremonia de înmânare a medaliei de ”prieten al comunității evreiești”, primarului Sibiului, Klaus Johannis. De la episcopul Bisericii Evanghelice din România, Chirstoph Klein, până la consulul general al Republicii Federale Germania la Sibiu, Thomas Gerlach, dar și rectorul Universității ”Lucian Blaga”, Constantin Oprean, sau directorul Teatrului ”Radu Stanca”, Constantin Chiriac, președintele CJ, Martin Bottesch, și liderul Sindicatului din Învățământul Preuniversitar, Teodor Fârțonea, câteva zeci de persoane au umplut sinagoga de pe strada Constituției.

 

”Deși suntem o comunitate mică, peste tot ne-am integrat, iar reprezentanții noștri au făcut cinste locurilor unde s-au așezat. Avem foarte mulți prieteni, chiar mai mulți decât enoriași. Această sinagogă a primit fonduri pentru reabilitare, cu câțiva ani în urmă. Dar, după lucrări, a rămas aici un morman de gunoaie, pentru a căror transport factura depășea cu mult posibilitățile noastre. Am apelat la persoana care credeam că ne poate ajuta, a venit domnul primar a doua zi, a văzut și a zis «se face». Este un fapt singular, dar nu în sensul relației de prietenie. Realmente, este un prieten al comunității noastre”, a spus reprezentantul comunității evreiești din Sibiu, Otto Deutsch, despre Klaus Johannis.

 

Distincția i-a fost înmânată edilului sibian de Aurel Vainer, președintele Federeației Comunităților Evreiești din România. ”Am cerut propuneri pentru personalități din lumea neevreiască. Pe primul loc, la Sibiu, a fost Klaus Johannis”, a spus acesta. Potrivit lui, distincția îi este acordată primarului Sibiului din mai multe motive – ”pentru prestigiul activității în învământul românesc pentru educarea tinerilor din licee”, ”pentru dăruire, pasiune și spirit european în conducerea unui oraș”, ”pentru sprijinirea proiectului din cadrul Sibiu CCE 2007, Euro Iudaica”.

 

Johannis s-a declarat emoționat. ”Este unul din cele mai importante momente din cariera mea politică. Sunt impresionat pentru că v-ați gândit la persoana mea. Mulțumesc tuturor musafirilor care au venit, sunt atâtea personalități marcante ale Sibiului”. Referitor la numărul mic de membri ai comunității evreiești, Johannis a făcut o comparație cu etnicii germani din România. ”Este o vorbă: «credincioșii nu se numără, se cântăresc». Și comunitatea germană este mică, dar membrii unei comunități se cântăresc după implicarea lor în mersul comunității”, a mai spus Johannis. La ceremonia de înmânare a medaliei a venit însoțit de Carmen Johannis, soția sa.

Aceeași medalie a mai fost acordată în cursul acestui an și președintelui României, Traian Băsescu, și rectorului Universității Babeș - Bolyai, profesorul Andrei Marga.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații, Administrație
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

7 comentarii

Bebe

Acum 15 ani

Klaus a inteles ca evreii conduc si le face jocul, pentru ca ei au mare putere. Vicleanul Vainer cauta prozeliti configureaza liste de cadre pentru serviciile americane si evreiesti. Romani parveniti, jegosi, le dau tarcoale slugilor stapanilor. Pacat de tara! Cu acestia in frunte, a ajuns praf...
Raspunde

ion gh.

Acum 15 ani

prostule halal de tine.ai fost si ai ramas ANTESEMIT cu astfel de cotcari nu va puteti lauda romani buni si cinstiti.caricatura de comunist perfid.
Raspunde

callas

Acum 15 ani

ma bucur daca sinagoga a fost restaurata, acum 6 ani cand am vazut-o in paragina am fost foarte trist, de acolo cumparam acum 30-35 de ani vin Carmel care era grozav ( de dulce!). Ea in sine e un monument de arhitectura si o dovada a existentei comunitatii evreiesti in Sibiu la inceputul sec. XX.
Raspunde

Plagiator

Acum 15 ani

Pe alt forum am intalnit urmatorul text: "Federatia Comunitatilor Evreiesti este un apendice al Mossad si se amesteca grosolan in treburile interne ale Romaniei si in viata unora dintre cetatenii ei. Vainer ar trebui ignorat, nu bagat in seama nebuneste. Ma refer la romani. Cu minoritarii, este altceva. Ei sunt uniti intre ei, pentru a-i putea domina pe romani si o fac." Intrebare pentru ion gh. de la nr. 2: a fi ANTISEMIT este o critica sau o lauda? Romanii ar trebui sa aiba grija de ANTIROMANISM, care se practica la cote inalte, nu de antisemitismul care vizeaza o minoritate, super-protejata de stapanii lumii.
Raspunde

bittman rules

Acum 15 ani

baaanii vorbesc, baaanii vorbesc ... restul e vorbarie inutila
Raspunde

Observator

Acum 15 ani

Plagiator,daca plagiezi fa cel putin un efort de a plagia ceva destept.Incearca sa judeci singur, fara a te lasa influentat de imbecilitatea altora.In ceeace privest"ANTIROMANISMUL",cum il numesti,acesta reprezinta o stare paranoida ne justificata ancorata intr-o arhaica xenofobie (inclusiv antisemitism),de mult iesita din uz. In ceea ce priveste "perlele "lui BEBE,care cad deasemenea in categoria paranoii amintite mai sus, nu pot sa nu fiu de acord cu cele spuse atat de direct de comentatorul 2(ion gh).
Raspunde

Catre jidul unguresc de la 6

Acum 15 ani

Toti cei care nu sunt de acord cu lucraturile evreiesti sunt paranoici, sau numai unii, draga eugen?
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus