147,3 kilometri de proba speciala. Speciala Santa pe noapte. Doua probe cu suprafata mixta. 43 de echipaje la start. Pe scurt: Raliul Sibiului 2010.
Raliul Sibiului, etapa eveniment in Intercontinental Rally Challenge (IRC), este prima etapa de macadam din acest sezon in Campionatul National de Raliuri Dunlop. Pentru a sarbatori editia a zecea a celui mai dur si spectaculos raliu pe macadam, in programul raliului au fost incluse zece probe speciale cu o lungime totala de 147,3 kilometri. „Raliul Sibiului este cel mai lung raliu din calendar, dar am ales aceasta varianta pentru a ne apropia de distanta unei etape din IRC. La Sibiu putem avea usor un raliu de peste 200 kilometri, dar acum ar fi fost mult prea dificil pentru pilotii din competitia interna”, a spus Sorin Itu, organizatorul raliului.
Dupa doi ani de absenta, in programul Raliului Sibiului, a fost reintrodusa speciala Santa pe noapte. Prima zi a raliului, vineri 16 iulie, va incepe cu super speciala de pe terenul de autocross din cartierul Strand, programata la ora 17:00, urmata de doua treceri pe Dobarca si apoi Santa pe noapte incepand cu ora 22:00. In ziua a doua, sambata 17 iulie, pentru prima oara in istoria moderna a raliurilor din Romania, pilotii vor fi obligati sa ruleze, in aceasti etapa, atat pe macadam, cat si pe asfalt, pe cele doua probe mixte, Sadu si Santa Max. Speciala Sadu, cea mai rapida proba a Raliului Sibiului, are o lungime totala de 9 kilometri, primii 2,3 kilometri fiind pe asfalt. Cea mai spectaculoasa este insa Santa Max, o proba compusa din speciala Santa, o portiune de aproximativ 2 kilometri pe asfalt, si vechea speciala Calugaru „Probele nu sunt complet noi, dar ideea de a le lega cu o parte pe asfalt transforma Santa Max si Sadu in speciale inedita. In plus, exista acum mult mai mult loc pentru spectatori, in special pe portiunea de asfalt, si sunt sigur ca vor avea parte de un spectacol total”, a spus Sorin Itu, organizatorul raliului.
Startul festiv in Raliul Sibiului 2010 este programat joi, 15 iulie incepand cu ora 20:00, in Piata Mare a orasului.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Tag-uri: Campionatul Naţional , Piata Mare , Sorin Itu , Speciala Șanta , Raliului Sibiului , Raliul Sibiului , Asistenţă Socială Sibiu , Şanta Max , Raliuri Dunlop , Speciala Sadu
Vizualizari: 529
Ultimele comentarii
Acum 2 ore
Ardeleanu
Acum 2 ore
Un român
Acum 3 ore
???
Acum 3 ore
Sibian
Acum 3 ore
Q