Situație greu de înțeles în ședința extraordinară a Consiliului Județean de azi. Într-un moment rar în care vechii ”dușmani” Martin Bottesch și Corneliu Bucur au căzut de acord pentru găsirea unei soluții de salvare a personalului intact al CNM Astra, într-un moment în care la acest demers s-a alăturat și prefectul Constantin Trihenea, directorul interimar al instituției muzeale, Valer Olaru (foto), s-a trezit să sugereze că nu mai merită niciun efort pentru salvarea locurilor de muncă a 55 de persoane.
Aceste discuții au apărut în momentul în care pe ordinea ședinței extraordinare a Consiliului Județean au fost supuse votului proiectele de hotărâre referitoare la reducerea numărului de angajați din cadrul aparatului propriu al CJ Sibiu și din cadrul instituțiilor subordonate CJ. Potrivit proiectelor, aproximativ 170 de persoane ar fi afectate de aceste reduceri: o singură persooană ar fi dată afară de la CJ, 55 din cadrul CNM Astra, 43,5 posturi ar fi reduse de la Filarmonică și Teatrul Gong, 27 de la Cindrelul – Junii și Școala populară de arte și meserii, 10 din cadrul Salvamontului și a personalului Sălii Transilvania și, în fine, opt de la Camera Agricolă și Evidența Populației.
Înaintea supunerii la vot a proiectelor referitoare la aceste reduceri, Corneliu Bucur, fost manager al CNM Astra și consilier județean, a propus o soluție. ”Pentru CNM Astra există posibilitatea să fie preluat de Academia Română. Președintele Academiei are disponibilitatea să preia muzeul. Președintele Academiei a transmis deja primului ministru o scrisoare în acest sens”, a spus Corneliu Bucur.
Ideea nu are mari șanse, potrivit mai multor membri ai CJ Sibiu. Dar este o șansă de salvare atât a angajaților CNM Astra, cât și a celorlalți pasibili acum de disponibilizare: transferul CNM Astra din subordinea CJ ar reduce numărul de angajați din organigrama județeană cu 182 de posturi, ceea ce ar crea posibila situație ca CJ Sibiu să nu mai fie obligat să opereze reduceri.
”Nu știu care sunt angajamentele la care s-a angajat recent președintele Academiei Române, dar vă pot spune că și la Academie se pune problema reducerilor de personal”, a spus academicianul Paul Niedermaier, consilier județean. El a lăsat, însă, de înțeles că soluția propusă de Corneliu Bucur merită încercată.
La fel a susținut și președintele CJ, Martin Bottesch. ”Haideți să mergem pe soluția domnului Bucur”, a propus Bottesch, care a cerut astfel amânarea supunerii la vot a proiectelor referitoare la reducerile de angajați pentru ședința ordinară din 29 iulie.
Prezent la ședință, și prefectul Constantin Trihenea a promis că se va implica. ”Ar fi un lucru extraordinar dacă s-ar întâmpla acest transfer. Voi scrie Secretariatului general al Guvernului pentru a vedea ce poate și trebuie făcut”, a declarat Trihenea.
Și acum, Olaru. Valer Olaru
În toată atmosfera discuțiilor care căutau o șansă de a salva posturile a aproape 170 de sibieni, s-a ridicat la cuvânt directorul interimar al CNM Astra, Valer Olaru, numit de CJ în locul lui Corneliu Bucur în toamna anului trecut. ”Este adevărat că ordonanța de guvern pentru reducerea de personal are efecte foarte grave. Dar soluția pe care o propune domnul Bucur este fantezistă. Astfel de demersuri au mai fost făcute de domnul Bucur după schimbarea lui din funcție. Eu nu cred că Academia Română ar putea prelua CNM Astra. Acum, dumneavoastră decideți ce considerați”, s-a adresat Olaru consilierilor județeni. Nimeni nu i-a răspuns.
Proiectele referitoare la reducerea numărului de personal au fost amânate pentru ședința din 29 iulie. Până atunci, reprezentanții CJ Sibiu și ai Instituției Prefectului vor face demersurile necesare pentru a încerca să fructifice minima șansă de a transfera CNM Astra în subordinea Academiei Române. ”Cu acordul primului ministru ar putea fi o soluție”, au susținut voci din plenul ședinței.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Teatrul Gong , Consiliului Județean , Sălii Transilvania , Paul Niedermaier , Academia Română , Academiei Române , Evidența Populației , Constantin Trihenea , Camera Agricolă , Martin Bottesch , Instituției Prefectului Sibiu , Corneliu Bucur , Valer Olaru , Președintele Academiei Române
Vizualizari: 691
Ultimele comentarii
Acum 5 ore
Ron
Acum 5 ore
Mariana Deacu
Acum 5 ore
BittDanman
Acum 5 ore
Gheo Poplaceanul
Acum 5 ore
Gheo Poplaceanul