Monitorizarea pe justitie

Aşadar, inevitabilul s-a produs. De maniera în care au evoluat lucrurile în domeniul justiţiei, în cuprinsul ei larg, sentinţa de condamnare era nu numai previzibilă dar şi inevitabilă.  Concluzia de fond a problemei este că în chestiune se confruntă două lumi diferite, una majoră, animată de dorinţa de a edifica o Europă modernă, capabilă să facă faţă provocărilor în plină reconfigurare la scară planetară şi alta îndărătnică, prizonieră retardiv mentalităţilor de subdezvoltare. De bună seamă, criteriile de comparaţie se extind pe un evantai larg, dar a căror summum şi finalitate ar trebui să fie valorile umane fundamentale încununate de adevăr şi dreptate, cu alte cuvinte de justiţie.
    Ne cunoşteam destul de bine, eram conştienţi că nu îndeplineam condiţiile de aderare. Am fost totuşi primiţi în clubul european de o parte pe considerente ce ţin de structura Uniunii însăşi şi, de altă parte, cu promisiunea că ne vom strădui să ne apropiem de standardele minimale ale angrenajului. Iată, după trei ani şi jumătate, după ce între timp am fost mereu atenţionaţi, acum ni se pune piciorul în prag. Ce semnificaţie are el ? Ce consecinţe poate avea ?
    Se spune că pe fond şi tehnic, criticile raportului sunt întemeiate, ni le însuşim dar că, concluzia şi constatarea finală în sensul că România nu-şi respectă obligaţiile asumate la aderare este nedreaptă, exagerată, translatând cazul particular al ANI, socotit miezul discordiei, la o caracterizare generală profund negativă, nemeritată. Aş zice şi da şi nu. Cred că raportul trebuie citit şi printre rânduri. Este înafara oricărei îndoieli că Uniunea este profund îngrijorată. Nu este vorba de faptul că unii dintre noi, cetăţenii de rând, am fi certaţi cu legea, ceea ce, cum se ştie, se petrece şi pe alte meleaguri ci, de o situaţie aproape fără precedent când, instituţii de bază ale sistemului fie adoptă legi incompatibile cu criteriile şi angajamentele de aderare ( am numit Parlamentul ) fie interpretează şi adjudecă în sensul unor atare legi ( am numit Curtea Constituţională). În faţa unei astfel de situaţii, este firesc ca, după ce în mod repetat am fost atenţionaţi asupra problemei, să fim admonestaţi, chiar ameninţaţi ( printre rânduri), că e însfârşit cazul să ne trezim la realitate. Acesta mi se pare că este mesajul pe fond. Şi în continuare că dacă persistăm în îndărtnicie, urmează cu certitudine sancţiuni care pot depăşi stadiul financiar sau accesul în spaţiul Shengen. Să reţinem : nu este neaparat vorba de eforturile şi performenţele economice unde se înţeleg dificultăţile ci de o retortă în care se coagulează valorile de substanţă etică şi morală sintetizate în ideea de justiţie. Ca să fim corecţi, drepţi, cinstiţi, loiali, nu e nevoie de eforturi materiale insurmontabile ci de voinţă şi bun simţ. Inclusiv şi mai ales de voinţă politică. Dacă la acest nivel general-decizional ne inpotmolim în mizerie şi mocirlă, să nu ne mirăm de expresiile dure care ni se adresează.
    Cu toate acestea, chiar dacă în cazul concret al ANI, acuza că nu ne respectăm obligaţiile asumate la aderare este reală şi corectă, chiar dacă starea justiţiei pune înadevăr serioase probleme, generalizarea rezultând din termenii raportului, cu incidenţă asupra imaginii şi statutului ţării este nedreaptă şi exagerată. Consecinţele unei astfel de caracterizări pot fi grave şi profunde când de fapt, facem dovada că nu suntem de rea credinţă, că avem totuşi multe domenii în care am înregistrat progrese, că nu ne sustragem colaborării şi cooperării. Se ştia şi ar trebui să se reţină că istoriceşte şi nu numai, am pornit de la un  inferior stadiu de dezvoltare şi că realizarea performanţei întâmpină inerente poticneli. De altfel, raportul nu rămâne încremenit în sfera recriminărilor ci, esenţial, punctează asupra recomandărilor, asupra căilor de urmat, exprimându-şi, dacă nu în termeni expliciţi dar cel puţin în termeni subînţeleşi, încrederea în capacitatea noastră de redresare şi aliniere. Dincolo de admonestări el, raportul, poate o idee rafinat în termenii săi duri, poate fi socotit o mână întinsă spre ajutor.
    Întrebarea este şi rămâne : va fi momentul un şoc pozitiv pentru noi ? În definitiv, problemele şi starea justiţiei în acceptul ei larg, pornind adică de la sesizarea, de la descoperirea ilicitului şi până la judecarea şi sancţionarea lui, ne erau şi ne sunt perfect cunoscute. Marea majoritate a populaţiei le trăieşte pe propria piele. Este numai justiţia în joc ? N-am ajuns şi încă suntem departe de starea în care justiţia ca o reală autoritate ( putere), să se comporte responsabil şi independent, ca o pavăză contra abuzurilor de putere. Politicul cu întreaga încărcătură deploral-negativă a expresiei lui, domină autoritar destinele ţării. Aici este miezul problemei. Iar justiţia, în bună măsură dependentă organizatoric şi financiar de politic, i se alătură, i se supune, prea adesea nu dezinteresat. Problema de esenţă a României nu este până la urmă structurarea pachetului legislativ ci aplicarea lui în viaţa de toate zilele. „Câinii latră, caravana trece”. Aşa se poate caracteriza afrontul şi dispreţul puterii ( politice sau financiare ), a teribilei oligarhii care a pus stăpânire „ şi pe ţară şi pe noi”, când este vorba ca legea să li se aplice şi lor. Pe cine mai sinchiseşte că cineva este pus sub urmărire penală sau este trimis în judecată. Pare o distracţie de prost gust. De ani, de zeci de ani, se sfidează ideea de justiţie, ideea de egalitate în faţa legii, ideea de bun simţ. Oameni de calibru politic sau financiar, din poziţii cheie a destinelor unei naţiuni ( foşti preşedinţi de ţară, fosti prim miniştri, foşti miniştri, alţii deveniţi pe spinarea ţării mari financiari – am numit un Iliescu, un Năstase, un Babiuc, un Becali, un Patriciu, un Voiculescu şi atâţia alţii ) îşi râd în nas de justiţia română, o manevrează mai abitir ca Josefini şi, culmea, deşi implicaţi, deţin în continuare poziţii politice sau administrativ-financiare determinante pentru destinul ţării. Niciunde în lume nu vei vedea oameni acuzaţi oficial de comiterea unor fapte deosebit de grave, pasibili de pedepse grele, infamante şi profund păgubitoare pentru ţară, tronând în continuare în fotolii ( culmea ) legislative, administrative, sau sfidând bunul simţ de la înălţimea îngâmfării financiare. Este o bătaie de joc la adresa ideii de justiţie.
    Forurile europene nu se pot amesteca direct în afacerile interne ale ţărilor membre altminteri decât în cadrul raporturilor convenite. Rezultă din conţinutul raportului pe justiţie că bătălia vizează deopotrivă şi politicul. Mesajul, de data aceasta, mi se pare destul de clar : fie ne respectăm intru totul angajementele şi obligaţiunile rezultând din actul de aderare, fie riscăm consecinţe care ar putea merge până la excludere. UE nu e dispusă să piardă pe mâna unor nedisciplinaţi.

 

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi