Consiliul Județean Sibiu intenționează să dea tuturor polițiștilor comunitari din județ competența de a controla și, eventual, amenda pe șoferii și proprietarii de mașini grele, care nu respectă legislația locală.
Mai precis, reprezentanții CJ Sibiu sunt hotărâți să stopeze ignoranța transportatorilor care nu respectă încărcătura maxim admisă pe drumurile județene și aduc serioase prejudicii stării tehnice a drumurilor. ”Județul Sibiu administrează 943 de km de drumuri județene, reprezentând 51 de drumuri. Creșterea deosebită a volumului de construcții civile, de modernizare și reabilitare a drumurilor naționale și, implicit, a numărului de vehicule de transport de mare capacitate încărcate cu materiale destinate acestor construcții, urmare a lipsei unor reglementări ferme în domeniu care să responsabilizeze și să sancționeze inclusiv furnizorii acestor materiale aduce mari prejudicii infrastructurii rutiere și siguranței în circulație”, se arată într-un raport al Direcției tehnice, investiții și patrimoniu din cadrul CJ Sibiu.
Această direcție propune consilierilor județeni să adopte o hotărâre prin care transporturile grele din Sibiu să fie mai atent monitorizate, iar abaterile de la lege să fie rapid și des sancționate. Mai precis, autoritățile județene să conștientizeze transportatorii că pentru mărfurile divizibile (pământ, ciment, material lemnos etc) depășirea masei admisă pe drumurile județene este strict interzisă. Cei care încalcă reglementarea să fie amendați. La fel și cei care transportă mărfuri indivizibile (utilaje speciale, grinzi de beton etc și care depășesc masa admisă dar nu obțin autorizațiile speciale de transportt care sunt emise în astfel de cazuri.
Prin urmare, pe lângă tabelul referitor la masa admisă (calculată în funcție de tipul vehiculuilui și de numărul de axe), consilierii județeni vor avea de hotărât și cine va putea constata și da amenzile în caz de abateri.
Potrivit raportul întocmit de Direcția tehnică a CJ Sibiu, vor putea da amenzi în aceste situații atât reprezentanții administratorului drumului public (SC Drumuri și Poduri, de exemplu), cât și polițiștii rutieri, dar și cei din administrația publică locală pe raza căruia se desfășoară transportul.
Obligații și amenzi
”Obligațiile conducătorului auto sunt următoarele:
1. Să dețină la bordul vehiculului și să prezinte organelor de control documentele specifice transportului, tichetul de cântar și, dacă este cazul, autorizația specială de transport.
2. Să nu circule cu vehicule care transportă bunuri divizibile de la furnizorii care nu efectuează cântărirea sau care nu eliberează tichet de cântar.
3. Să nu circule cu vehicule care transportă materiale vrac neacoperite cu prelată, iar în cazul în care vehiculul este prevăzut prin construcție cu obloane, acestea sî fie asigurate cu sisteme de închidere care să asigure etanșeitatea.
4. Să nu plece de la punctul de încărcare a bunurilor divizibile, cu vehicule cu depășiri ale masei totale maxim admise prevăzute de legislația în vigoare.
5. Furnizorii ale căror bunuri divizibile sunt distribuite prin utilizarea rețelei de drumuri publice din România au obligația să aibă în dotare, în punctele de încărcare, instalații de cântărire a vehiculelor rutiere.”, se arată în proiectul de hotărâre al Consiliului Județean Sibiu.
Cei care vor încălca vreuna din prevederile de mai sus, riscă amenzi până la 40.000 de lei. Între 20.000 și 40.000 de lei, mai precis, este cuantumul amenzilor date pentru furnizorii de materiale care nu dețin instalații de cântărire a vehiculelor rutiere, la locul de livrare a materialelor divizibile.
Pentru încălcarea obligațiilor prevăzute la punctele 2. și 4., amenzile sunt propuse a fi cuprinse între 2.000 și 4.000 de lei. În fine, încălcarea prevederilor de la punctele 1 și 3 va fi sancționată, dacă aleșii județeni vor aproba, cu amenzi cuprinse între 500 și 1.000 de lei.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 380
Ultimele comentarii
Acum 7 ore
Prof. de Geografie
Acum 7 ore
@Hermannstadt
Acum 8 ore
Pastor Marginas
Acum 8 ore
Pastor Marginas
Acum 9 ore
X