Guvernul a aprobat, miercuri, prima rectificare bugetară din acest an, prin care sunt tăiate alocaţiile mai multor ministere şi acordate fonduri în special pentru plata pensiilor, indemnizaţiilor de şomaj şi altor alocaţii de natură socială, cu scopul de a evita "declanşarea unor conflicte sociale". Sibiul va primi în plus bani pentru finalizarea centurii ocolitoare, a anunţat premierul Emil Boc. Printre proiectele bugetate în continuare au fost menţionate finalizarea lucrărilor la centura Bucureşti pe secţiunea Chitila-Voluntari, la autostrada Cernavodă-Constanţa şi la centura municipiului Constanţa, astfel încât în vara anului viitor să se poată circula în regim de autostradă pe tronsonul Piteşti-Constanţa. La acestea se adaugă finalizarea a 1.396 locuinţe pentru tineri, a 300 kilometri de drumuri judeţene şi comunale, a reţelelor de apă în 104 localităţi, a sistemului integrat de apă în 17 localităţi, precum şi reabilitarea termică a 29.690 apartamente. Premierul a amintit totodată că prin rectificarea bugetară au fost asigurate fonduri pentru achitarea datoriilor restante ale statului în sistemul de sănătate (1,9 miliarde lei) şi a datoriilor unor companii de stat (500 milioane lei).
Conform proiectului de rectificare, Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale va primi în plus 4,36 miliarde lei, reprezentând transferuri de la bugetul de stat către bugetul asigurărilor sociale de stat, pentru finanţarea drepturilor persoanelor cu handicap, precum şi a pensiilor IOVR, indemnizaţiilor reparatorii, alocaţiilor de stat pentru copii, alocaţiilor familiale, indemnizaţiilor pentru creşterea copilului şi altor ajutoare sociale. Ministerul Sănătăţii va primi la rândul său încă 2,81 miliarde lei, reprezentând transferuri din bugetul de stat către bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate pentru acoperirea deficitului. Alte fonduri vor fi alocate Ministerului Mediului şi Pădurilor (241,2 milioane lei), Ministerului Economiei (207,1 milioane lei), Ministerului Culturii (56,9 milioane lei, pentru restaurarea şi reabilitarea monumentelor istorice, precum şi consolidarea unor clădiri culturale, ca Biblioteca Naţională a României, Teatrul I.L. Caragiale), Ministerului Comunicaţiilor (49,6 milioane lei, în principal, pentru plata serviciilor de închiriere de licenţe aferente produselor Microsoft), Academiei Române (17 milioane lei, pentru proiecte cu finanţare din fonduri externe nerambursabile). Vor fi însă tăiate bugetele Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului ( cu 494,6 milioane lei), Ministerului Administraţiei şi Internelor (476,8 milioane lei), Ministerului Apărării Naţionale (278,5 milioane lei), Ministerului Justiţiei (198 milioane lei), Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului (168,6 milioane lei), Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (142,5 milioane lei), Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii (121,7 milioane lei), Ministerului Public (105,2 milioane lei). Guvernul apreciază în nota de fundamentare a proiectului că vor fi asigurate fondurile pentru plata integrală şi la timp a pensiilor de asigurări sociale de stat şi a indemnizaţiilor de şomaj şi "evitarea declanşării unor conflicte sociale". Veniturile estimate la bugetul consolidat scad la rectificare cu 3,4 miliarde lei, iar cheltuielile vor fi reduse doar cu 714 milioane lei, cele mai mari diminuări de venituri fiind la impozitul pe venit, accize şi impozitul pe profit, Guvernul bazându-se pe resurse suplimentare din creşterea TVA. Cheltuielile pe acest an ale bugetului asigurărilor pentru şomaj vor fi majorate cu 1,1 miliarde lei prin rectificarea bugetară, Guvernul anticipând pentru perioada imediat următoare o reducere a numărului de salariaţi faţă de prognoza utilizată la construcţia iniţială a bugetului. Sumele defalcate din TVA alocate de la bugetul de stat către bugetele locale vor fi reduse la rectificarea bugetară cu 2,1 miliarde lei, scădere care va afecta atât fondurile pentru salarii şi sporuri în învăţământul preuniversitar, cât şi cele pentru alocaţii sociale, săli de sport şi drumuri. Bugetul CFR Călători şi cel al Regiei Autonome pentru Activităţi Nucleare vor fi suplimentate de Guvern pentru acoperirea unor datorii faţă de alte companii, inclusiv către E.ON Gaz, condiţia fiind însă ca sumele astfel încasate de către furnizorul de gaze să fie vărsate la buget ca dividende.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Tag-uri: Biblioteca Naţională , Ministerului Administrației , Emil Boc , Ministerul Muncii , Dezvoltării Rurale , Ministerului Economiei , Ministerului Public , Academiei Române , Ministerului Educației Naționa , Ministerului Mediului Apelor , Ministerului Justiției , Ministerul Sănătății , Protecţiei Sociale , Ministerului Transporturilor , Ministerului Agriculturii , Ministerului Culturii , Regiei Autonome Aeroportul Sib , Activităţi Nucleare , Ministerului Comunicaţiilor
Vizualizari: 562
Ultimele comentarii
Acum 6 ore
QWERTY
Acum 7 ore
A
Acum 7 ore
Sibian
Acum 8 ore
Un sibian vero
Acum 8 ore
Rob