Joi,
28.03.2024
Innorat
Acum
11°C

In cresa de turism

În tentativa de a crea un brand de ţară, consorţiul THR-TNS, cunoscut publicului din scandalul frunzei care a ţinut zile în şir primele pagini ale ziarului, a comandat un studiu internaţional pentru a evidenţia punctele forte ale României. Şi pare-se că rezultatele studiului au indicat pe primele poziţii în topul relevanţei pentru turiştii străini Sibiul şi cetăţile fortificate din Ardeal. Nu Delta, nu mânăstirile din Moldova şi cu siguranţă nu „the Carpathian garden”. Şi pentru că Bucureştiul ar fi refuzat să pună Sibiul pe stindardul turismului românesc aşa ar fi dat-o ei în sloganul generalist care spune totul dar nu spune nimic. Au făcut o grădină impersonală cu o frunză verde ce s-ar potrivi ulterior oricărei alte creaţii şi i-au dat drumul brandului de ţară. Adică au început cu sfârşitul cum s-ar spune. Cel mai probabil banii au contat decisiv în decizia consorţiului de a se înhăma la acest proiect. Pe criza asta nu refuzi nimic. Dar, cum poţi promova ceva ce nu există? Acum cât se poate de sincer. Ce turism oferă România în afară de frumuseţile cu care ne-a blagoslovit natura. Oriunde ai vrea să ajungi treci prin nişte furci caudine de nici nu-ţi vine să mai inspiri aerul curat al Retezatului sau să te iei la trântă cu ţânţarii Deltei. Tu, turistul străin, pleci de acasă ca să ce? Să-ţi rogi moartea 12-16 ore cu trenul? Să cobori în Otopeni să sară pe tine pirandele şi taximetriştii care de abia aşteaptă să te ducă în centru prin Giurgiu? Să străbaţi toată ţara cu maşina? Poate dacă eşti mecanic auto de felul tau? Să te aşezi la terasă să fii servit cu flegma angajatului sezonier care e cu gândul la cheful de seară sau la cine ştie ce pipiţă? Da, Sibiul ar fi fost un punct de plecare excelent, dar orgoliul e prea mare. Şi atunci, ce puteau să facă altceva decât să o dea pe după gard? Concluzia e ceva cam târzie dar da! doar un asemenea brand putea să reprezinte turismul unei ţări complet nepregătite pentru a deveni concurenţă. Oricui, chiar şi Albaniei că bulgarii ne trimit demult bezele.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Tag-uri: Nu Delta

Vizualizari: 255

Bogdan Brylynski

de Bogdan Brylynski

Editor
Telefon:
0722 227 297

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus