Duminică,
14.09.2025
Partial Noros
Acum
19°C

Luni incepe constructia hidrocentralei pe raul Sadu

ICPE Electrocond va investi circa 35 de milioane de euro, plus TVA, în şase centrale hidroelectrice, lucrările de construcţie la prima dintre acestea, amplasată pe râul Sadu, în Sibiu, urmând să înceapă luni, a declarat agenţiei Mediafax Mihai Prundianu, preşedintele şi proprietarul institutului.

"Primul proiect, a cărui construcţie o vom începe luni, este o centrală hidroelectrică pe râul Sadu, din județul Sibiu, în care vom investi 6,3 milioane de euro, plus TVA. Centrala de 2,2 MW va fi inaugurată în luna septembrie a anului viitor", a spus Prundianu.

El a adăugat că următoarea amenajare hidroenergetică va fi amplasată pe râul Şuşiţa din judeţul Gorj. Lucrările de construcţie, care vor costa 7,4 milioane de euro, plus TVA, vor începe la finele acestui an. Centrala va avea o capacitate de 2 MW. "Construcţia celorlalte patru centrale va începe în trimestrele II şi III ale anului viitor şi vor fi inaugurate un an mai târziu. Investiţiile în toate cele şase proiecte, care vor avea o putere totală instalată de 12 MW, vor fi de aproximativ 35 milioane de euro, plus TVA", a spus Prundianu.

El a adăugat că banii necesari pentru dezvoltarea proiectelor provin din surse propriii, fonduri structurale şi credite bancare. "În România nu există credite pentru investiţii, iar băncile le tratează ca pe creditele de lucru şi nu analizează proiectul. Am avut dificultăţi în obţinerea unui credit în România şi am găsit o bancă internaţională în Cehia, care este prezentă şi în România, de altfel. Această bancă mi-a acordat creditul, cu condiţia ca materialele de construcţie pe care le folosesc să fie din Cehia. E interesant cum aceeaşi bancă are o atitudine într-o ţară şi un altfel de comportament în alta", a adăugat Prundianu.

El a mai spus că institutul pe care îl conduce, specializat în comercializarea energiei electrice şi în cercetare în domeniu, a obţinut în anul 2005 licenţa de furnizor de energie. Potrivit acestuia, clienţii viitoarelor şase centrale vor fi companii care lucrează deja cu ICPE Electrocond. Institutul a avut în anul 2009 o cifră de afaceri de 15 milioane de lei, în creştere cu peste 30% comparativ cu anul precedent. Pentru anul în curs, Prundianu estimează o majorare cu 30% a volumului afacerilor, pe care o explică prin creşterea numărului de clienţi.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Vizualizari: 447

Comentarii

4 comentarii

gicu

Acum 15 ani

luna septembrie a a nului viitor? .... nu cumva sunt microhidrocentrale? ca altfel nu vad cum ar termina asa repede? aia de la robesti de pe valea oltului se chinuie de 20 de ani sa o termine, ceasca facuse sute de baraje si hidrocentrale in 30 de ani
Raspunde

sadu

Acum 15 ani

raul are peste 50 de km! Unde, mai ales ca maisunt are si alte amenajari hidro???
Raspunde

leonte

Acum 15 ani

mai bine ar face naibii o centrala nucleara, sa deie curent la toata lumea.
Raspunde

dan

Acum 14 ani

Poate cineva sa-mi spuna cine este constructorul ?
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus