DE CE ?

Pe zi ce trece stăruie această întrebare: ce se petrece cu România ? Care sunt elementele de substanţă, de fond, care determină o evoluţie a noastră atât de derutantă, de sinuoasă, de descumpănită? Da, sentimentul care prinde tot mai mult consistenţă este neîncrederea în capacitatea noastră de a face faţă provocărilor, condiţiilor, nu numai celor pe care ni le-am asumat  ca ţară membră a unei Europe moderne dar şi a individualităţii ca entitate socială şi statală. Mulţi interlocutori mi-au mărturisit credinţa că am fi într-un fel de proces de dezintegrare, de descoamare, de decuplare de la esenţe, că plutim în derivă, debusolaţi, mereu sub imperiul temerii că clacăm. Mulţi interlocutori mă întreabă încotro şi de ce?

          Răspunsul la asemenea îngrijorătoare întrebări nu se lasă uşor. El face trimitere la o multitudine de factori, de cauze nu foarte uşor de identificat, tot atât de greu de sintetizat, pentru a furniza o convingătoare explicaţie a sensului devenirii noastre actuale şi de perspectivă. Să mai spunem că nu toată lumea îşi exprimă îngrijorarea, că dimpotrivă, sunt mulţi, chiar foarte mulţi profitori care fie şi numai în urmă cu douăzeci de ani, nici măcar nu visau la o asemenea pleaşcă ce a dat peste ei datorită evoluţiei postdecembriste şi care acum au ajuns să manevreze din umbră destinele noastre ca popor. Că mai sunt şi din păcate nu puţini care nu văd decât lungul nasului, n-au insomnii decât pentru ei, nu pierd calorii din frământări pentru destinele şi viitorul ţării. Împreună cu cei care totuşi au rămas sensibili la diapazonul României, se poate încerca o explicaţie, atât a neîmplinirilor cât şi a stării actuale.  

         Înadevăr, deşi la modul general, standardul, nivelul de viaţă este sensibil îmbunătăţit, în comparaţie cu să zicem ultimele decenii, ceea ce rezultă din felul cum ne hrănim, cum ne îmbrăcăm, din calitatea confortului locativ, a mijloacelor de circulaţie şi multe alte aspecte ale vieţii materiale, suntem însă tot mai mult tentaţi să ne comparăm cu nivelul de viaţă a partenerilor europeni, iar decalajul este evident. S-ar cere să înţelegem, să facem comparaţie şi de unde venim. Ei cu un înalt grad de civilizaţie, rod al unei dezvoltări de multe secole, noi abia de curând - în termeni istorici – ajunşi la pragul de început al dezvoltării. Nu se pot ignora cel puţin doi factori esenţiali care au contribuit la o atare rămânere în urmă: balcano-bizantinismul de o parte, dependenţa istorică de puteri străine de altă parte. Vremea a lăsat asupra noastră o teribilă amprentă: aceea de slugă la stăpân. Ea îşi spune mentalitar cuvântul şi în ziua de azi. Ne complacem în postura de asistaţi sociali, de slujbaşi la stat, în loc să ne asumăm răspunderea de stăpâni, poziţie de pe care să ne valorificăm avuţia ţării. Dimpotrivă şi mai cu seamă în ultimele două decenii, am prăpădit, am înstrăinat tot ce am avut mai bun, bruma de bani obţinuţi i-am tocat sau au intrat în buzunare penale iar acum, deplin refractari la ideea de muncă, singura sursă reală de bunăstare, întindem milogeşte mâna la stat. Care nu mai are de unde da. Resursele s-au epuizat. O ţară odinioară bogată dar care, comparativ cu multe alte ţări mai are încă resurse, este lăsată în paragină. În loc să muncim, mărşăluim pe străzi, cerând, cerând, deşi ştim că nu e de unde. Efectiv am ajuns la trista realitate să trăim din împrumuturi. Aşa fac şi slugile, aşa fac oamenii slabi.

         Sigur, este o situaţie care economic ne-a adus în sapă de lemn. Dar nu aceasta este principala cauză a degringoladei. Mai grav este procesul de degradare structurală şi calitativă a corpului nostru social, infirmitatea moral-civică care afectează tot mai mult sănătatea spirituală a unui popor. Am început cu începutul ca să mă exprim aşa. Ideile generoase ale revoluţiei au fost de îndată înnăbuşite, tinerii promotori ai innoirii, umiliţi, determinaţi în cele din urmă să părăsească ţara, regele şi oamenii de valoare care şi-au sacrificat libertatea pentru ţară de felul unui Coposu şi atâţia alţii, batjocoriţi, tot ce putea renaşte din sănătatea moral-structurală a ţăranului de odinioară, pervertit. Non valoarea morală, minciuna, calomnia, ura, denigrarea, delaţiunea, violenţa, dezmăţul, risipa, au devenit instrumente ale puterii înscăunate şi exercitate de tandemul Iliescu-Roman şi acoliţii, oameni care deşi nu aveau nimic sau aproape nimic din sângele românesc, au fost pur şi simplu adulaţi de poporul îndobitocit. Deşi această tristă realitate a fost deseori pusă în lumină de marcanţi reprezentanţi ai societăţii civile, ea se cuvine mereu subliniată căci ea a creionat direcţia pe care am urmat-o în aceşti douăzeci de ani şi stă ca o cauză esenţială la temelia realităţii de azi. Realitate gravă, în care, între multe altele, principalele instituţii ale statului, absolut determinante pentru viaţa unui popor, au fost, dacă nu anihilate, în orice caz secătuite de substanţă. Aşa de pildă informaţia şi cultura. Prima, confiscată, deturnată pe interese oligarhice şi de putere, contribuie copois şi de prezent la spălarea creierelor pe când secunda, destinată esenţialmente cizelării de personalităţi, zace înpotmolită în mlaştina chiciului, a manelismului etc.la un stadiu alarmant de mediocritate. Învăţământul, instituţia instructiv- formativ-educativă, se află într-o gravă criză nu atât şi nu în primul rând pentru starea sa material-financiară ci datorită faptului că şi-a abandonat pur şi simplu rostul şi menirea, transformându-se mai de grabă într-o afacere comercială, cu deosebire la nivelul învăţământului superior. Ca să nu mai punem la socoteală justiţia. Punctez pentru a nu ştiu câta oară: justiţia, în orice ţară, este alfa şi omega societăţii. Nimic nu se poate concepe fără o justiţie reală. Iar la noi, precum se ştie, avem sedii, avem judecători, avem salarii dar n-avem justiţie. Ea se învârte pe undeva prin cotloane oligarhice, prin bălăriile corupţiei. Pe fond de lipsă de conştiinţă. Un ultim exemplu ni-l furnizează judecătoarea Costiniu. Dacă conducerea tribunalului Bucureşti, în chip uimitor a găsit de cuviinţă că ea poate judeca cazul Vântu, era elementar să se abţină de la judecată, dată fiind situaţia asemănătoare a soţului său. Este un nefericit exemplu tocmai pornind din rândurile CSM. Aproape că nu se pot imagina situaţii mai degradante.

         Iată pe scurt şi doar fragmentar, stimate interlocutor, de ce. Şi cu această carte de vizită mărşăluim, graţios şi nepăsători, prin Europa şi prin lume.

         Sibiu- 20 septembrie 2010

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi