Teatrul Gong a fost salvat de la restructurări de personal şi a fost transferat în subordinea Consiliului Local Sibiu este ceea ce ştiu majoritatea sibienilor. Mai puţini cunosc, însă, că deşi hotărârea de transfer a fost luată încă din august, lucrurile nu sunt încă aşezate. Iar dacă protocolul de predare-primire e finalizat în ceea ce priveşte personalul şi personalitatea juridică a instituţiei de cultură, mai sunt multe etape de parcurs în ceea ce priveşte situaţia juridică a imobilului. „Nu am găsit deocamdată soluţia bună pentru clădirea propriu-zisă”, spune primarul Klaus Johannis.
Pe urmele teatrului mai sunt şi unele vechi datorii, care nu vor fi preluate la bugetul local al Sibiului, dar despre care Johannis spune că nu e nicio problemă. Cel puţin, însă, actorii şi personalul administrativ pot sta liniştiţi, plata salariilor lor nu este pusă în pericol. Reglementarea juridică a clădirii în care au fost investiţi un milion de euro înaintea lui 2007 este, însă, o problemă complicată. Căci doar nu ar putea să fie simplă.
Ai fost martorul unui eveniment care crezi că ar merita să fie prezentat în ziar?
Folosește modulul de sesizări din TS App, aplicația de mobil Turnul Sfatului, iar noi vom prelua și aprofunda subiectul.
Descarcă aplicația de aici: https://tsfatului.app.link/download
Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube
Vizualizari: 221
Ultimele comentarii
Acum 15 minute
Kukuruku
Acum 53 minute
Sadeanul
Acum 1 oră
Emil
Acum 1 oră
Cetateanul Gogu
Acum 1 oră
Lucian