Senatorul de Arad, Constantin Traian Igaş, proaspăt numit ministru de Interne, s-a născut acum 42 de ani la Sibiu. Însă a tăiat orice legătură cu acesta odată cu studiile superioare.
Succesorul lui Vasile Blaga este licenţiat al Facultăţii de Drept al Universitătii de Vest "Vasile Goldiş", Arad. El are şi un Master obţinut la Universitatea "Aurel Vlaicu", Arad, Facultatea de Ştiinte Economice, secţia "Management şi finanţare în adminisţratia publică.
Potrivit CV-ului său de pe site-ul Senatului, înainte de a ocupa funcţii publice, Igaş a fost administrator al Organizaţiei "Tineretul Liber Arădean", între 1990-1995, apoi a fost Director Tehnic la SC Astralegno SRL (între1996-2000) şi Administrator al SC Costellor 2000 SRL (între 2000-2004).
Între 2000-2004, Traian Igaş a fost consilier local în oraşul Pecica, judeţul Arad. Între iunie 2004- decembrie 2004 a fost consilier judeţean în Arad, el câştigând apoi un mandat de deputat.
În ultimul an, Igaş s-a remarcat printr-o serie de declaraţii critice la adresa premierului Boc. În iunie, liderul senatorilor PDL declara că Emil Boc s-a comportat "puţin ardeleneşte", adică a fost mai "moale" cu miniştrii, şi că lucrurile trebuie să se schimbe "radical", astfel încât şeful PDL să "se impună ca premier".
Chiar astăzi, 29 septembrie, noul ministru al Internelor împlinește 42 de ani.
Foto: Senatul României
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Tag-uri: Vasile Blaga , Emil Boc , Director Tehnic , Ştiinţe Economice , Constantin Traian Igaş , Senatul României , Tineretul Liber Arădean , Traian Igaş , Piața Aurel Vlaicu , Vasile Goldiş
Vizualizari: 475
Ultimele comentarii
Acum 1 oră
Sibiu
Acum 1 oră
@Turnu Sfatului
Acum 1 oră
Un sibian
Acum 1 oră
@Emil
Acum 1 oră
SYLC