Pe principiul „toamna se numără banii de anul trecut”, Topul Forbes 500 miliardari a numărat 17 sibieni cu averi de peste şapte milioane de euro. Evident, judeţul Sibiu numără mai multe persoane care ar putea să treacă de această grilă.
De la Mediaş, de exemplu, Florin Muntean, fostul director al Transgaz, ar fi cu siguranţă unul dintre cei care ar merita nominalizat printre cei mai bogaţi sibieni. El deţine mai bine de 76% din BAT Mediaş, firmă care, la sfârşitul săptămânii trecute, avea o capitalizare pe bursă de mai bine de 37 de milioane de lei. La un simplu calcul, doar acţiunile de la această societate valorau, la finele săptămânii trecute, aproape şapte milioane de euro. În plus, fostul director al Transgaz mai deţine acţiuni şi la Societăţi de investiţii financiare, dar şi la Banca Transilvania şi BRD.
Un nume relativ puţin cunoscut chiar şi la Sibiu, dar care „promite” este cel al lui Adrian Cioca, care a investit atât în industria alimentară (Esarom SRL), cât şi în turism – recent el a finalizat ridicarea unui ansamblu turistic la Păltiniş. Cifra de afaceri a societăţilor în care sibianul deţine participaţii a depăşit, anul trecut, 65 de milioane de lei.
Klaus Reisenauer şi Kurt Wagner merg împreună în afaceri. Au revenit din Germania după anul 2000, iar acum derulează afaceri impresionante. Cea mai recentă cu impact asupra Sibiului este proiectul Prima Shopping Center, ansamblul comercial de la ieşirea înspre Mediaş, unde recent a fost deschis magazinul Obi. A reprezentat doar prima etapă din proiectul evaluat la 120 de milioane de euro. K&K Investment, una din firmele deţinute de cei doi, şi care activează în domeniul imobiliarelor, a încheiat anul trecut cu active de aproximativ 20 de milioane de euro. La fel, Terra Ro, deţine bunuri în valoare contabilă calculată la peste 12 milioane de euro.
Probabil dacă nu ar fi fost criza imobiliară, şi deputatul PNL, Mircea Cazan, ar fi putut aspira la vreun loc din topurile întocmite la nivel naţional. În doar câţiva ani, liberalul a adunat în proprietatea sa nu mai puţin de 17 imobile în Sibiu. Cinci dintre acestea sunt vecine. Valoarea lor de impozitare este de un milion de euro, dar cea imobiliară este, evident, cu mult mai mare. Cât priveşte afacerea în care este asociat, SC Verena SRL, aceasta se meţine pe plus.
Ocolit, deocamdată, de jurnaliştii care lucrează la clasamentele naţionale este şi Vasile Presecan, cel care a pus pe picioare Trans Agape. Cea mai mare brutărie din Transilvania face parte dintr-o afacere în care activele se apropie de zece milioane de euro, cifra de afaceri de anul trecut fiind de peste15 milioane de euro, în creştere faţă de 2008. La Trans Agape, numărul angajaţilor se apropie de 400.
Din căutările de oameni bogaţi la Sibiu, jurnaliştii de la Top 500 l-au ocolit pe Dumitru Ghişe, unul din primii „benzinari” ai Sibiului care a investit şi în hoteluri. Două dintre societăţile acestuia, Ana Hotel şi Ana Travel au fost suspendate din aprilie anul trecut, iar afacerea cu combustibili, Ana Oil, şi-a înjumătăţit profitul, în timp ce cifra de afaceri a rămas cam la acelaşi nivel, de aproape 35 de milioane de euro.
Probabil că multă lume nu se gândeşte nici la Ilie Grădinar, directorul societăţii publice Energie Termică SA, ca la un potenţial candidat pentru titlul de milionar în euro. Însă şi numai una din afacerile pe care le controlează e de ajuns dacă o amintim. Este vorba de Complexul balnear Ocna Sibiului, preluat de la Valentin Enache, asociat la Kirschbaum, în contul unor datorii. Acum, complexul a fost închiriat unor investitori israelieni.
Nici situaţia materială a actualului prefect, Constantin Trihenea, nu merită scăpată din ochii celor urmăresc clasamente pe criterii financiare. Doar Conelt şi UCM au depăşit, în afaceri, zece milioane de euro anul trecut.
În fine, cel mai recent milionar al Sibiului ar urma să fie Octavian Dican, unic acționar al SC Transcar International. Firma este beneficiară a unei finanțări europene nerambursabile de peste 15 milioane de euro, bani care sunt folosiți la ridicarea clădirii de birouri de pe strada Nicolaus Olahus, vizavi de Sala Transivania. Octavian Dican este angajat în cadrul Holdingului Atlassib.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Vasile Presecan , Ocna Sibiului , Mircea Cazan , Prima Shopping Center , Banca Transilvania , Holdingului Atlassib , Nicolaus Olahus , Energie Termică , Florin Muntean , Constantin Trihenea , Transcar International , Klaus Reisenauer , Ilie Grădinar , Octavian Dican , Dumitru Ghişe , Terra Romana , Adrian Cioca , Ana Oil , Kurt Wagner , Trans Agape , Valentin Enache , Topul Forbes , Ana Hotel , Ana Travel , Doar Conelt , La Trans Agape , Sala Transivania
Vizualizari: 2200
Ultimele comentarii
Acum 14 ore
Valentino Versace
Acum 14 ore
Cartea ne face bine..
Acum 14 ore
Emil
Acum 15 ore
Adrian
Acum 15 ore
Newman