Protestele stradale si teoria vacii

Nemulţumirea inundă străzile. Până la un punct, lucru firesc. Se întâmplă şi pe alte meleaguri. Ba Europa, preocupată obsedant de ideea de unitate şi solidaritate, îşi organizează mai nou şi strigătele stradale. Criza care a cuprins sistemul în întregul lui afectează sensibil nivelul de trai ceea ce, explică reacţia unor largi pături ale populaţiei. Manifestaţiile pun presiune tot mai grea pe factorii de conducere. Până la acest punct, nimic deosebit, nimic nou. Într-un registru de acceptabilitate se circumscrie şi reacţia opoziţiei politice, gata în orice clipă să fructifice nemulţumirile în scopul de a reveni la putere. Dacă se mărgineşte la atât.

Doar că, cel puţin astfel cum se prezintă lucrurile la noi, lupta pentru putere îmbracă şi ea o haină originală. De când cu „decembrie 89” multora ne-a intrat în sânge ideea revoluţionară, adică cum că, indiferent cât înţelegem din starea şi mecanismele conducerii statale, schimbarea, dărâmarea ne apare ca singura soluţie salvatoare. În care vrem să ne jucăm rolul propriu. Mană cerească pentru opoziţie. Care, neputincioasă la nivel parlamentar, îşi pune speranţele în această mişcare stradală. Pe care o incită, o provoacă. În context, revendicările sunt deviate de la sensul şi scopul lor real, fiind transformate în instrumente de bătălie politică. Şi nu pe ascuns. Direct pe faţă. Avem, în acest sens poziţia public exprimată de PSD, ocoliş acceptată de PNL. Dl. Victor Ponta, în calitatea sa de preşedinte al PSD ne-a declarat nonşalant că s-ar manifesta chiar mai violent de cum au făcut-o poliţiştii la Cotroceni. Ni se dezvăluie astfel o tristă realitate de fapt şi de imagine : îndemnul la răzmeriţă. Pomenesc mineriadele din 1990, 1991 şi 1999 numai pentru a ne reaminti de aceleaşi metode : folosirea violenţei stradale pentru păstrarea sau preluarea puterii politice. Aşa şi acum. În concepţia opoziţiei, valul de nemulţumiri, reale, dar copios condimentate de anumite mijloace de informaţie, ar fi ajuns la cota capacităţii de a răsturna guvernul, de a-l destitui pe preşedinte. Nu degeaba, fosta nomenclatură, fosta securitate şi-a adjudecat dintru început informaţia.

Cu ajutorul ei, mai cu seamă în momentele de criză, creierele pot fi uşor manipulate. Încât prea puţini îşi pun întrebarea asupra cauzelor pentru care, în timp, am ajuns aici şi se năpustesc intempestiv asupra actualilor guvernanţi. Ni se spune de la obraz : majoritatea populaţiei nu-l mai susţine pe preşedinte, nu mai susţine guvernul deci, trebuie să plece. Dacă nu de bună voie, cu forţa. Pentru a convinge de necesitatea schimbării fie ea şi prin violenţă, opoziţia, în speţă PSD, anunţă cu surle şi trâmbiţe, o soluţie miraculos-salvatoare a ieşirii din criză. Este aşteptată pentru data de 16 octombrie dar, mai acu-ntro seară, ni s-a dezvăluit de către acelaşi domn Ponta, la un post TV, esenţa ei. Am înţeles că ar fi vorba ca în acelaşi timp să se menţină, ba chiar să sporească cheltuielile sociale, salarii, pensii etc.concomitent cu măsuri energice şi masive de relansare economică. Pornind de la un venit minim garantat de 800 lei, de la punctul de pensie de 45% şi apoi peste, să îngraşe bine vaca, ba la nevoie chiar două, pentru a avea de unde mulge, nu ca guvernanţii de azi care secătuiesc tâţele unei vaci numai piele şi os.

Mai pomenea acelaşi domn preşedinte de unele detalii privind mijloacele prin care s-ar realiza o astfel de minune dar nu le-am înţeles bine. În esenţă deci, că dânşii pot asigura de-odată, atât sporirea cheltuielilor sociale cât şi cele presupuse de relansarea economiei. Vor fi având dânşii cheia miraculoasă de rezolvare a unei metafore contradictorii de criză, căci, datele problemei, lasă umbra îndoielii asupra realismului unei atare posibilităţi. Numai pentru ridicarea punctului de pensie la 45% ar fi necesar un efort de 5 miliarde Euro pentru anul viitor. De cât o fi fiind nevoie pentru creşterea salarială peste quantumul existent anterior scăderii cu 25% ? Dar pentru reechilibrarea economiei după secătuirea acesteia cu sute de miliarde Euro ? Şi toate acestea pornind nici măcar de la zero ci de la minus. La care să mai adăugăm păcătoasa mentalitate a nemuncii. Douăzeci de ani am învăţat să speculăm, să furăm, să prăpădim. Să trăim din epuizarea a ceea ce am avut. N-am reclădit nimic din resursele de venituri. Şi zicea mai săptămânile trecute un experimentat jurist-politician : soluţia ieşirii din criză este munca. Realist vorbind deci, unde sunt resursele pentru a ne hrăni şi pe noi şi miraculoasa vacă ? În bugetul care de fiecare dată trage să moară ?

În înfeudarea la infinit prin împrumuturi ? Cât timp le-am mai primi şi cu ce costuri ? Abia aştept să apară minunea de la mijlocul lui octombrie şi, dacă economişti reputaţi, oneşti şi obiectivi ne vor convinge de realismul ei, voi fi printre primii care vor aplauda. Până la împlinmirea unui astfel de vis frumos, să ne întoarcem la realitate. Este la îndemâna judecăţii oricăruia dintre noi că reechilibrarea situaţiei presupune potenţarea consumului cu ceea ce producem. Că ponderând consumul, putem degaja încet-încet sume pentru relansarea economică. Aspectul criticabil este undeva în altă parte şi anume, în repartizarea sarcinilor după nedreptate. S-au acumulat, prin fraudă averi imense iar acum, sacrificiile se cer linear, de la toţi în mod egal, chiar dacă unii au furat şi alţii au fost furaţi. Nu mai mult decât zilele trecute senatorii PSD s-au opus discutării în regim de urgenţă a propunerii UNPR ca îmbogăţiţii noştri peste noapte să contribue suplimentar, cu o cotă infimă din bogăţie la un fond de solidaritate.

Antecalculul ar arăta o acumulare de 9 miliarde în sprijinul pensiilor. Vorbind despre relansarea economică cu ajutorul banilor europeni, preşedintele Băsescu a punctat repetat şi insistent asupra infuziei lor în infrastructură. În special în cea rutieră. Nimic de zis, necesară, dar nu exclusiv productivă. De ce de exemplu nu s-ar investi comparabil în agricultură, în refacerea sistemului de irigaţii, în modernizarea procesului agricol, sursă competitivă de venituri. De ce nu se aude cu apăsare vocea producătorilor agricoli pe această temă ? Vrem obstinant să promovăm importul lăsând de izbelişte agricultura noastră ? Iată deci stimaţi concetăţeni, probleme grave şi grele cu care ne confruntăm. Dar care nu se rezolvă cu ţipete şi îmbrânceli în stradă. Nici cu acuzaţii respectiv promisiuni demagogice. Afară doar dacă vreţi să faceţi pe placul celor ce, pentru a câta oară, urmăresc ca prin violenţa stradală să pună din nou mâna pe putere.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi