Patru echipe româneşti de baschet vor avea ocazia să îşi măsoare forţele şi în cupele europene, pe lângă întâlnirile din Cupa României şi din campionatul naţional de baschet. Tragerea la sorţi a Ligii Europei Centrale, în care s-au înscris patru echipe româneşti, le-a pus faţă în faţă într-un duel european pe CSU Sibiu şi U Mobitelco în prima grupă şi BCM Timişoara şi Gaz Metan în cea de-a doua grupă. Sibienii şi clujenii se vor confrunta şi cu Nyregyhaza din Ungaria, Kapfenberg din Austria şi Pardubice din Cehia în timp ce medieşenii şi timişorenii vor da piept şi cu Kormend, din Ungaria şi Novy Jicin din Cehia. Timişoara joacă pe teren propriu, primul meci cu Gaz Metan Mediaş, în 10 noiembrie. Sibienii vor avea şi ei avantajul terenului propriu în prima partidă cu U Mobitelco, o zi mai târziu, pe 11 noiembrie. Turneul final al Ligii Europei Centrale se va desfăşura între 25 şi 26 februarie. La acest turneu vor participa primele două echipe clasate în fiecare dintre cele două grupe. Clujul şi Timişoara cunosc cel mai bine această ligă. Cele două echipe au ajuns sezonul trecut până în Final Four-ul CEBL. Mobitelco a învins Elba în semifinale dar a pierdut finala împotriva cehilor de la Novy Jicin. Acum doi ani de zile, Timişoara a jucat finala CEBL dar a pierdut partida disputată cu maghiarii de la Albacomp.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Gaz Metan , Ligii Europei Centrale , Cupa Romaniei , Gaz Metan Mediaş , Novy Jicin , Final Four
Vizualizari: 378
Ultimele comentarii
Acum 1 oră
Aci Duțu
Acum 2 ore
John S
Acum 3 ore
Emil
Acum 4 ore
Nustiu
Acum 4 ore
Leonard