CSU Sibiu s-a calificat fără emoții în optimile de finală ale Cupei României. Echipa pregătită de Dan Fleșeriu a câștigat la pas meciul retur cu CSM Galați, scor 103-83, și s-a impus cu o diferență de 22 de puncte la general (182-160), transmite baschet.ro.
Conform sursei citate, Dan Fleșeriu i-a trimis în formula de start pe Keith Stone, MJ Randolph, Monyea Pratt, Anastasios Zetos și Andreas Blidaru.
Baschet.ro transmite că elevii lui Dan Fleșeriu au intrat treptat în ritm, iar după ce au egalat, prin tripla lui Zetos, la 7, nu au mai fost conduși în niciun moment al actului inaugural și au reușit să își creeze chiar un avantaj de trei posesii.
„După revenirea de la vestiare, elevii lui Dan Fleșeriu au început repriza secundă cu un parțial de 9-3, în care Pratt a marcat cinci puncte. CSU Sibiu nu a luat piciorul de pe accelerație și s-a desprins, în premieră, la o diferență de peste 30 de puncte, după tripla lui King. Oaspeții au mai dat semne de viață prin autohtonii Stan, Vlaicu și americanul Randolph, însă ecartul a continuat să crească, ajungând la 29 de puncte înaintea ultimului sfert (83-54).
În ultimele 10 minute, Dan Fleșeriu a oferit minute prețioase jucătorilor mai puțin utilizați, iar Sibiul a evoluat în multe momente cu patru autohtoni pe parchet. CSU a depășit borna de 100 de puncte marcate, însă dunărenii și-au adjudecat ultima secvență, fără a spera însă, în vreun moment, la victorie. Astfel, galben-albaștrii s-au impus cu 103-83”, descrie partida sursa citată.
Tavon King a fost principalul marcator al echipei câștigătoare, cu 27 de puncte, 2 recuperări și 3 pase decisive. El a fost urmat de Keith Stone, care a reușit 18 puncte și 6 pase decisive, și de MJ Randolph, cu 17 puncte, 5 recuperări și 8 pase decisive.
CSU Sibiu va lupta pentru un loc în primele opt echipe cu CSM Târgu Mureș.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: CSU Sibiu , Cupa Romaniei
Vizualizari: 850


Ultimele comentarii
Acum 1 oră
Ion ion
Acum 2 ore
Nu e așa simplu
Acum 2 ore
@Dorel
Acum 2 ore
@Sibiu. Adrian
Acum 2 ore
Victor