Luni,
02.02.2026
Innorat
Acum
0°C

CSU Sibiu câștigă la limită în turul optimilor Cupei României. Scor 97-96 în fața lui CSM Târgu Mureș

CSU Sibiu câștigă la limită în turul optimilor Cupei României. Scor 97-96 în fața lui CSM Târgu Mureș
Sursa foto: Turnul Sfatului

CSU Sibiu s-a impus cu 97-96 în fața lui CSM Târgu Mureș, într-un meci disputat pe teren propriu, și păstrează șanse reale pentru calificarea în Final 8, care se va decide în returul de peste o săptămână, scriu cei de la baschet.ro.

Partida a început în favoarea oaspeților, care au condus rapid cu 12-8, grație reușitelor de la distanță ale lui Diggs și Popa. Tavon King a încheiat primul sfert cu un three-point-play, iar CSM Târgu Mureș a condus 33-27. În sfertul doi, Filip Adamovic a dinamitat jocul Sibiului, facilitând coșuri pentru Blidaru și King, iar Roschnafsky a readus echipa în avantaj cu un four-point-play. La pauză, oaspeții erau în continuare în față, 62-58.

Sfertul trei a fost unul echilibrat și sărac în puncte, însă CSU a păstrat inițiativa, conducând cu 85-79 înainte de actul decisiv. Finalul a fost dramatic: Smith și Randolph au adus Sibiul în față, Diggs a egalat cu a patra sa triplă, dar Adamovic a readus gazdele în avantaj de la linia de libere. CSU a rezistat presiunii și a încheiat meciul cu 97-96.

Eduard Roschnafsky a fost omul meciului pentru CSU, cu 17 puncte, 8 recuperări și 2 pase decisive, în timp ce Smith a adus 17 puncte de pe bancă. MJ Randolph a completat cu 18 puncte și 4 pase decisive. Pentru oaspeți, Diggs a înscris 22 de puncte, iar Scott a contribuit cu 17 puncte și 5 pase decisive.

Activitatea CSU Sibiu este susținută de Primăria Sibiu prin Agenda Sportivă a Municipiului Sibiu ediția 2025.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Raluca Budușan

de Raluca Budușan

Sănătate, Educație
Telefon:
0766 905 671

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus