Sâmbătă,
04.10.2025
Innorat
Acum
6°C

Consulul General al Germaniei la Sibiu: "Vom fi alaturi de prietenii nostri"

Câteva sute de personalităţi ale Sibiului şi nu numai au participat, ieri seară, la recepţia anuală oferită de Consulatul general al Germaniei la Sibiu cu ocazia Zilei Unităţii Germane, celebrată pentru a 20-a oară. Gazda evenimentului, Excelenţa sa,Thomas Gerlach, consulul general, a declarat cu această ocazie că statul pe care îl reprezintă va căuta şi în continuare să promoveze România. „Cea de-a 20-a aniversare a realizării unităţii germane constituie şi un imbold ca prin solidaritate şi sprijin în scopul autoajutorării să promovăm integrarea României, ca stat membru relativ nou în Casa Europeană. Aşa cum noi germanii vom lucra mai departe la desăvârşirea unităţii, aşa vom fi alături şi de prietenii noştri”, a rostit consulul general. În discursul său, ES Thomas Gerlach a subliniat aspectele pozitive ce au urmat evenimentelor politice din fostele ţări comuniste. „Mult mai important este însă faptul, că în ultimele două decenii în toate statele situate odinioară în spatele cortinei de fier s-au impus democraţia şi libertatea – e drept, nu în toate la fel de evident, dar ca principiu. Cetăţenii din fosta Republică Democrată Germană au beneficiat acum 20 de ani de avantajul incomparabil, de a se putea alătura unei comunităţi democratice şi anume Republicii Federale Germania. În restul ţărilor din fosta sferă a dominaţiei comuniste această transformare a trebuit să se producă din interior – împotriva rezistenţei şi cu regrese, dar astăzi observăm – cel puţin în noile state membre ale Uniunii Europene – o stabilitate şi o prosperitate, pe care în 1989/90 puţini o credeau posibilă”. La recepţia organizată la Hotel Hilton, au participat, printre alţii, E.S. Arhiepiscop Jakubinyi Gyorgy (Arhiepiscopia Romano-Catolică Alba-Iulia), ÎPS Laurenţiu, Mitropolitul Ardealului, primarul Sibiului, Klaus Johannis, preşedintele CJ Sibiu, Martin Bottesch, prefectul Constantin Trihenea, precum şi directori din cadrul administraţiei sibiene, oameni de cultură, oameni de afaceri şi politicieni.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații, Administrație
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

1 comentarii

mi

Acum 15 ani

niciodata nu trebuie sa folosesti titulatura de \"Excelenta\" in cazul unui consul.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus