La lupta impotriva Romaniei!

Nu adresez această chemare străinilor, nici măcar vecinilor ci românilor. De altfel, îndemnul nu este în totul corect. Lupta românilor împotriva propriei lor ţări a început ceva mai de demult, îndemnul este s-o ducem până la capăt. Nu pe un teatru de război, Doamne fereşte, ci pe tărâm politic, economic, social, cultural-instructiv,  domenii care ne asigură cu certitudine victoria.
Ce i-o fi apucat pe cei de la “48” să se zbată pentru unirea Principatelor, pe cei de la “77” pentru independenţă, pe cei din “918” pentru reîntregire, pe cei din “45” şi următorii să tune şi să fulgere împotriva comunismului, cu preţul vieţii şi libertăţii atâtora dintre ei ? Nu ştiau ei că după anul de graţie 1989 urmaşii nu vor da doi bani pe astfel de aşa zise valori ? Nu puteau gândi că în timp opţiunile se schimbă şi că în locul unor astfel de „valori“ va veni timpul altora care ele, în fondul lor intim şi adevărat, ne vor propulsa în aprecierea şi discuţia europeană şi nu numai? De altfel, până să intrăm în de-amănuntul, să pomenim că numai cu câţiva ani în urmă, nimeni altul decât un candidat la preşedinţia Rusiei, care pretindea că ne ştie bine, ne reproşa că ne socotim o ţară şi un popor când de fapt n-am fi decât nişte frânturi, nişte adunături din imperiile istoriei care s-au abătut peste aceste meleaguri. Gură spurcată de lătrător, fireşte. Nu stimate domn. Suntem o ţară şi un popor doar că, temporar şi acum, urmăm calea inversă a legilor dialecticii : suntem antrenaţi într-un amplu proces de destabilizare, de secătuire, de depreciere a valorilor, de anti adevăr, de anti dreptate, de anti demnitate, pentru ca, cum spuneam, această antiteză să ne conducă la sinteză, adică la o degradare a statutului nostru naţional până la ultima expresie a umilinţei.
Fără voia mea dar mânat de val, mă înregimentez şi eu în această „nobilă“ bătălie contribuind cu câteva idei şi îndemnuri. Suntem deja pe un teren destul de bine bătătorit spre exemplu în domeniul corupţiei. Aproape am ajuns performeri. Trebuie să perseverăm. Am auzit voci autorizate, dinlăuntru ca şi dinafară că este calea sigură de atins ţinta. Să-i imprimăm un şi mai mare avânt, până la ultima ei expresie, cu deosebire în domenii cheie cum ar fi politicul şi justiţia. Să nu mai auzim despre politicieni ameninţaţi de rigorile justiţiei dar nici de justiţie incomodată în independenţa ei de vre-un control. În Consiliul Superior al Magistraturii să numim numai oameni proveniţi din sânul magistraţilor, spre a nu fi suspectaţi de  conflict de interese, iar confraţii să doarmă liniştiţi. Ba mai mult chiar : în înfumurarea sa de puternică putere în stat, justiţia să meargă până chiar la anularea legilor care s-ar opune mersului nostru triumfător.
Suntem pe drumul cel bun şi cu evaziunea. Aici mai avem ceva de completat aşa fel încât combaterea ei să ajungă în punctul mort. Aş recomanda de pildă o relaxare a controlului fiscal. Numai bine, greva spontană a celor din finanţe vine în întâmpinarea unei astfel de idei. Care s-ar cuveni generalizată. Este bine, este indicat ca toate verigile controlului financiar să abdice de la datorie. În acest fel este sigur că vom intra în incapacitate de plată, că nu vom putea plăti salariile şi pensiile nici măcar la cota redusă. Strâns legat de acest fel de libertinaj s-ar impune ca cel puţin o zi din cele cinci lucrătoare s-o petrecem în stradă, fluturând lozinci, fluerând şi strigând jos, jos, tot ce stă în picioare, de la prima la ultima instituţie a statului. Să ne argumentăm bine protestele. Să-i urmăm neabătut pe organizatorii şcoliţi în conducerea unor astfel de campanii. Să cumpănim rezonabil pretenţiile şi consumul pe măsura abdicării de la munca productivă şi eficientă. Aici s-ar cuveni ca politicienii să fie mai activi în culise, mai imaginativi în inegalităţile flagrante de distribuire între cetăţeni a veniturilor bugetare, atâta timp cât acestea vor mai exista. Astfel participarea maselor este garantată.
Apoi, pentru a supravieţui încă o bucată de timp, să facem rost de bani vânzând tot ce avem pe noi cu rezultate de-acum verificate în strălucitul proces de privatizare. Ne-a mai rămas câte ceva, spre exemplu în domeniul energetic sau loto, râvnitul loto, suficiente ca şpăgarii să-şi poată procura colea de o cravată, de un papion la ultima linie.
S-a verificat în timp că pentru a asigura succesul, este nevoie ca oamenii să fie manipulaţi la sânge. În acest sens, toate mijloacele de informare, de formare şi educare, trebuiesc orientate spre spălarea creierelor. Nu-i permis ca ei să ajungă a judeca obiectiv, a relaţiona între ce se poate şi ce nu. Ura, dispreţul instituţiilor statului, clamate până la ieşirea ochilor din orbită, se verifică a fi mijloace potrivite de alimentare a agitaţiei destabilizatoare de masă.
Am lăsat mai la urmă politicul, cel mai fertil, cel mai eficient teren de luptă împotriva ţării. În primul rând, ar trebui limpezită până la înţelegerea corectă de către fiecare politician a relaţiei de subordonare a intereselor generale, a intereselor statului, intereselor personale sau de grup. În acest sens, partidele ar trebui să cuprindă un capitol de sine în statute. Apoi, în egală măsură, s-ar cere o mai bună coordonare a luptei pentru putere. Ar primi o deosebită importanţă educarea, încă de la primii paşi ai politicii, pe ideea că în numele accesului la putere se poate sacrifica orice. Sigur, educaţia ar fi puternic favorizată de explicitarea convingătoare a enormelor avantaje pe care le aduce cu sine la noi deţinerea puterii. Corespunzător, ar trebui identificate cele mai eficace metode şi mijloace de subminare a celor ce deţin deja puterea. Indiferent dacă au ajuns acolo dând din coate sau aleşi de populaţie, încă de a doua zi trebuie pornită campania de înlăturare a lor. Criticaţi, combătuţi la sânge chiar dacă nu se avansează soluţii alternative. De altfel, pentru lupta ce ne-am propus nici nu este indicat. Nu mai puţin, cei ce au acces în scaunele puterii trebuie să ţină de ea cu dinţii. Cu orice preţ. Chiar dacă se sacrifică sau tocmai pentru a se sacrifica interesele şi valorile ţării. În acest sens avem deja şi oarece experienţă. Aşa spre exemplu, atât populaţia prin modul cum votează cât şi politicienii pentru accesul la putere şi menţinerea ei, dau câmp liber şantajului din partea politicienilor maghiari pentru ca pas cu pas, să realizeze cu mâna noastră ceea ce nu pot cu mâna lor : atentatul la fiinţa naţională a statului român. Ultima cucerire în această cruciadă este predarea istoriei şi geografiei în limba maghiară. Decât să piardă majoritatea şi puterea, actualii guvernanţi fac ceea ce trebuie pentru reuşita luptei noastre.
Aşadar, stimaţi tovarăşi de arme, v-am propus câteva idei de urmat care ar asigura izbânda luptei preconizate. Este de sperat ca întreaga suflare să ne urmeze până la îngenuncherea totală a României.

 

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi