Marți,
30.09.2025
Parțial Noros
Acum
11°C

Loc liber la sefia PD-L Sibiu. Cine mai doreste, cine mai pofeste?

Comunicat important pentru membrii PD-L ai organizaţiei municipale Sibiu. Săptămâna viitoare se vor organiza alegeri pentru şefia organizaţiei. Până acum nu a avut loc decât o singură discuţie, legată de acest subiect, în acest week-end, cu câteva zile înaintea alegerilor. De fapt, a fost prima şedinţă a organizaţiei din ultimele trei luni. „Aşteptăm să vedem care sunt directivele, nu s-a discutat absolut nimic până acum. Nu ştim cine candidează, ştim doar cine nu candidează. Cornel Ştirbeţ a anunţat că nu îl ineresează postul de preşedinte de la municipiu. Nu au existat nici măcar discuţii între liderii locali, să suţinem pe cineva”, spun surse din interiorul PD-L. Cu toate acestea există cel puţin două pretenţii pentru un loc de preşedinte la municipiu: un fost PD-ist, Cristian Bicher şi un fost PLD-ist, Ovidiu Spătari.
Cristian Bicher a fost preşedinte al organizaţiei municipale, însă a fost destituit din cauza rezultatelor slabe înregistrate în alegeri. Încă de anul trecut a anunţat că va candida pentru şefia organizaţiei. „Daca aş candida pentru vreo funcţie în partid, aş candida numai pentru funcţia din care am fost schimbat neprincipial, din punctul meu de vedere. Dacă analizăm toate rezultatele, mai puţin cele uninominale, rezultatele mele au fost bune. Am fost singurul partid care a crescut. O să candidez. Vreau să candidez. Totuşi, pentru mine, politica nu este cel mai important lucru. Am familie, am prieteni, există sportul. Mai bine aş renunţa la politică, decât la baschet”, spunea Bicher într-un interviu din iunie 2009. Bicher spune acum că îşi va onora promisiunea. „Recunosc ce am declarat. Probabil voi candida. Particip sâmbătă la şedinţă şi mă voi decide, vreau să văd şi de ce susţinere beneficiez”, a spus Cristian Bicher pentru Turnul Sfatului.
Surse din interiorul partidului spun că contra-candidatul lui Bicher ar putea fi directorul Hidroelectrica Sibiu, Ovidiu Spătari. De fapt, despre acest lucru s-a scris şi anul trecut, atunci când trebuiau să se desfăşoare primele alegeri din interioul PD-L. Între timp, fostul liberal-democrat a ajuns în funcţia de director al Hidroelectrica şi îl cam încurcă. „Sunt acum într-o funcţie ce îmi ia foarte mult timp. Chiar nu m-am gândit până acum dacă voi candida sau nu la alegeri. Mai am timp să mă hotărăsc, nu aş putea spune acum că voi candida cu siguranţp sau nu. Mai vedem”, a spus Spătari.
De fapt, ambii potenţial candidaţi aşteaptă să vadă susţinerea pe care o pot avea în interiorul partidului. „Nu ştiu pe ce susţinere se bazează Cristian Bicher. Ar putea avea alături de el pe foştii membri ai PD. Asta ţine însă foarte mult dacă într-adevăr s-a împăcat cu preşedintele Ion Ariton”, spun surse in interiorul partidului. Pe de altă parte, grupul din jurul lui Ovidiu Spătari este mult mai unit. „Deşi Cornel Ştirbeţ nu a avut un comportament de preşedinte de organizaţie, el poate influenţa voturile la alegeri. Întotdeauna s-a bazat pe cei care numără voturile, nu pe cei care votează”, precizează aceleaşi surse. În plus, funcţia de preşedinte de organizaţie vine cu o ofertă „şoc”: candidatura la Primăria Sibiu. „Despre asta s-a discutat de ceva vreme, cel care va câştiga preşedinţia organizaţiei municipale trebuie să-şi asume candidatura la Primăria Sibiu”, spun democrat-liberalii.
După alegerile de la organizaţia municipală se vor organiza şi cele de la organzaţia judeţeană. Prima veste venită de la apropiatele alegeri: Ion Ariton a declarat în interiorul partidului că nu va candida pentru funcţia de preşedinte. „S-ar putea rătgândi, poate fi doar o manevră politică prin care să-şi vadă potenţialii competitori”, spun surse din partid. Ion Ariton nu a putut fi contactat pentru o declaraţie, el anunţând că nu mai dialoghează cu reporterii săptămânalului Turnul Sfatului după ce s-a scris aici că inventează ştiri despre vizitele sale pe centura Sibiului.

CASETĂ
Strucutura de conducere a PD-L Sibiu
Preşedinte - Ion Ariton
Primvicepreşedinţi: Cornel Ştirbeţ, Florin Muntean
Vicepreşedinţi: Nicolae Nan, Constantin Trihenea, Marcel Piteiu, Dan Voinea, Aurel Gaţă, Claudiu Spânu, Radu Curcean, Ovidiu Spătari, Stephan Braune, Viorel Roşu, Adrian Bogdan, Şerban Ţichindelean, Mircea Pavelescu, Constantin Lotrean Secretar general: Daniela Câmpean
Secretar general adjunct: Claudiu Zăgan
Secretari executivi: Livia Sava, Gheorghe Roman, Ioan Seuchea, Ioan Valentin Ivan, Dumitru Domnariu, Marcela Raulea, Ioan Duţu
CASETĂ
Cine este Cristian Bicher

Cristian Bicher a condus organizaţia municipală a PD şi PD-L. A preluat mandatul de la actualul prefect Constantin Trihenea şi l-a predat fostului preşedinte al PNL Sibiu, Cornel Ştirbeţ. Este director al societăţii Intermedia şi este unul din susţinătorii financiari ai clubului de baschet CSU Sibiu.

Cine este Ovidiu Spătari
A fost preşedinte al PNŢCD Sibiu până în ianuarie 2007. S-a înscris în PLD, unde a devenit preşedinte al organizaţiei municipale. A intrat în PD-L odată cu fuziunea cu Partidul Democrat, unde a ajuns vicepreşedinte şi s-a ocupat în câteva rânduri de campania electorală la nivelul municipiului Sibiu. Din 2010 este director al Hidroelectrica.
STUDII
 1982-1986, Liceul “Energetic” Sibiu
 1987-1993, Facultatea de Inginerie, Sibiu
 1998-2003, Studii de doctorat la Facultatea de Electronica, Timisoara
 2003 - titlul de doctor cu teza intitulata: Studiul echilibrului dinamic uman in afectiuni ale aparatului neurolocomotor
EXPERIENŢĂ PROFESIONALĂ
1987-1994, electronist, Institutul de Cercetare pt. Mecanica Fina si Scule, Sibiu
1994-1997, laborant electronist, Facultatea de Inginerie, Sibiu
1997-2001, asistent universitar, Facultatea de Inginerie, Sibiu

 

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Alin Bratu

de Alin Bratu

Politic
Telefon:
0745 590 991

alin[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

6 comentarii

un sibian

Acum 14 ani

Slabi candidati , daca ar candida Raluca Turcan ia-r bate rau de tot
Raspunde

cora

Acum 14 ani

cred ca Spatari e cel mai bun candidat din cei enuntati
Raspunde

Dixit!

Acum 14 ani

Unde sunt OAMENII din PDL? De ce nu ies in fata???
Raspunde

alex

Acum 14 ani

pai..astia sunt toti!
Raspunde

Ina

Acum 14 ani

Eu cred ca aceasta insiruire de nume nu este altceva decat intreg pdl de Sibiu.Ati uitat sa treceti pe lista pdl ,pe \"cora\"nimeni alta decat o pupincurista portocalie care nu mai gaseste prenume sub care sa se ascunda.
Raspunde

vlad

Acum 14 ani

claudiu spatari e destul de bun dar daca ar caandida dan nanu l-as alege pe el sau pe raluca turcan
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus