Duminică,
16.03.2025
Heavy Intensity Rain
Acum
11°C

Motor gripat la CSU

CSU Sibiu are unul dintre cele mai slabe starturi de campionat din ultimii 10 ani. Patru înfrângeri şi o victorie împotriva unei nou-promovate, statistică ce ridică semne de întrebare faţă de clasarea echipei la final de campionat.

CSU Sibiu are un bilanţ negativ după cinci partide oficiale, trei în campionat şi două în Cupa României. Singura victorie a venit în faţa unei nou promovate, BC Miercurea Ciuc în timp ce sibienii au pierdut toate cele patru dueluri cu granzii campionatului. Într-adevăr, programul echipei a fost infernal, CSU fiind nevoită să dea piept încă din primele patru partide cu Gaz Metan Mediaş, favorită la câştigarea titlului, CSU Asesoft, campioana în exerciţiu şi U Mobitelco Cluj, vicecampioana.
Planurile noului antrenor, Audrius Prakuraitis, care dorea ca echipa să atingă vârful de formă la început de campionat au fost contrazise de situaţia din teren. CSU a eşuat lamentabil în prima partidă cu Gaz Metan, a cedat-o pe cea de-a doua pentru că şansele erau minime şi deşi s-a ţinut aproape în duelurile cu Ploieştiul şi Clujul nu a reuşit să se impună. Comparativ cu sezoanele precedente, lotul pare ceva mai liniar. Sibiul nu mai are unul-doi jucători care să marcheze 18-20 de puncte pe meci, distribuţia ofensivă fiind împărţită către toţi jucătorii din teren. Şi până în acest moment, baza a stat în jucătorii români. În cele cinci partide, românii au marcat 190 de puncte iar jucătorii străini doar 176. Cele mai bune reprezentaţii pentru jucătorii autohtoni au fost date în meciurile cu Miercurea Ciuc, 51 de puncte marcate şi în deplasarea de la Gaz Metan, cu 53 de puncte marcate.
Ceea ce lasă de dorit, până în acest moment, este selecţia jucătorilor străini. Postul de conducător de joc, unde Sibiul a strălucit întotdeauna, este călcâiul lui Ahile în acest sezon. Jarryd Loyd e cu cinci clase sub Brandon Johnson, Brian Evans sau William Hatcher, cu prea multe mingi pierdute pentru un jucător care ar trebui să dea constanţă şi siguranţă fazelor de atac. Earl Brown este cel mai important jucător ofensiv al echipei. Însă pentru că nu are un sprijin consistent, un jucător care să îl secondeze, Brown este foarte uşor de anihilat. În toate partidele, adversarii au dublat la Brown, nu i-au oferit spaţii pentru aruncări şi asta s-a simţit. Revenit după o pauză de un an la Sibiu, Michael Harrison este cu siguranţă mai util echipei decât în mandatul Schommers, însă jocul americanului este previzibil. Nici el nu pare să poată deveni jucătorul decisiv. Arturas Masiulis, cel mai bun jucător defensiv al sezonului trecut, pare să nu se fi adaptat pe moment la Sibiu. Pivotul lituanian alternează evoluţii foarte bune în defensivă cu faze ratate copilăreşte în ofensivă. Luat prea tare de public, Masiulis pare un jucător de moral şi este cu siguranţă stâlpul defensivei. În aceste condiţii, baza se mută în terenul jucătorilor români.
Cifrele lui Octavian Popa Calotă îl ridiculizează pe Jarryd Loyd. În partidele cu Gaz Metan la Sibiu, Asesoft şi Cluj, Loyd a jucat de fiecare dată peste 30 de minute. Nu a jucat în meciul de la Mediaş, unde Sibiul a pierdut la o diferenţă de 14 puncte faţă de 30 luate acasă şi la Miercurea Ciuc, unde CSU a obţinut prima victorie. Calotă a înscris în cele 5 partide 67 de puncte şi a oferit 10 pase decisive în timp ce Loyd a înscris 24 de puncte în patru partide, cu 9 pase decisive. Cum cifrele nu mint, decizia antrenorului de a insista cu Loyd pe poziţia de conducător de joc pare ciudată. De asemenea, Haiduc şi Crăciun pot veni oricând de pe bancă să facă diferenţa în teren. Crăciun a făcut un meci excelent cu Ploieştiul iar Haiduc a jucat splendid în meciul cu Miercurea Ciuc. CSU a jucat sâmbătă, pe teren propriu, cu SCM U Craiova.

* articolul a fost scris inaintea partidei cu SCM U Craiova

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Bogdan Brylynski

de Bogdan Brylynski

Editor
Telefon:
0722 227 297

Comentarii

3 comentarii

andrei

Acum 14 ani

buna analiza .
Raspunde

csu

Acum 14 ani

barbary se intreba unde sunt fanii sibieni, de ce nu mai vin la meciurile echipei :))
Raspunde

csu

Acum 14 ani

e ,lumea de la sala a fost alugata de extraordinara pricepere si de reaua intentie a celor din conducere, care au facut tot posibilul sa alunge oamenii din sala, mai intai l-au dat afara pe singurul om care le-a tinut piept si care a facut performanta din cacatul lor, adica pe peter schomers, si aici amintesc de tensiunile aparute la echipa, din senin, in spatele carora se afla un om cu chelie, despre care o sa pomenim mai incolo, acelasi om care a incercat si sa il dea afara alaturi de alt papagal care nu a mai aparut cu declaratii de pe vremea aceea cand se facea performanta, pt ca acum nu am mai auzit de \"domnul\" :)) bicher,si care anul trecut l-a adus parca intentionat ca sa ne rada in nas la numit pe clavon antrenor, si a insistat ca antrenorului trebuie s-i dai credit si ca el nu este adeptul schimbarii lui in plin sezon, uitand ce s-a intamplat cu schomers cu doar cateva luni inainte, clavon fiind schimbat doar cand nu se mai putea face prea mult, si dupa tot cat a suferit suporterul sibian anul trecut cu infarngeri dupa ce echipa conducea cu 20 de pct si alte intamplari de genu, o venit sezonul 2010, pe care marele vulc si ai sai ni l-au asigurat ca va fi un dezastru inca inainte de-a incepe, aducand o gluma de antrenor, de care muresul nu a stiut cum sa scape, care la randul lui se pare ca a venit cu niste aratari care au pretentia sa credem despre ei ca sunt jucatori de baschet, fie si numai pt romania, dar au demonstrat ca nici la circ nu sunt buni etc. Cam astea ar fi cateva explicatii pentru sala golala pe care a vazut-o barbary, dar totusi eu supn ca slala a fost plina, in comparatie cu ce va urma, si pt ca am promis ca mai spun ceva de marele conducator, de ce nu are curajul sa isi asume raspunderea, si meciul cu craiova a fost al doilea meci in care si-a luat talpasita la pauza????
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus