Duminică,
17.08.2025
Ploi Scurte
Acum
20°C

Ariton: Personal, sunt de parere ca nu ar trebui majorat tariful la gazele naturale

Ministrul Economiei, Ion Ariton, a declarat că, în opinia sa, nu ar trebui majorat tariful gazelor naturale în această iarnă, "cel puţin la consumatorii casnici", afirmând că Transgaz şi Romgaz au asigurate stocuri pentru perioada rece, transmite corespondentul Mediafax. Ariton a declarat că, personal, nu susţine ideea majorării tarifului la gazele naturale în această iarnă. "Ştiţi cu toţii că aceasta nu este o problemă gestionată de ministerul pe care îl conduc, dar eu, personal, sunt de părere că nu ar trebui majorat tariful la gazele naturale, cel puţin la consumatorii casnici", a spus Ariton. Întrebat dacă această măsură pe care o susţine este valabilă până la 1 ianuarie 2011 sau pe toată durata iernii, Ariton a declarat: "Până în primăvară". În plus, ministrul Economiei a anunţat că, împreună cu reprezentanţii Romgaz şi Transgaz, a făcut o verificare a stocurilor de gaze naturale de care dispune în acest moment România. "Stocurile sunt asigurate pentru toată perioada de iarnă, chiar şi pentru condiţii de avarie şi chiar dacă temperaturile vor scădea foarte mult", a declarat Ariton.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Vizualizari: 273

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus