Vineri,
19.04.2024
Cer Senin
Acum
1°C

Prefectul da asigurari: Cu toate intarzierile, centura va fi gata in decembrie

Sunt câteva întârzieri în zona Şelimbăr, însă lucrările la centura Sibiului vor fi încheiate până la sfârşitul anunţă Prefectura Sibiu. "Tronsonul 2 al centurii ocolitoare a atins stadiul fizic al tronsonului 1, prin asfaltarea în proporţie de 95%, întregindu-se astfel centura ocolitoare, cu 6 luni înainte de termen. Pe tronsonul 1 s-au recuperat întârzieri la pasajul de cale ferată din zona racordului cu tronsonul 2 şi pasajul din zona Compa. În schimb, în ciuda eforturilor, nu s-a recuperat în întregime decalajul de la pasajul din zona Şelimbăr. În consecinţă, se va cere antreprenorului general să mobilizeze în continuare mai multe resurse şi forţe pentru atingerea stadiului fizic şi întregirea completă a căilor de rulare pe întreg traseul centurii ocolitore", se arată într-un comunicat de presă remis de Prefectura Sibiu.  
Prefectul Constantin Trihenea a remarcat finalizarea sistemului rutier în zona drumul Ocnei (direcţia aeroport-sens giratoriu), fără rigole şi mobilier rutier precum şi deschiderea spre circulaţie a prelungirii străzii Ştefan cel Mare. "În aceste condiţii termenul de finalizare va fi respectat. Centura ocolitoare se finalizează în decembrie 2010", mai scrie în comunicat.

 

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Comentarii

11 comentarii

un sibian

Acum 13 ani

s-o mai vad si pe asta.
Raspunde

J

Acum 13 ani

Eu asa sper, ca tare mult ne-am bucura:P
Raspunde

nelu

Acum 13 ani

ce tiganie de sosea este in poza?
Raspunde

@ nelu

Acum 13 ani

in poza este tronsonul 2 al centurii
Raspunde

arla ptr. nelu

Acum 13 ani

bai nelu mitocan mare mai esti, acela e drumul ce merge spre agnita.
Raspunde

Alex ptr5

Acum 13 ani

este corect
Raspunde

catre 5

Acum 13 ani

ma! pe mine nu ma intereseaza unde-i ! io am spus ca-i o tiganie! pai asa arata un drum modern? ca pisatu`boului! ia mareste poza si vezi , ma!
Raspunde

Zulficar Zavaidocles

Acum 13 ani

fain drum, bai asta de la 7! tu ce ai vrea, sa fie drept si sa adormi la volan? asa e bine, trebuie sa mai planteze niste gropi si gata-i!
Raspunde

9

Acum 13 ani

bataie de joc, astea in germania sunt poteci pentru cercetasi nu drumuri judetene!
Raspunde

sunshine

Acum 13 ani

..pana la sfarsitul .....??? cum puteti publica un articol cu asa greseli?? voi nu mai cititi inainte de print?? sa va fie rusine .... dar asta cu plantatul gropiilor etc.. e faina.. alea vin de la sine dupa cateva zile... ca sa nu adormi la volan....)))
Raspunde

adrian

Acum 13 ani

ce liniste va fi in strand.sa speram ca se tin de cuvant.ceea ce nu prea cred.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus