Joi,
20.03.2025
Cer Senin
Acum
3°C

Licitatii cu cantec in Muzeul din Dumbrava

O firmă ce nu a avut, în medie, mai mult de trei angajați în ultimii doi ani a câștigat lucrări de restaurare în Muzeul din Dumbrava Sibiului cu o valoare mai mare decât cifra de afaceri generată în oricare din anii de existență. Ca ”bonus” pentru aceste lucrări, zvonurile din piață susțin că directorul interimar al Muzeului, Valeriu Olaru, ar urma să primească un garaj la una din proprietățile sale. Turnul Sfatului a inventat niște personaje și a încercat să verifice zvonurile.

Firma Con-Cristi din Sibiu a fost înființată în 2006. Cel mai bun an pentru Con-Cristi a fost 2007, când cifra de afaceri a companiei a fost de puțin peste 100.000 de lei, iar numărul mediu de angajați a fost de cinci. Ultimul an financiar încheiat are drept rezultat, pentru Con-Cristi, o cifră de afaceri înjumătățită la 44.000 de lei și pierderi de peste 16.000 de lei.
În toamna acestui an, firma Con-Cristi a fost declarată câștigătoare a unei părți din licitația organizată de Complexul Național Muzeal Astra pentru restaurarea a patru gospodării. Valoarea totală a lucrărilor era aproximată înainte de atribuire la peste 650.000 de lei, fără TVA, iar licitația a fost împărțită în patru loturi, pentru fiecare gospodărie de restaurat în parte.
Anunțul de atribuire a lucrărilor a fost făcut făcut la sfârșitul lunii trecute: două din cele patru loturi au fost atribuite firmei Con-Cristi. Primul, în valoare de 158.000 de lei, cu TVA, pentru restaurarea complexului hidraulic din Rebrișoara, iar al doilea (de puțin peste 110.000 de lei, cu TVA) pentru restaurarea unei gospodării originare din Sărăteni, județul Mureș.

Incidente mai vechi

Firma Con-Cristi este acuzată de ”impostură în restaurare” de fostul director al CNM Astra, Corneliu Bucur. Acesta spune că, înainte de a fi schimbat din fruntea Muzeului, a cerut dosarul depus de această societate în cadrul unei alte licitații, pentru restaurarea unei gospodării din Bălănești, județul Gorj. ”La dosar era atașată recomandarea unui primar, prin care acesta atesta că respectiva societate ar fi restaurat un monument de patrimoniu popular. L-am sunat pe acel primar, care a infirmat acest lucru. Mi-a spus că firma Con-Cristi a lucrat la repararea unui pod, de fapt, și că a fost rugat să facă un bine și să semneze o astfel de recomandare. Pus în fața constatării falsului, am cerut directorului adjunct Olaru să rupă contractul cu firma Con-Cristi, ai cărei reprezentanți îi acuz de impostură. Până ca acest contract să fie reziliat, am fost schimbat”, spune Bucur. Unicul asociat al firmei de construcții, Ion Cristinel Sucea, respinge această acuzație. ”Nu, nu, greșeală”, a comentat scurt Sucea pe această temă.

Uite garajul, nu e garajul

În jurul acestei licitații la care au depus oferte zece firme de construcții s-a răspândit și o poveste potrivit căreia ”răsplata” pe care actualul manager al CNM Astra, Valeriu Olaru, ar urma să o primească dacă firma Con-Cristi ar câștiga, o reprezintă ceva lucrări la casa pe care o deține în Sibiu, pe strada Munteniei. În principal, un garaj nou.
În lipsa oricăror documente publice, reporterii Turnul Sfatului au încercat să afle dacă zvonurile au sau nu substrat: pe rând, telefonic, au fost apelați atât directorul Olaru, cât și constructorul Sucea. Olaru a fost contactat ”din partea unui furnizor de uși de garaj”. ”Bună ziua, domnule Olaru. Am numărul dumneavoastră de la domnul Sucea, care am înțeles că o să vă ridice un garaj. Noi avem o ofertă pentru uși de garaj, dacă vă interesează”, a fost textul cu care a fost abordat directorul. În primă fază, Olaru a înțeles că ar fi o ofertă pentru Muzeul Astra. ”Aaa, pentru mine? Păi, foarte bine, eu încă nu am început lucrările, dar trimiteți-mi o ofertă pe mail, e foarte bine să știu dinainte”.
La câteva minute, a fost sunat și patronul Con-Cristi din partea ”unui vecin al domnului Olaru”. ”Mama mea locuiește lângă domnul Olaru, pe Munteniei, și am înțeles că dumneavoastră o să ridicați acolo un garaj pentru domnul Olaru. Și am vrea și noi să construim unul, că e în apropiere și poate iese mai ieftin”, a fost textul citit telefonic lui Sucea.
”Ținem legătura și vedem. Mai sunați-mă săptămâna viitoare. Căci asta e, nu știu când începem lucrarea (la Olaru – n.r.)”, a spus Sucea.

Declarațiile oficiale

La câteva ore după, Olaru și Sucea au fost sunați din nou, din partea ziarului, de această dată. Valer Olaru a negat orice posibil contract cu firma Con-Cristi. ”Eu nu-l cunosc pe domnul Sucea, eu încă nici nu mi-am proiectat garajul, n-am discutat niciodată cu acest domn. Am fost mirat că m-a sunat cineva din partea lui să îmi ofere o ușă de garaj”, a spus Olaru.
De cealaltă parte, proprietarul firmei de construcții spune că a înțeles că ar fi fost vorba de ”un alt Olaru”.
”Eu nu o să fac nicio lucrare la el acasă. Tocmai că așteptam să mă sunați săptămâna viitoare. Și poate să mă contacteze altcineva, să îl ajut. Eu cunosc mai mulți de Olaru, nu ați specificat care anume. Eu îl cunosc și pe Olaru fostul arhitect al Sibiului. De nicio culoare nu v-a ieșit faza. Eu chiar am făcut mansarde... Coincidența mare”, a spus Sucea. Cât privește eventuale lucrări la Olaru acasă... ”Numai dacă dorește dânsul, să aibă contract și tot ce trebuie. Negociem dacă se solicită. Firma lucrează, fără nicio problemă”, a adăugat Olaru.

Caiet de sarcini lejer

Despre firma Con-Cristi, directorul interimar al CNM Astra spune că are toate actele necesare. ”Are avizele necesare pentru restaurarea monumentelor de patrimoniu. Toți cei care au câștigat acea licitație au fost verificați de comisia de licitație, din care eu nu am făcut parte”, a declarat Olaru.
Caietul de sarcini al licitației mai conține o ”ciudățenie”. Cifrele de afaceri solicitate la dosar nu sunt pe ultimii trei ani – după cum a devenit o cutumă la acest tip de licitații – ci pe anii 2006, 2007 și 2008, evitându-se anul 2009, când SC Con-Cristi SRL a fost ”pe pierdere”.

 

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații, Administrație
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

10 comentarii

dntsbb

Acum 14 ani

domnule deleanu ai tras dupa un lup si ai impuscat o oaie. Lasa-i domne si pe astia mici sa functioneze, erai mai satisfacut daca lucrarea era efectuata de con-a ?
Raspunde

acl

Acum 14 ani

Pe zi ce trece, orasul va vedea ce important a fost Bucur, cu toate excesele sale verbale, cu toate momentele sale de razvratire, uneori, cu subiectivismul sau. Din urma vin micimani, yesmen si hahalere.
Raspunde

x

Acum 14 ani

se pare ca bucur va conduce gazeta !!! normal,in lipsa de profesionisti si de subiecte scrieti la comanda si,mai rau publicati orice fara sa verificati si fara o minima documentare !! halal jurnalisti,halal gazetarie !
Raspunde

vio

Acum 14 ani

deci o firma mica nu are nicio sansa in Romania sa prinda un contract, un pic, mai mare pentru ca sar ca arsi diversi ziaristi. Incredibil
Raspunde

Daniel

Acum 14 ani

Contractul a fost obtinut in urma unei licitatii organizata pe site-ul e-licitatii.ro si s-a ales pretul cel mai mic. Banuiti pe cei care se ocupa de e-licitatii.ro de manarii??? Mai interesati-va ce reprezinta e-licitarii.ro pentru Romania, interesati-va cat a fost pretul de pornire a licitatiilor de la muzeu, pana la cat a scazut aceasta firma pretul pentru a castiga, etc. Apropos... spui ca firma nu a avut mai mult de 3 angajati. Stii cu cati oameni mi-am facut eu casa? Cu 2! Dar doi oameni foarte buni meseriasi care au stiut ce anume au de facut. Dupa ce statul ii arde pe astia cu IMM-uri cu tot felul de taxe si impozite aberante, acum si voi -ziaristii- vreti sa ii ardeti.... ca deh\' Bucur trebuie pupat in coor de parca el este personalitatea no1. in Sibiu care a facut numai bine
Raspunde

un pont de articol

Acum 14 ani

domnule Deianu, va spun sa verificati cum a fost inocmit dosarul de licitatie pentru corpul nou de cladire construit de Con-a si Sinecon acum, finantat de catre norvegieni. Va pot spune ca in detalii tehnice Caietul de sarcini a fost inocmit in special pentru castigarea lucrarii de catre Con a, care la amenintarile de contestare a licitatiei din partea Sinecon au acceptat sa construiasca in \"asociere\" acest imobil de vreo 2 mil euro. ntrebati arhitectul cine a impartit acolo banii !!!
Raspunde

Dan

Acum 14 ani

chiar nu v-ati dat seama ca bucur este un nebun care nu stie cum sa mai faca rau celor care au fost aproare de el .Rusine d-le bucur pentru toate mizerile pe care le-ati facut
Raspunde

da

Acum 14 ani

nu cred ca e nebun, poate e doar senil
Raspunde

dan...dana

Acum 14 ani

Bucur, bucurisme, dar ma rog cine mai este BUCUR asta? Dl Deleanu ... in primul rand EL PUTE, nu te mai lasa impresionat de mutra lui de MOS cumsecade, este o masca, sub care se ascunde un om de NIMIC, un procesoman, ia, vezi cate procese are pe rol acest bucur, in curand o sa ceara viza de flotant pe adresa Tribunalului, nu de alta dar ca sa nu mai piarda timp si bani cu deplasarile...mai da si tu un telefon doua...
Raspunde

Adriana

Acum 14 ani

Dl Deleanu acum cateva saptamani ziarul, fie vorma intre noi este mult spus ziar, fituica la care scrieti, a retras un \"articol\" foarte inflacarat al lui bucur , daca nu verificati sursele si continuati sa scrieti dupa \"ureche\" o sa va cereti din nou scuze
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus