Proiectul de lege prin care se propune comasarea comunelor mici, cu o populaţie de sub 5.000 locuitori, şi prin declasarea oraşelor care nu au cel puţin 10.000 de locuitori, riscă să nu ajungă niciodată în dezbaterea Parlamentului. Asta pentru că politicienii, chiar şi cei de la putere nu vor reducerea numărului primarilor. O altă cauză: pentru această măsură ar trebui modificată Constituţia. Dacă proiectul se va transforma în lege, peste 60% din comunele din România vor dispărea. În Sibiu, proporţia ar fi asemănătoare, după comasarea majorităţii comunelor şi a oraşelor. “Este un proiect viabil. Mi s-a părut exagerat când în timpul guvernării PSD s-au transferat comunele în oraşe şi nici nu cred că le-a adus ceva în plus locuitorilor”, a declarat primarul Sibiului, Klaus Johannis, întrebat de acest proiect de lege. “Nu sunt convins că se va merge mai departe cu acest proiect. Primii care ar veni să contrazică această idee ar fi chiar politicienii. Politicienii locali vor fi cei care vor fi împotriva reducerilor”, a mai spus Johannis. Motivul este simplu: reducerea numărului de primari şi consilieri înseamnă mai puţine resurse electorale, oameni, bani pentru campanii, votanţi.
Deputatul PD-L Raluca Turcan nu crede în definitivarea acestui proiect de lege. “Nu cred că acesta este momentul pentru a face o modificare a actualei împărţiri administrative-teritoriale a ţării. Pentru asta ar fi nevoie în primul rând de modificarea Constituţiei şi acest lucru nu cred că este posibil acum”, spune Turcan.
Sibiul are doar trei comune din cele 51 pe care le are acum care s-ar încadra în cerinţa din proiectul de lege: să aibă peste 5.000 de locuitori. Şase oraşe din cele nouă şi-ar pierde actualul statut şi ar putea devenicomune din cauză că nu adună peste 10.000 de locuitori.
O împărţire administrativă cu mai puţine comune şi oraşe ar însemna mai puţini angajaţi la stat. A fost dat şi un exemplu. Dacă s-ar comasa zece comune, în loc de zece primari, zece viceprimari, 120 de consilieri locali şi aproximativ 200 de funcţionari publici ar rămîne doar 70 de persoane care să facă aceeaşi treabă, însă pentru un număr mai mare de locuitori.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Raluca Turcan , Klaus Johannis , În Sibiu
Vizualizari: 314
Ultimele comentarii
Acum 2 ore
Periscop
Acum 2 ore
Excelent +1
Acum 2 ore
Bastiu
Acum 2 ore
Aci Duțu
Acum 4 ore
Emil