Cei 29 de mineri, prinşi încă de vineri într-o mină de cărbune în Noua Zeelandă, sunt consideraţi morţi, după ce ieri în subterna a avut loc o a doua explozie. De la prima explozie de vineri, nu a mai existat nici un contact cu muncitorii - 24 neozeelandezi, doi australieni, doi britanici şi un sud-african.
Comandantul poliţiei locale, Gary Knowles, care coordonează operaţiunea de salvare este pesimist. „Suntem convinşi că nimeni nu a supravieţuit. Am fost la mină când a avut loc a doua explozie şi a fost oribil. Acesta este unul dintre cele mai tragice momente de care am avut parte ca ofiţer de poliţie”, citat de BBC.
Deşi au trecut patru zile de la explozie, familiile celor prinşi în subteran continuă să spere. Tatăl lui Drew, un miner de 21 de ani, este unul dintre aceștia. ”Eu nu îmi pierd încă speranţa şi vreau să cred că cineva, în mină, mai este încă în viaţă”, a povestit părintele celor de la BBC.
Prim-ministru John Key, a ţinut o conferinţă de presă, în cadrul căreia şi-a exprimat sprijinul faţă de familiile minerilor. „Noua Zeelandă este o ţară mică, o ţară unde suntem păzitorul fratelui nostru. Să-ţi pierzi mai mulţi fraţi o dată este o lovitură cumplită. Suntem o naţiune în doliu”, a declarat John Key.
El a transmis, de asemenea, condoleanţe statelor Australia, Africa de Sud şi Marea Britanie.
Foto: kansas.com
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 313
Ultimele comentarii
Acum 2 ore
O sibianca
Acum 2 ore
Eu
Acum 3 ore
Kokos
Acum 3 ore
LOL
Acum 3 ore
Hermannstadt