Un spectacol de lasere, lumini și foc, evident, artificii la prima oră 0.00 a lui 2011 și patru concerte este oferta Primăriei Sibiu pentru petrecerea de Revelion. Cei care doresc să danseze în Piața Mare sunt așteptați de la orele 22.30, când prima trupă ce va urca pe scenă va fi Non Profit. După 45 de minute, vor urca pentru tot atâta timp și sibienii de la Riff (foto). La miezul nopții sunt programate 15 minute de focuri de artificii, după care pe scenă sunt așteptați cei de la Cargo. Seria cântărilor va fi încheiată de Juke Box.
”Evenimentul este organizat de Casa de Cultură a Municipiului Sibiu cu sprijinul Primăriei Sibiu şi are un buget de 153 800 lei. Un element inedit este adus de spectacolul de lasere, lumini şi foc realizat de CBU Collective. Aceştia îi vor acompania pe artişti pe toată durata concertelor, iar spectacolul de lasere va face ca atmosfera din Piaţa Mare să fie spectaculoasă şi să transforme Revelionul întrun moment cu adevărat special”, informează Primăria Sibiu într-un comunicat de presă.
Istoricul Revelioanelor din Piața Mare
2009/ 2010
Riff și Hi-Q au fost singurele trupe invitate la finalul unui an de criză profundă
2008/ 2009
Primăria a propus un Revelion retro, cu trei formații: Goombay Dance Band, Saragosa Band şi No Mercy. Bugetul concertelor a fost de 62.000 de euro, iar în fața scenei au fost circa 10.000 de sibieni
2007/2008
Aproximartiv 30.000 de oameni au asistat la închiderea programului Capitală culturală europeană. Pe scenă au urcat Reamonn, The Prodigy şi Europe, iar spectacolul cu focuri de artificii a fost asigurat de francezii de la Groupe F. Pe net, 31.000 de vizitatori au încercat să surprindă spectacolul din Piața Mare.
2006/2007
Deschiderea Capitalei culturale europene, suprapusă peste intrarea României în Uniunea Europeană, a adus în Piața Mare a Sibiului Chris Norman and Smokie, East 17 și Phoenix, iar aceeași francezi de la Groupe F au promis un spectacol grandios, cu o ploaie de stele căzute din artificii lansate din 14 puncte ale orașului.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Piata Mare , Primăria Sibiu , Uniunea Europeană Guvernului P , Primăriei Sibiu , Deschiderea Capitalei , Municipiului Sibiu , Goombay Dance Band , Istoricul Revelioanelor , Saragosa Band , Sibiului Chris Norman , Juke Box , Non Profit , No Mercy , The Prodigy
Vizualizari: 450
Ultimele comentarii
Acum 14 ore
Cornel Sibianul
Acum 14 ore
Ada
Acum 14 ore
Ioan Rotar
Acum 15 ore
Rotar
Acum 16 ore
EVREU