Joi,
08.12.2022
Innorat
Acum
3°C

Prima descindere a presedintelui OTV

Vine preşedintele! Şi preşedintele şi-a trimis “buzduganul”, ca Făt Frumos din poveste. De fapt, Bus-duganul, pentru că vorbim de o dubiţă cu antenă pentru transmisiile pe satelit, necesară pentru o emisiune în direct. Pentru că, nu-i aşa, Dan Diaconescu este în direct şi când merge în vizită. Iar vizita de 1 Decembrie a picat la Sibiu.
Nu a venit cu bus-ul, ci cu limuzina, flancat de bodyguarzi. Sediul Partidului Poporului se limitează la o cameră într-o clădire de briouri în care încap îngrămădiţi 20 de persoane. Alţi 10 stau pe coridor şi intră prin rotaţie să-şi vadă idolul. Întâlnirea începe ca la OTV. “Bună seara, bine aţi venit, aici la Sibiu, unde ne întâlnim cu sibienii…”, se aude Dan Diaconescu în stilul său inconfundabil. Şi trimite un însoţitor de microfon către oameni. “Lumea nu prea îndrăzneşte, înainte să veniţi dvs toţi vorbeau”, spune fata care plimbă stingherită microfonul printre oamenii nehotărâţi. Vine primul mesaj: „Se aşteaptă de la noi să le prezentăm oamenilor atât frigul din case, cât şi sărăcia din buget. Alegătorii noştri sunt cei care nu vor accepta ca ei să trăiască în paie, iar noi să trăim în puf. Pulsul comunităţii de aici de la Sibiu ăsta este. Oameni care se aşteaptă mai mult la fapte şi mai puţin la vorbe. În momentul în care trecem pe lângă ei, să nu ne întoarcem privirea sau să privim în pământ. Oameni care se aşteaptă ca noi să le rezolvăm problemele în măsura în care fiecare dintre noi putem”, se aude din grupul organizatorilor întâlnirii. Dan Diaconescu comentează: „Aşa este, oamenii se agaţă de Partidul Poporului ca de ultima lor şansă...” Nu îşi termină  discursul, pentru că Olaru Ion din Cisnădie, aşa cum se prezintă, strigă la microfon: „Am pus bazele filialei Partidului Popular împreună cu Lepşa şi cu fiul meu. Sunteţi un om deosebit pentru ţară, vă urăm succes în activitatea dumneavoastră”, strigă omul, copleşit cu  aplauze. Cineva ţipă „bravo!”, „oamenii d-ăştia trăbe!”
Apar şi câteva propuneri. „Mai este o problemă. Să nu fie puşi în funcţii de conducere oameni, aşa cum au făcut ăştia de acuma. La Ministerul Sănătăţii au pus un avocat de la UDMR, iar în 2005-2008, a fost un contabil de la CAP. Să fie oameni puşi după pregătire, fiecare în postul lui şi prin concurs”, susţine altul. „Foarte bună propunerea, oameni care să se şi priceapă în aceste domenii de activitate. Oameni cu studii...”, comentează Dan Diaconescu, dar ca de obicei nu este lăsat să continue. „Bine aţi venit în capitala bunelor maniere, am încredere în dumneavoastră! V-am oferit o şansă cu un sediu din zonă rezidenţială. Cred în bunele credinţe ale dumneavoastră, am început de jos şi cred că ne puteţi duce sus, spre binele şi fericirea tuturor”, spune altcineva la microfon.  „Într-adevăr mi-a dat cineva o recomandată...”, se aude Dan Diaconescu şi nimeni nu înţelege despre ce recomandată este vorba. Aşa că microfonul ajunge la fostul consilier local Oprea Cimpoieru. „Vreau să vă aduc la cunoştinţă că vom fi alături de toţi oamenii de aici, iubim Partidul Poporului. V-aş ruga frumos să fiţi cel mai tânăr preşedinte al României, atâta am de spus şi sunt în jurul partidului. Am 72 de ani, împlinesc acum, da nu mă las!”, iar omul este acoperit de ovaţii şi aplauze.
Lângă mine un bătrân tot la vreo 70 de ani plânge. Îi curg lacrimile pe obraji şi nu spune nimic. Stă şi plânge. „Mulţumesc, un sibian adevărat, vedeţi...”, încearcă Diaconescu să spună ceva. „Amzoi Ilie sunt şi vin dintr-o deplasare foarte de departe, unde mi-am lăsat totul pentru Partidul Poporului. Toţi aceşti care conduc Partidul Poporului în judeţ trebuie să se gândească că e o treabă foarte mare”, zice şi Amzoi Ilie, aproape sugrumat de emoţie.  
Din capul mesei, vorbeşte o femeie la vreo 40 de ani. „Domnule Diaconescu, am ştiut din prima clipă când aţi început programul OTV că ceva sclipeşte acolo sus, pentru că nu se putea altfel. Aţi fost închis o dată, s-a încercat încă o dată, s-a încercat chiar să fiţi închis într-o puşcărie, şi nu, Dumnezeu nu v-a lăsat să ajungeţi, acolo, unde cei care au aruncat nişte mreje neadevărate s-au încurcat în ele şi se vor încurca. Un lucru vreau să vă întreb. Am în faţă cele 20 de puncte, inclusiv al 21-lea, aşa cum aţi arătat pe PROTV...” „pe OTV!!!”, e corectată femeia din toate părţile. „Pe OTV, mă scuzaţi din cauza emoţiilor. În clipa în care veţi ajunge preşedinte, ce veţi face pentru tineretul nostru?”, întreabă femeia. „Important este că nu va fi niciun tânăr fără loc de muncă, este promisiunea mea de a face locuri de muncă...”, începe o primă frază care durează mai mult de două secunde Dan Diaconescu. Dar este din nou întrerupt. „Să fie linişte!”, răcneşte cineva, iar liderul PP continuă: „fie prin construţia de locuinţe sociale, fie prin construcţia de autostrăzi, fie prin acea lege a celor 20.000 de euro. Principalii beneficiari vor fi cei tineri, şi bineînțeles şi tinerii de aici din Sibiu. Aţi văzut şi preşedintele filialei de aici cât este de tânăr...”, îşi încheie micul discurs Diaconescu, înconjurat imediat cu aplauze.
Îi vine rândul fostului primar, Dan Condurat. „Domnule viitor preşedinte, stimaţi sibieni, mai jos de noi se produce un eveniment pe care eu mi-l doream de acum 12 ani, e vorba de centura Sibiului. Vă spun şi să nu vă supăraţi că spun acest lucru, dar este munca mea pe care şi-a însuşit-o altcineva. Am venit din America cu 5 milioane de dolari, împreună cu ambasadorul de atunci, dl. Geoană, şi am venit cu 5 milioane, un împrumut BERD şi Sibiul declarat oraş de prioritate şi după atâţia ani, cineva taie panglica. E vorba de o mare minciună pe care o suportă Sibiul astăzi”, spune Condurat, aprobat de toată lumea. „Îmi pare rău să trăiesc într-o comunitate în care Sibiul este într-o parte şi Hermannstadt-ul este în altă parte. Un Sibiu care nu e condus, iar Hermannstadt este condus de la Berlin. Îmi pare foarte rău. Toţi consilierii locali sunt miniştri acum. Sau miniştri sau mama dracului”, zice Condurat.
Lui Diaconescu i se mai cere să construiască „o troiţă sau un mausoleu” pentru sibienii morţi în decembrie 1989. „Vă rog pe dvs. să le arătaţi acestor ardeleni, că e leagănul de cultură şi civilizaţie aicea în Ardeal, în Sibiu, să le arătaţi, să le faceţi un mausoleu sau o troiţă să ducă coroanele acolo şi când vin din străinătate, să vadă acolo cine a murit”, propune un simpatizant al PP. Altcineva cere să se facă fabrici, iar primarul să strângă cel puţin 3.000 de locuri de muncă. „Să ne unim, să dăm odată jos săsimea. Noi suntem români”, spune altul. De emoţie, îi tremură toată faţa, iar fruntea i s-a umplut de puncte de sudoare. „Este 1 Decembrie şi noi suntem români”, conchide emoţionatul. Din capătul celălalt al camerei se aude o sonerie de mobil. O jiană ca la Sibiu. „Nu-mi dau seama cum a strâns primarul Johannis atâtea voturi, pentru că aşa cum spunea şi domnul primar Condurat, cei care au venit înaintea lui au făcut totul, lucrurile bune ale Sibiului, nu înţeleg cum românii îl votează, apropo de părerea aceasta a invitatului nostru care vorbea de români şi de saşi şi mă rog despre faptul că românii ar trebui să se unească între ei...”, e concluzia întâlnirii a lui Dan Diaconescu. Nimeni nu mai are nimic de spus, iar cei 30-40 de oameni se îmbulzesc la autografe. Body-guarzii fumează liniştiţi afară. Operatorii din bus-dugan îşi strâng cablurile.

 

Ai fost martorul unui eveniment care crezi că ar merita să fie prezentat în ziar?
Folosește modulul de sesizări din TS App, aplicația de mobil Turnul Sfatului, iar noi vom prelua și aprofunda subiectul.
Descarcă aplicația de aici: https://tsfatului.app.link/download

Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube

Alin Bratu

de Alin Bratu

Politic
Telefon:
0745 590 991

alin[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

11 comentarii

sibian

Acum 12 ani

62 de orfani de la casa de copii din Sibiu si-au lasat cismulitele in fata fast-food-ului Simba de pe calea dumbravii, in asteptarea lui Mos Nicolae... Fii si tu MOSUL LOR si lasa-le ceva in cismulitele.... MAI AI TIMP PANA MAINE DIMINEATA LA ORA 12:00
Raspunde

liu

Acum 12 ani

auzi dane, vindeti rollsurile, elicopterele si mai adu niste sasi in sibiu
Raspunde

nicolae

Acum 12 ani

superb comentariul nr.2 ! In rest, tiripliciul asta de dd sa si vada de emisiunile pt semidocti si marlani de la otv,eventual de cautarea elodiei sau de oarece inmormantari in direct.. Despre condurat zzzzzzzzzz poate candida..avand asigurate 375 de voturi.. In rest , norocul nostru ca -i avem pe sasi alaturi si pe klaus johannis primar!
Raspunde

Georg

Acum 12 ani

Citat din text: SA NE UNIM, SA DAM ODATA JOS SASIMEA. NOI SUNTEM ROMANI. (incheiat citatul) 1. SASII care mai sunt in ORAS sunt CETATENI LOIALI ROMANI..nu sunt alogeni... 2. Oerkenyi Istvan, un scriitor UNGUR scria in NUVELE MINUT, parca nuvela DOI UNGURI IN COSMOS: -Si ce fac cei doi UNGURI pe luna? -Zic ca SUNT UNGURI. -SI INAFARA DE FAPTUL CA SUNT UNGURI, CU CE SE MAI OCUPA? cred ca intrebarea aceasta trebuie sa o puneti celor ce SE bAT CU PUMNUL IN PIEPT CA SUNT ROMANI... sasii nu trebuiesc dati afara..au plecat de mult... SI NU MAI VIN... AU RAMAS NUMAI CEI CARE SUNT CETATENI ROMANI si AU JURAT PE CONSTITUTIA TARII si ISI RESPECTA JURAMANTUL. V-AS DORI SA VI SE iMPLINEASCA DORINTA..ACEASTA SA vA FIE PEDEAPSA... Georg
Raspunde

cadrilater

Acum 12 ani

deci la asa bobor asa conducator, parca era cercetat si cu un picior in puscarie, iar ca meserie .. ceva pe la televizor, cum sa ajunga presedinte ? ( poate de CAP). Idioti, servili si lingai vad ca sunt si la Sibiu...pacat!
Raspunde

pt. Georg

Acum 12 ani

Scuze amice, dar sasii sunt alogeni, la fel ca tiganii, ungurii, evreii etc... Uita-te in DEX!
Raspunde

florin

Acum 12 ani

Despre sasi nu poti sa spui ca sunt alogeni raportat la Sibiu, odata ce ei sunt in sec XII fondatorii orasului. In Sibiu alogenii sunt altii, cei veniti prin anii 70-80 pe valea Oltului in sus.
Raspunde

Ardelean

Acum 12 ani

Dupa esecul evident al partidelor care au condus dupa revolutie, mi se pare normal ca o mare parte a poporului sa doreasca pe altcineva. Ar fi stupid sa-i vrea tot pe cei care au ruinat tara. Cei care resping din start orice noua initiativa, isi dau autogol, ori sunt interesati de colaborarea cu hotii si borfasii din ultimii 20 de ani. Cat despre sasi, s-au romanizat si, prin primar, ii conduce tot Carabulea.
Raspunde

mihai

Acum 12 ani

de ce ii dati atata importanta lui Dan Diaconescu? Chiar asta va este nivelul?
Raspunde

pt cadrilater

Acum 12 ani

moare lumea moare moare de ce oare ?cred ca nu mai au stare nu o sa mai stati mult in picioare voi astea care ati dus tara asta aici unde este acum cu menatalitatea voastra de cacat
Raspunde

pt georg

Acum 12 ani

da asa este sunt cetateni de onoare din cauza asta in frunte cu cetateanul primar cum se numaeste oare ca am uitat,a dus Sibiul la atatea datorii.Nu stiti ? o sa aflati .nu va-ti gandit de ce nu vrea sasul sa mai candideze sau cel putin ultima data cand a fost intrebat nu a mai raspuns la intrebare,viitorul ptimar al Sibiului nyu va putea decat sa incerce sa plateascca datorile
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus