Joi,
28.10.2021
Cer Senin
Acum
-4°C

2010 a fost mai bun decat speram. Cand nu speram la nimic!

Anul trecut pe vremea asta toată lumea privea cu spaimă către 2010. Cam prin orice domeniu şi cam din orice punct de vedere anul 2010 se anunţa unul al dracu’ de greu. În ceea ce priveşte cultura, frica urca pe şira spinării proporţional cu tăierile de buget anunţate. „La ce buget are România de pe acum se anunţă un an cultural foarte prost. Noi ne-am făcut un plan pentru anul care urmează dar, vedeţi dumneavoastră, oamenii pleacă pe rupte, se pensionează, alţii în loc nu pot să angajez că sunt posturile blocate, am posturi libere şi nu pot să le ocup. Vedeţi dumneavoastră, aşa să scrieţi în ziar, anul 2010 va fi un an deosebit”, spunea la jumătatea lui decembrie 2009 Sabin Luca, directorul MN Brukenthal. Acum Sabin Luca termină anul tot director la muzeu, cu aproape jumătate din angajaţii pe care îi avea în 2009 şi cam cu acelaşi număr de vizitatori. Deci e bine!

De la Brukenthal peste primărie, nici conducerea CNM Astra nu privea cu prea mare speranţă la anul de graţie 2010. „Din punct de vedere al Muzeului Astra am încercat să realizăm cât de cât un plan pentru anul care vine. Nu ştim încă finanţarea, dar se anunţă că nu va fi o finanţare prea generoasă. De fapt se anunţă un an de criză adâncită. Vom încerca să sporim finanţarea prin venituri proprii. Există unele evenimente devenite brand pentru muzeul Astra, acelea vor rămâne cu siguranţă. În princiupiu vom încerca să păstrăm acelaşi calendar ca şi în 2009”, spune Valeriu Olaru, directorul interimar al CNM Asta. Instituția s-a ţinut în mare parte de cuvânt şi a organizat anul acesta toate marile festivaluri cu care a obişnuit oamenii: Festivalul Naţional al Tradiţiilor Populare, Nedeia de Sfântul Ilie, Târgul Creatorilor Populari, Târgul Olarilor, Festivalul Datinilor şi Obiceiurilor şi altele. Deci nici la ei n-a fost dracul atât de rău!

În 2009, Sibiu avea două mari festivaluri în aer liber: Rockin’ Transilvania şi Artmania. În 2010, Rockin’ Transilvania a spus adio Sibiului, nemulţumit de lipsa de sprijin financiar şi numărul mic de rock-eri prezenţi la concerte. De partea cealaltă, Artmania a ţinut standardul cât a putut de sus. Ediţia din acest an n-a fost printre cele mai strălucite, dar în penuria de concerte adevărate în Piaţa Mare un Serj Tankian a fost aur curat. Mulţumim şi aşteptăm cu drag şi la anul!

Şi ajungem la greul „Radu Stanca”. Pentru el, anul de criză 2009 a însemnat aproape câte o premieră pe lună, premii şi participări la festivaluri internaţionale cât pentru toate teatrele din ţară şi parteneriate pentru următorii zece ani. Iar anul 2010 a însemnat cea mai amplă ediţie din istorie a Festivalului Internaţional de Teatru şi un maxim al ceea ce poate suporta din punct de vedere structural şi uman Sibiul. Dacă cineva ştie să treacă prin criză cu capul sus atunci Constantin Chiriac ar trebui să-i dea lecţii de management.

Comentarii

1 comentarii

alex

Acum 10 ani

bravos sibiu sunt mandru ca sunt sibian
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus