FLASH! FLASH! FLASH! Copiii dispăruţi ai sibienilor sunt de fapt folosiţi în teste genetice pentru mâncarea pe care o mâncăm în fiecare zi, după cum vor marile puteri ale lumii.
de Băie Ţel
SENZAŢIONAL! Trimişii noştri speciali la Sibiu au descoperit în catacombele de sub solul oraşului dovezi irefutabile ale dispariţiei copiilor. În fiecare zi, copiii sibieni primesc la şcoală lapte şi corn cu modificaţii genetice interzise de Uniunea Europeană dar aprobate în secret de gruparea Lions Club Brukenthal. „Când am văzut nu mi-a venit să cred. La început am fost şocat dar acum mi-am mai revenit”, a declarat pentru Turnul Sfatului în premieră mondială, Roberto Dietrich, directorul şcolii unde au identificaţi cei mai mulţi copii lipsă de la ore. “S-ar putea să chiulească”, a mai completat acesta.
BAU! BAU! BAU! În cornul primit de copiii sibieni la şcoală există o substanţă extracurriculară neidentificată de specialişti, care provoacă starea de somnolenţă a infantililor. Ioan Maniţiu, fostul director al DSP Sibiu, înălurat din funcţie după ce a vrut să facă publice ingredinetele cornului mâncat de copii, rupe tăcerea! “N-am de ce să am un regret. Ştiţi cum se zice, lebăda rănită este ca vântul de primăvară”, a mărturisit maestrul. BLEAH! BLEAH! BLEAH! au făcut copiii când au mâncat. Poliţia Sibiu în frunte cu Constantin Oprean, rectorul din spatele Rectoratului, ştiu totul dar nu vor să spună nimic. Aşa că nu i-am mai întrebat. Câţi copii nevinovaţi vor mai trebui să dispară până să vă atingeţi scopul obscure, domnule Iliescu?! Câţi sibieni vor mai trebui să sufere zilnic pentru nepăsarea voastră, domnule Ponta?! Şi tu, tu ce vrei, domnule Antonescu?
Textul şi fotografia de mai sus reprezintă un pamflet şi trebuie tratate ca atare!
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Ioan Manițiu , Turnul Sfatului , Uniunea Europeană Guvernului P , Roberto Dietrich , Constantin Oprean , politia sibiu , Băie Ţel , Lions Club Brukenthal
Vizualizari: 510


Ultimele comentarii
Acum 11 ore
Turci
Acum 11 ore
Resi
Acum 11 ore
Resi
Acum 12 ore
Nustiu
Acum 12 ore
Pol-Pot