Somaţia pentru adunare, dictată din culise, ba uneori chiar pe faţă, nu schimbă aproape cu nimic datele problemei. Pălăria în formă cosmetizată este aşezată pe aceleaşi capete. Cam aşa s-ar putea caracteriza mişcarea iniţiată de opoziţie în formula noii alianţe. În analiza fenomenului, a posibilelor consecinţe, trebuieşte pătruns în profunzime, trebuie citit printre rânduri.
Totul dă impresia de panică. Se pare că fiecare zi ce trece fără vre-un rezultat în ideea dărâmării actualei puteri, adaugă sentimentului de neputinţă, cu perspectiva coşmarului de a încălzi în contiunare băncile opoziţiei pe termen nedeterminat. În pofida cifrelor mai mult decât optimiste ale sondajelor la comandă, strategii opoziţiei – Năstase, Patriciu, Voiculescu – intuiesc potenţialul pericol mortal : revenirea coaliţiei de la putere, a PDL, la loc de frunte în aprecierea opiniei publice. Proces care trebuie obstaculat pe loc, de îndată. Orice întârziere poate fi fatală.
Am spus-o şi cu alt prilej, interesele pe fond, cu totul altele decât interesul naţional sunt două : beneficiul gestionării pârghiilor puterii în folosul propriilor interese, lucru demonstrat cu prisosinţă de guvernările lor anterioare precum şi, de altă parte, a-şi ostoi insomniile judiciare. Acest din urmă deziderat a devenit prioritar în condiţiile în care justiţia, din proprii imbolduri ca şi animată de măsuri legislative sau atenţionări europene, dă semne de mişcare. Deşi obiectivul a rămas neschimbat, jos Băsescu, jos PDL, s-a dovedit că strategia dărâmării fără a anunţa nimic în loc este falimentară astfel că acum, treziţi la realitate din beţia lozincardă, au ajuns în sfârşit la concluzia că trebuie să avanseze soluţii.
Problema este cât sunt de credibile. Din câte am reţinut până la ora actuală, respectiv din programul noii alianţe ACD, strategia le este minată de aceeaşi contradicţie de fond : ajustări structurale ( termenii d.lui Isărescu) concomitente cu înlesniri sociale, ambele peste posibilităţile reale ale economiei româneşti. Mai aşteptăm şi plusarea socială din partea PSD pentru ca tacâmul vădit populist să ţintească astfel, în contiunare, adeziunea electoratului credul. Este o pistă deja bătătorită de speranţe aşteptate căci, înadevăr, constrângerile în tentativa de stopare, respectiv de ieşire din criză, au indus costuri sociale cu puternică reverberaţie la electorat. Li s-ar putea deschide o perspectivă înşelătoare a victoriei deci, dar fundată pe acelaşi populism iar nu datorită calităţii programelor, nici isteţimii politice.
Cartea se joacă însă la mâna actualei puteri. A pariului asumat cu propria soartă politică. Am mai spus-o şi repet : răspunderea şi, în acelaşi timp curajul, până în cele din urmă şi riscul angajării unui angrenaj împietrit, rutinat, pe traiectoria reformei, sarcină uriaşă dacă o raportăm la punctul de pornire şi ţinta de atins, va da în cele din urmă măsura victoriei sau înfrângerii. Dacă vor claca, perdant, vor deschide calea opoziţiei. Similar cu ceea ce s-a întâmplat în 1996, 2000 sau 2004. Dacă vor reuşi, vor înclina sensibil balanţa în favoarea lor. Trebuieşte mizat pe inteligenţa şi buna credinţă a electoratului, a opiniei publice. Restrângerile bugetare îşi vor tempera ecoul în timp, încât oamenii vor putea aşeza în cumpănă, de o parte, sacrificiile ce li s-au cerut, de altă parte câştigurile pentru stat şi societate. Se pare că se deschide orizontul unui optimism prudent. Acum. S-ar putea, astfel cum prefigurează mersul economiei, să devină un optimism robust. Stabilizarea raporturilor socio-economice ca şi perspectivele dezvoltării, cu deosebire infuzia în investiţii cu efect benefic la nivel social, urmare atât a orientării pe această traiectorie a importante resurse bugetare cât şi a considerabile sume atrase de la UE, s-ar putea să convingă pe realităţi iar nu pe vorbe sau promisiuni. O astfel de perspectivă înebuneşte opoziţia. Iată de ce, nu trebuie lăsaţi.
Credinţa mea este că nou încropita alianţă este un pas înapoi, un pas perdant cu specială deosebire pentru PNL. Un fel de altă pălărie pentru aceeaşi Mărie. Doar şi până acum au lucrat în deplină înţelegere, în acelaşi scop. Dar în chip vădit, de data aceasta şi formal, nu numai pe fond, PNL îşi reneagă identitatea, abdică de la poziţia sa istorică, de forţă politică de dreapta. Impactul în masa liberală s-ar putea să ducă la ruptură, la cutremur. Liberalii autentici, alţii decât cei de nuanţă Patriciu nu vor subscrie. De altă parte, este adevărat, îşi au şi ei securiştii lor dar, a da pe faţă şi demontrativ mâna cu Voiculescu, cu alţi aşi ai fostei securităţi cuibăriţi prin PSD şi PC, este prea mult pentru un partid care se revendică de la democraţie, de la anticomunism. PNŢCD a fost minat de alţii. PNL se autosubminează.
În altă ordine de idei, gândirea modernă evoluează spre simplificarea registrului politic, pe polarizare dreapta-stânga. Mişcarea de acum s-ar putea să stimuleze poziţia grupului liberal din PDL care, alături de grupul creştin-democrat, să consolideze structura şi orientarea de dreapta a PDL în întregimea lui. Nu se vede cum ar putea deveni liberalii o primă vioară în orchestra stângii, astfel că în perspectivă, cei ce-şi dau mâna pe stânga vor deveni o apă şi-un pământ. O limpezire bine venită pentru ţară, sinucigaşă pentru liberalii stângişti.
În fine, pentru astfel de mişcări de anvergură, este nevoie de actori politici puternici, experimentaţi, vizionari, nu de nişte copii în ale politicii. Strategii şi-au trimis la înaintare novicii. Printre ei şi Antonescu, dacă-l raportăm la rezultatele prestaţiei sale politice. Obedient da, corespunzători, numai că din poziţiile pe care le deţin, ar trebui să fie, în aceste vremuri ale unor profunde prefaceri şi mişcări, adevărate faruri, adevăraţi premergători iar nu simple manechine, ridicol manevrate din culise.
Aşadar, deşi trâmbiţată pe toate canalele, această zis-nouă mişcare a opoziţiei nu numai că nu e altceva, dar prin eclectismul ei, prin sărăcia argumentaţiei pe fond, vizând ostentativ doar dărâmarea actualei puteri, este mai degrabă o demonstraţie pe viu a neputinţei, a nivelului scăzut la care este ridicată ştacheta prestaţiei politice în general, a actualei opoziţii în special.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 282


Ultimele comentarii
Acum 34 minute
Cg
Acum 38 minute
Newman
Acum 46 minute
Haha
Acum 49 minute
Nimic nou
Acum 1 oră
Vivi Dragan