Miercuri,
09.07.2025
Innorat
Acum
17°C

Branza de Sibiu a avut rezultate la Bruxelles

Parlamentul European a adoptat marţi raportul realizat de Daciana Sârbu pe tema rolului strategic al agriculturii în contextul securităţii  alimentare, în care eurodeputata PSD solicită încurajarea agriculturii tradiţionale, combaterea speculei şi întărirea programelor de ajutoare alimentare europene.
Ideea raportului a venit după expoziţia cu produse tradiţionale româneşti desfăşurată la Strasbourg în martie 2010, la care au participat mai mulţi crescători de animale din Mărginime.
“Agricultura este neglijată în discuţiile privind strategia şi viitorul Uniunii Europene, iar raportul vine să arate că Europa nu se află într-o situaţie de securitate alimentară, că fermierii şi întregi zone rurale sunt in pericol de dispariţie", susţine Daciana Sârbu.
Raportul propune o serie de soluţii şi căi concrete de acţiune, gândite în special pentru sprijinirea agricultorilor, precum şi pentru protejarea cetăţenilor de creşterea preţurilor la alimente. Astfel, raportul Dacianei Sârbu solicită Comisiei Europene să ia măsuri mai consistente pentru limitarea speculei pe pieţele agricole, împiedicând astfel fluctuaţiile nejustificate de preţuri care afectează atât fermierii, cât şi consumatorii.

 

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Comentarii

3 comentarii

sorin

Acum 14 ani

Felicitari Dacianei Sarbu pt initiativa,si pentru implicare!
Raspunde

Jollie

Acum 14 ani

Nu sunt de acord cu afirmatia cum ca \"fermierii şi întregi zone rurale sunt in pericol de dispariţie\" , cred ca e o aberatie in masura in care incerci sa implici taranul in proiecte care sa-i aduca un bun profit iar el refuza pe d-zeu stie ce motivatii. tb sa inteleaga ca si ei fac parte din aceasta tara incercata de greutati si ei la randul lor trebuie sa se adapteze.
Raspunde

unu

Acum 14 ani

priviti vestimentatia persoanelor din imagine... majoritatea cu o imracaminte decenta pt functia ce o au. o exceptie (\"de succesuri\")....
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus