Duminică,
17.08.2025
Partial Noros
Acum
30°C

“Majoritatea se indatoreaza pe viata pentru niste cutii de chibrituri"

 

Mai scad sau nu mai scad preţurile pe piaţa imobiliară? Este anul 2011 anul începutului? Când mai ajunge Sibiul la boom-ul imobiliar de acum doi, trei ani? Bogdan Gicu ne oferă câteva răspunsuri.
Reporter: Când ai făcut ultima trazacţie şi de care a fost ea?
Bogdan Gicu: Astăzi, chiar în dimineaţa acesta. Este vorba despre un apartament de două camere, construcţie nouă, inabulat, cu CF, preţul a fost de 37.000 de euro la o suprafaţă de 57 metri pătraţi. 
Rep.: Deci piaţa se mică, nici vorbă de blocaj, criză…
B. G.: Spre surprinderea ta să ştii că anul 2011 a început foarte bine. În primul rând pot să spun de piaţa spaţiilor de birouri, la ora actuală sunt multe firme româneşti şi străine care caută în oraşul nostru clădiri de birouri. Eu aveam deja astfel de cereri din luna decembrie, când am început să caut spaţii, şi spre surprinderea mea de data aceasta, toate clădirile noi din Sibiu, în proproţie de 99 la sută sunt închiriate. Şi vorbesc despre suprafeţe mari. Ca să îţi dau un exemplu, în luna decembrie s-a închiriat o clădire mare, de 2.700 de metri pătraţi, de către o singură firmă.
Rep.: Pe piaţa locuinţelor care este situaţia? 
B. G.: Aici piaţa a avut cel mai mult de suferit, la segmentul de sub 60.000 de euro. Din cauza asta şi programul “Prima Casă” a fost gândit ca un program social în primul rând. Grosul clientelei este format din oameni care au un venit salarial lunar combinat pe familie de aproximativ 2.000 de lei. O astfel de familie, cu un avans de cinci la sută, îşi poate permite să-şi ia în rate, pe o perioadă de 25 sau 30 de ani, un apartament de 35 – 40 de mii de euro.
Afacerile bune pe criză se fac
Rep.: Ce mi-ai spune dacă aş veni la tine să-ţi cer un sfat: am nişte bani puşi deoparte, am văzut că de câţiva ani preţurile se tot duc în cap, am tot aşteptat… să mai stau?
B. G.: Dacă ai stat, ai stat pe riscul tău! Anii trecuţi, când piaţa a fost destul de scumpă, majoritatea oamenilor aşteptau, iar la ora actuală eu spun că aşteptarea asta nu mai are sens, pentru că toate afacerile bune în domeniul imobiliar se fac în perioadă de criză. Asta n-o spun eu, o spun oameni care se se ocupă cu studii de genul acesta de zeci de ani de zile.
Rep.: Înţeleg că în Sibiu, în momentul ăsta nu mai e criză pe piaţa imobiliară.
B. G.: Criză n-a fost niciodată. Cei care au avut posibilitatea în anul de boom imobiliar să-şi cumpere o casă la o sută de mii de euro aceia şi-o cumpără şi acum. Criza a apărut la segmentul acesta, cum îi spunem noi, de duzină. Aici piaţa a avut foarte mult de suferit şi mai ales din cauza creditării. Toată lumea ştie că în ţara noastră creditarea a fost foarte scumpă. Vedeţi ce probleme sunt acum cu Ordonanţa de Guvern 50, nici la ora actuală, după reanalize, încă nu s-a ajuns la un numitor comun. Băncile au interesul să-şi vândă cât mai scump banul. Ele la rândul lor sunt asigurate la alte bănci şi fonduri internaţionale şi nimeni n-o spune dar o bancă, ca să dau acum un exemplu la nimereală BRD, BRD în Franţa dă credite la o dobândă de maxim patru la sută. Eu am un clinet cu care am discutat şi a reuşit acolo să obţină  un credit cu o dobândă de 1,8 la sută. Deci una este să ai patru sau cinci la sută dobândă şi alta este să ai 25 la sută. Programul Prima Casă d-asta şi merge acum, pentru că dobânda la credit este foarte avantajoasă pe piaţa noastră. O familie tânără la ora actuală nu prea are alte alternative pentru că au făcut o nuntă, sunt la început de drum, au nişte bani de avans. Şi nu 10 sau 15 mii de euro cât cereau acum doi sau trei ani dezvoltatorii imobiliari. Din ce am vorbit cu colegii mei undeva la 22.000 de locuinţe s-au vândut anul trecut prin Prima Casă în toată ţara.
Toţi vor în centru
Rep.: Dacă aş veni acum la tine cu banii în buzunar, hotărât să imi iau o locuinţă în Sibiu, către ce zone ale oraşului m-ai ghida. Care sunt polii acum?
B. G.: Din păcate mentalitatea românului nu s-a schimbat nici la ora actuală. Majoritatea preferă să stea în zone centrale sau ultracentrale şi la etaje intermediare. Dincolo, oamenii care se respectă stau cât mai în afara oraşului, cât mai departe de poluare, de toate felurile, inclusiv fonică. Deci oamenii preferă zone retrase, zone exclusiviste dacă se poate. Şi la ora actuală pot să spun că preţurile la periferia Sibiului sunt foarte bune. Acum am la vânzare nişte construcţii făcute în Şura Mare. Din centru până în Şura Mare sunt cam patru kilometri şi jumătate. Acolo am case tip duplex, la o suprafaţă de 145  metri pătraţi la un preţ de 55 de mii de euro. În oraş, la 55 de mii de euro poţi să-ţi iei un apartament de trei camere, la o surafaţă de 60 şi ceva de metri pătraţi, până în 70 de metri pătraţi, vorbim de suprafaţă utilă. Acolo poţi să-ţi iei de aceiaşi bani o locuinţă cu o suprafaţă dublă. E cu totul altceva. Aici mentalitatea încă nu s-a schimbat. Majoritatea preferă să se bage datori pe viaţă pentru nişte cutii de chibrituri care nici nu mai corespund din punct de vedere tehnic. Perioada de garanţie a unui bloc este undeva în jur de 50 sau 60 de ani. Primele apartamente în Sibiu sunt construite în anii 60. În 1968 s-au construit blocurile de cărămidă, tip armată de pe Milea. După ele a început construcţia pe Ceferiştilor apoi a început construcţia masivă a Hipodroamelor.
Rep.: Cum aţi trecut voi, oamenii care lucraţi în domeniu, peste aceşti ultimo doi, trei ani?
B. G.: Cei care au rămas pe piaţă au fost serioşi şi s-au adaptat la vremurile pe care le trăim, majoritatea am încercat să ne reevaluăm afacerile. Dau exemplul meu, în 2007 în firmă aveam nouă angajaţi şi din cauza prostiei de impozit forfetar am fost nevoit să-mi reduc numărul de angajaţi. La ora actuală mai suntem doi în firmă şi încercăm să ne adaptăm la vremuri ca să putem supravieţui. Cei care au încercat să speculeze domeniul acesta s-au retras pentru că nu mai este atractiv. La ora actuală eu zic că am mai rămas în domeniu ăsta chiar oamenii care vor să facă ceva, oamenii serioşi, cei cărora le place ceea ce fac şi cei care s-au specializat în acest domeniu. Vorbesc aici despre cursuri de pregătire, studii, specializări şi aşa mai departe. 
Rep.: Ceea ce din punctul meu de vedere este un lucru bun. Am mai puţine şanse să dau peste un afacerist de ocazie care vrea să mă ţepuiască.
B. G.: Da. Ai mai puţine şanse să dai pentru unul care îţi arată ce vrea el nu ce vrei tu, pentru că asta se întâmpla de fapt. Am avut destul “colegi” care au stricat piaţa.
Rep.: În concluzie, piaţa imobiliară sibiană se îndreaptă.
B. G.: Da, eu spun că acesta este punctul zero. Oamenii încep din nou să achiziţioneze locuinţe, piaţa eu zic că s-a aşezat destul de bine, preţurile au scăzut, avem aproape nişte preţuri corecte pentru imobile şi nu mai vorbesc despre terenuri. Anul trecut pe segmentul acesta a fost dezastru, am avut tranzacţii foarte puţine. Acum avem cereri pentru terenuri, avem cereri pentru aparatmente, preţurile sunt aşezate. La ora actuală avem preţurile din 2006, 2007 numai că avem alt curs valutar. 

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Comentarii

6 comentarii

octogon

Acum 14 ani

daca asta este dintre cei ce au ramas dupa selectia crizei, imi inchipui cum erau ceilalti....In Franta primesti imprumut cu 1,8% ( poate de la Banca Mondiala) iar in Romania cu 25% ( poate de la camatari)?? Clientii de \"duzina\" ?? Pai astia ii umplu pusculita, pe astia ii poate fraieri cu locuinte proaste si scumpe, vraji de piata! Casa la Sura Mica, non plus ultra? Iti trebuie 2 masini si nervi cu carul sa mergi zilnic la servici!
Raspunde

J

Acum 14 ani

Te contarzic cu ap de 60-70 mp la 55.000 euro.Acum 7 luni s-a luat un ap la et 2 de 70 mp utili cu garaj si pivnita la 48000 euro.
Raspunde

J

Acum 14 ani

Voi ati fost cei care au stricat piata imobiliara pt a lua comisioane cat mai mari si pt a nu lucra nimic prosteati oamenii sa vanda la 1000-1500 euro/mp.Sunteti niste nesimtiti.In plus faceati antecontracte fara ca omul sa stie ce semneaza sau ce cumpara.In ziua de astazi dupa ce te bagi dator pe 30 de ani in banca cand mergi sa-ti cumperi un ap trebuie sa te duci cu avocatul sa stii ce semnezi, cu instalatorul, cu constructorul, cu omul cu geamuri si usi ca sa nu iei teapa ca te trezesti ca v-a trebui sa la schimbi ca sunt de calitate proasta.
Raspunde

gicule.....

Acum 14 ani

esti tare frate...i prostesti pe toti! cinste campionului!
Raspunde

Marius

Acum 12 ani

Pe R(r)omeo ori de cate ori il intreaba un reporter cand a facut ultima tranzactie, zice \" Astazi, chiar astazi\". Iar cifra lui de afaceri este tinuta doar de taximetria lu\' tacsu si fraisu\'. Jicule, ai ramas pe piata din cauza seriozitatii tale in a uita voit sa tai chitante. Zi-le cum incasai la colt de strada sa nu mai bagi prin agentie. In rest, te-au facut mare cei care te-au chemat sa isi umple spatiile cu subiecte pe care le-ai umplut de fantezii. Si cica au ajuns analize imobiliare. Nu degeaba radea de tine un coleg moderator de la ex A1, de la care ti-a ramas porecla: Dom\' Masarda. Voiai tu sa zici ceva despre mansarde dar in dialectul tau a iesit cu totul altceva. Mai si confirmai. \"Da da masarda!\" A trebuit ca Razvan sa fie scos din cadru de cameraman ca sa nu se vada cum rade in hohote! Sfatul meu e sa refuzi politicos data viitoare cand te va chema un reporter sau ziarist sa fii intervievat ptr ca nu le nimeresti deloc deloc.
Raspunde

iulian

Acum 10 ani

scutea nicolae te fura cu ochii inchisi aveti grija construieste blocuri in selimbar.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus