Miercuri,
28.07.2021
Cer Senin
Acum
20°C

Program artistic si intrare gratuita la Muzeul "Astra", de Dragobete

 

Reprezentanţii Complexului Naţional Muzeal "Astra" din Sibiu au anunţat, luni, că organizează recitaluri de poezie, muzică şi teatru, în 24 februarie, de Dragobete, iar toţi îndrăgostiţii vor putea intra gratuit în Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului, transmite corespondentul Mediafax.
Potrivit unui comunicat de presă transmis, luni, de reprezentanţii Complexului Naţional Muzeal "Astra" din Sibiu, instituţia sărbătoreşte Dragobetele, în 24 februarie, prin organizarea unui eveniment "dedicat deopotrivă celor mici şi celor mari, celor care iubesc tradiţia, poezia şi muzica".
"Încă din vremuri străvechi, Dragobetele este sărbătoarea dragostei la români. Fiu al Babei Dochia, Dragobetele este celebrat pe 24 februarie, această zi reprezentând începutul primăverii, ziua când natura se trezeşte, se reînnoieşte, păsările îşi caută cuiburi, iar omul participă la bucuria naturii. Conform tradiţiei, de Dragobete, băieţii şi fetele trebuie să glumească, să respecte sărbătoarea, pentru a fi îndrăgostiţi tot timpul anului", scrie în comunicat.
Instituţia va organiza, de Dragobete, recitaluri de poezie, muzică şi teatru oferite de actori ai Teatrului Naţional "Radu Stanca", elevi ai Liceului de Artă, în colaborare cu Asociaţia "Sibiul European", şi elevi ai Cercului de Tradiţii şi Obiceiuri Populare din Mărginimea Sibiului.
Potrivit sursei citate, cei care doresc pot achiziţiona, cu acest prilej, mărţişoare pentru cei dragi, pregătind astfel o altă sărbătoare a primăverii.
Evenimentul va avea loc în 24 februarie, de la ora 12.00, la sediul Muzeului "Astra" din centrul municipiului Sibiu.
De asemenea, conducerea instituţiei a anunţat că, pentru îndrăgostiţii dornici de cunoaştere sau plimbări romantice, Muzeul Civilizaţiei Populare Tradiţionale "Astra" (în aer liber) oferă intrarea gratuită.

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus