Mitropolitul Ardealului, ÎPS Laurențiu Streza, spune că discuțiile despre viitorul Mitropoliei Clujului (desprinsă din mitropolia condusă de la Sibiu) este o temă care va trebui să mai aștepte lămuriri în spațiul public. Dar recunoaște că această chestiune este o temă ce ar putea avea și fond, nu numai formă.
Mitropolia Clujului, Albei, Crișanei și Maramureșului a luat ființă după moartea ultimului mitropolit al Ardealului în formulă extinsă, Antonie Plămădeală. Acum, ÎPS Laurențiu Streza (foto), succesorul unei părți din mitropolia condusă de Plămădeală, nu își ascunde interesul de a reveni la vechea situație. Dar amână discuțiile în spațiul public.
„Consider că trebuie să ne plângem morţii 40 de zile, e un lucru care ţine de decenţa umană. După cele 40 de zile o să ne întrunim şi o să vedem ce o să facem. Aceste probleme legate de Mitropolia Clujului şi Feleacului sunt probleme care ne primesc pe noi” a declarat mitropolitul pentru Turnuș Sfatului.
Pe de altă parte, însă, teologii de la Cluj susțin că actuala situație este cea corectă, în care fosta mitropolie a Ardealului este tăiată în două.
”Ținând cont că Biserica Ortodoxă Română e privită ca un trup, care nu poate funcționa fără unul din membrele sale, așa nu ar putea exista fără Mitropolia Clujului, Albei, Crișanei și Maramureșului. După perioada comunistă s-au impus unele reorganizări și rearondări administrative, însă nu s-au desfășurat într-un mod sistematic, de aici și momentul tensionat care s-a creat atunci când a fost înființată Mitropolia Clujului”, a declarat pentru napocanews.ro Ioan Chirila, profesor universitar la Teologia clujeană. El apreciază că Mitropolia cu sediul la Cluj-Napoca are o ”autoritate cu o viață pastorală și religioasă coerentă, iar pentru credincioșii din Mitropolie, cred că unitatea administrativp este benefică”.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Biserica Ortodoxă Română , Laurențiu Streza , Mitropolia Clujului , Antonie Plămădeală , Mitropolitul Ardealului , Turnuș Sfatului , Mitropoliei Clujului , Ioan Chirilă
Vizualizari: 394
Ultimele comentarii
Acum 28 minute
Mariana Deacu
Acum 32 minute
BittDanman
Acum 33 minute
Gheo Poplaceanul
Acum 37 minute
Gheo Poplaceanul
Acum 43 minute
Gabi