Sâmbătă,
13.09.2025
Parțial Noros
Acum
25°C

Besoiu: Cseke Attila este un "terminator" al sistemului sanitar din Sibiu

 

Consilierul judeţean al PSD Sibiu Adrian Besoiu a declarat, joi, că ministrul Sănătăţii, Cseke Attila, este un "terminator" al sistemului de sănătate din judeţ şi a lansat un apel către parlamentarii PDL de Sibiu de a se opune "în mod energic" propunerii de reorganizare a spitalelor.
Consilierul judeţean al PSD Adrian Besoiu a declarat, joi, în timpul unei şedinţe extraordinare a Consiliului Judeţean Sibiu, în numele consilierilor PSD, că ministrul Sănătăţii este un "terminator" al sistemului sanitar din judeţ, transmite corespondentul Mediafax.
"Comasarea, reprofilarea sau desfiinţarea spitalelor constituie o destructurare a sistemului de sănătate publică din judeţul Sibiu. Ministerul vorbeşte de o eficientizare pentru că, şi aici îl citez pe ministru, «se epuizează inutil resurse». Mi se pare ciudat să vorbeşti de epuizarea resurselor câtă vreme acest sistem a fost cronic subfinanţat. Noi rămânem la opinia că subordonarea spitalului s-a făcut în manieră «manu militari» în baza unor promisiuni făcute, chiar aici, în şedinţa CJ Sibiu, de către ministrul Cseke Attila pe care noi îl considerăm un «Terminator» al sistemului de sănătate din judeţul Sibiu", a spus Besoiu, în şedinţa CJ Sibiu.
Potrivit acestuia, ministerul Sănătăţii "nu face faţă adevărului, că spitalul este subfinanţat, nu are dotări tehnice şi nici personal disponibil".
"Ba mai mult, din câte ştim noi, spitalele nu au fost autorizate de 20 de ani. Acum se dispune autorizarea lor pe cheltuiala CJ. Cheltuială care nu este de neluat în seamă, câtă vreme tot pachetul de conformare la exigenţele de autorizare se ridică la aproape 9 milioane de lei noi. Bani pe care, bănuiesc, îi va plăti CJ", a afirmat Besoiu.
El a spus că sistemul a intrat într-un cerc "vicios" şi susţine că Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu, cea mai mare unitate spitalicească din judeţ, nu are resursele necesare, prevăzute de lege, pentru a face faţă unei epidemii.
"Avertizez în mod public că, la ora actuală, la Spitalul Clinic de Urgenţă nu există stocul legal de intevenţie în caz de epidemii sau calamităţi. La o banală toxinfecţie extinsă spitalul nu poate avea reacţia impusă de actul medical respectiv. Nu are acest stoc tot din cauza finanţării", a afirmat Besoiu.
El a făcut un apel către parlamentarii PDL de Sibiu să intervină "în mod energic" pentru a opri reorganizarea spitalelor din judeţ.
Potrivit proiectului MS, două spitale din judeţul Sibiu ar urma să fie transformate în cămine pentru bătrâni, iar alte trei ar trebui comasate.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Comentarii

3 comentarii

Apollo

Acum 14 ani

Sunt curios cate spitale o sa se desfiinteze in regiunea Harghita-Covasna-Tg.Mures.....In loc sa ne dezvoltam sectorul sanitar noi il distrugem. Pleaca mii de doctori in strainatate, am ajuns sa fim o tara de productie personal si atat.Export profesionisti...
Raspunde

sibianul

Acum 14 ani

eu propun sa desfiintam spitalele in seciume!!!
Raspunde

ioio

Acum 14 ani

Cea mai cretina decizie luata vreo data in Romania! Si anume: sa lasi sanatatea romanilor pe mana unui ungur ! (punct)
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus