Cele două echipe de fotbal ale judeţului Sibiu, Voinţa şi Gaz Metan, au ocazia să transforme anul 2011 în cel mai bun an al acestui judeţ din ultimii 15 ani.
Învăluită într-o aură de incertitudine la începutul perioadei de pregătire, Voinţa Sibiu a arătat cel mai important lucru pe care putea să îl arate: constanţă. Instalată surprinzător la şefia seriei B a ligii secunde, surprinzător pentru o nou-promovată, despre Voinţa se credea că va claca. Dar perioada de pregătire a venit cu nişte rezultate de-a dreptul surprinzătoare. După un întreg stagiu de pregătire în Antalya, Voinţa a revenit la sfârşitul săptămânii trecute la fel cum a petrecut un tur întreg de campionat: neînvinsă. Iar companionii n-au fost deloc echipe de neglijat. Adversari din Rusia şi Austria nu au reuşit să învingă o echipă ce încet-încet primeşte statutul de revelaţie.
Sibienii revin acasă obosiţi din cale afară. Stagiul de pregătire a fost extrem de solicitant iar o bună parte din jucători revin cu probleme de sănătate. „În Antalya am avut nişte condiţii de pregătire excelente. Din cauza vremii, terenurile din ţară sunt aproape impracticabile în timp ce acolo totul a fost perfect. Atât condiţiile de pregătire cât şi cele de masă şi cazare, totul a fost foarte în regulă”, spune Marius Lungu, preşedintele clubului Voinţa. Din cele patru meciuri disputate în Antalya, Voinţa a remizat în trei şi a câştigat un al patrulea. Prima partidă, disputată cu Amkar, echipă din prima ligă a Rusiei, s-a încheiat la egalitate, 1-1, gol marcat de Neguţ. După 90 de minute, Voinţa a remizat, 0-0, cu Ural Sverdlovsk, echipă din liga secundă rusă, cu buget de 25 de milioane de euro şi obiectiv de promovare în prima ligă. Între cele două meciuri cu ruşii, Voinţa a reuşit să învingă gruparea austriacă Admira Wacker, cu scorul de 4-1, goluri marcate de Neguţ, Popa şi Lungu cu două reuşite. Elevii lui Alexandru Pelici vor relua pregătirea astăzi, în Sibiu. Pentru studenţi urmează apoi o perioadă de meciuri de pregătire. Viitoarea partidă va fi disputată în compania echipei din Făgăraş, miercuri, ca sâmbătă, să se joace un amical cu Gaz Metan Mediaş. „În funcţie de starea terenurilor vom vedea dacă vom juca acest amical la Sibiu sau la Mediaş”, mai spune Marius Lungu. Zvonurile potrivit cărora startul returului s-ar amâna creează o minimă stare de incertitudine privind perioada de pregătire, însă cert este faptul că Voinţa va juca un meci cu Câmpia Turzii şi alte două-trei jocuri în funcţie de data la care va începe campionatul.
Gaz Metan a avut evoluţii oscilante în perioada de pregătire. Lipsită o bună perioadă de aportul golgheterului Eric, echipa a suferit în special în compartimentul ofensiv. Apărarea a funcţionat aproape în toate amicalele la parametrii obişnuiţi ai antrenorului Cristi Pustai, adică foarte bine, însă atacul nu a funcţionat. Transferul bombă al medieşenilor, fostul dinamovist Bratu, a dat un randament scăzut, principalul pion ofensiv fiind Alin Liţu. Jucătorul împrumutat de la Steaua a fost principalul marcator al medieşenilor în perioada de pregătire însă are şanse mici să continue şi în retur la Mediaş având în vedere criza de atacanţi de la Steaua. Medieşenii au remizat cu Torpedo Kutaisi (1-1) şi cu Torpedo Moscova (1-1), ambele egaluri fiind opera lui Liţu. Apoi, au pierdut cu Fakel Voronej (1-2), Gloria Bistriţa (3-0), Admira Waker (2-1), aceeaşi echipă învinsă de Voinţa cu 4-1 şi cu Slovan Bratislava (3-1). În acelaşi timp, gaziştii au învins Qarabagh cu 2-1, FC Zhetysu cu 3-1 şi MTK Budapesta cu 3-2. Voinţa este, în acest moment, pe primul loc al seriei secunde, care asigură promovarea în prima ligă iar Gaz Metan ocupă un loc de cupă europeană.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Marius Lungu , Gaz Metan , Slovan Bratislava , Cristi Pustai , Gaz Metan Mediaş , Câmpia Turzii , Voinţa Sibiu , În Antalya , Alexandru Pelici , Gloria Bistriţa , Alin Lițu , Admira Waker , Torpedo Kutaisi , Admira Wacker , Fakel Voronej , Torpedo Moscova , Ural Sverdlovsk
Vizualizari: 486
Ultimele comentarii
Acum 3 ore
Laur
Acum 3 ore
Adrian
Acum 4 ore
Cornel Sibianul
Acum 4 ore
Q
Acum 4 ore
Max