"O tara de teama, jur cu mana pe inima, mi-o fost!"

La începutul săptămânii trecute Emil Ötvös a arătat un curaj demn de toată lauda. Emil a decis să nu mai aştepte intervenţia pompierilor în cazul unui incendiu petrecut în vecini şi de unul singur a scos din casa cuprinsă de flăcări doi bătrâni aflaţi la un pas de moarte. Drept recunoştiinţă comunitatea l-a premiat şi felicitat la primărie.

Reporter: Unde eraţi când a izbucnit incendiul?

Emil Ötvös: În casă.

Rep.: Şi v-au anunţat vecinii, aţi văzut flăcările, cum aţi văzut incendiul?

E. O.: Au strigat vecinii că arde, arde, arde! Şi atunci am ieşit afară. Şi am văzut focul!

Rep.: Şi apoi aţi intrat în casă după oameni?

E. O.: Da, am văzut, mi-am dat seama că pot să-i scot pe oameni afară din casă. Am spart geamul, am intrat şi gata!

Rep.: Pe geam aţi intrat?

E. O.: Pe geam, pe geam, că uşa ardea.

Rep.: Şi tot pe geam i-aţi scos?

E. O.: Tot pe geam, sigur, dară uşa era în flăcări şi nu pot trece prin flăcări, nu?

Rep.: Dar nu v-a fost frică, nu v-aţi gândit că poate păţiţi ceva?

E. O.: O ţâră teamă, jur cu mâna pe inimă, mi-o fost! Da ce-am zîs: îs vecinii mei săracii, cum să-i las io să moară, Doamne iartă-mă!

Rep.: Îi ştiţi de mult timp?

E. O.: Tulai, muma me! De când mă ştiu! De când am deschis ochii de atuncea-i ştiu! Păi da bătrâna e mumă-sa a lu’, deci mumă-sa... stai o ţâră... a lui şogoru’! Ştii?

Rep.: Nu înţeleg!

E. O.: Deci ficiorul lui tanti asta e cu soru-mea!

Rep.: Am înţeles, sunteţi neamuri mai îndepărtate.

E. O.: Da, ceva, ceva suntem. Păi cum să-i las să moară? Vai, tulai Doamne!

Rep.: Cum vi se pare că la primărie organizează un eveniment special pentru dumneavoastră?

E. O.: Nu ştiu, îs chiar uimit! Ei o zis că mă cheamă şi pe mine d-apăi nu ştiu dacă pot să mă duc că eu am treabă.

Rep.: (râde) Ce meserie aveţi, ce lucraţi?

E. O.: Ce să zic, diverse lucruri! Am nepot, am copii, am familie, deci trebuie să muncim ca să ne întreţinem. E criză mare! Lucrăm pe unde se poate.

Rep.: Eu v-am întrebat că poate păţeaţi ceva în incenbdiu şi nu mai puteaţi munci apoi pentru familie?

E. O.: Eeee... nici chiar aşa, o fost pur şi simplu, domn’le! Era focul la doi metri de mine, el era cu treaba lui, eu eram cu treaba mea!

Rep.: După fapta asta v-a mai sunat lumea de la ziare, de la presă, să vă facă erou?

E. O.: D-apăi ieri o vint unii să-mi ieie un interviu: eu eram în vârful căsii, ca dracu, şi ei o venit să mă tragă pe mine pe camere şi dinălea... Da’ nu să poate aşa ceva! Da’ tulai Doamne!

Rep.: De ce să nu se poată? Meritaţi! Aţi salvat viaţa unor oameni!

E. O.: Probabil meritam, dar trebuia să mă anunţe şi ei, la ora cutare şi cu tare vine camera, vine oamenii să vă ieie un interviu. Trebuia să fiu şi io pregătit, aşa hop, au apărut! Prin surprindere m-o luat. Păi nu se poate aşa ceva!

Rep.: Şi nu i-aţi lăsat să vă filmeze?

E. O.: Nu i-am lăsat! Auzi, dacă mă vedeai, eram ca dracu! Io urât cu îs, apăi eram plin de negru de la casă că lucram la casa asta de-a ars şi asta o fost. Ce pot să mai spun altceva?

Rep.: Nimic, vă mulţumesc frumos!

E. O.: Doamnie ajută, mă băiete mă!

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi