Primul Tribunal al romilor - Staborul-Romano - va fi inaugurat oficial, luni, la Sibiu, din acesta urmând să facă parte 20 de personalităţi în vârstă ale etniei rome, care vor rezolva probleme civile şi încălcări ale tradiţiei şi obiceiurilor etniei rome.
Preşedintele Tribunalului va fi Dorin Cioabă, fiul autointitulatului rege al romilor, Florin Cioabă, transmite corespondentul Mediafax.
Dorin Cioabă a declarat, marţi, pentru corespondentul Mediafax, că Tribunalul romilor "Staborul - Romano" va fi inaugurat oficial, luni, de la ora 14.00, într-o clădire din oraş, unde vor fi prezentaţi toţi membrii Staborului.
"Aceştia sunt 20 de personalităţi ale etniei rome, cunoscute şi cinstite de membrii etniei, care făceau oricum parte din Staborul nostru. Acum este pentru prima dată când şedinţele Staborului se desfăşoară într-o locaţie. Până acum se desfăşurau în diferite locuri, la casele fiecăruia, la învinuit sau la victimă. Acum, Staborul va avea şedinţele aici (o clădire din municipiu - n.r.). Cei care fac parte din el sunt persoane în vârstă şi câţiva mai tineri. Cei mai tineri au totuşi peste 50 de ani, să nu vă imaginaţi că cineva mai tânăr de atât face parte din Stabor", a declarat Dorin Cioabă.
Potrivit acestuia, tot luni, va avea loc prima şedinţă publică a Staborului, când va fi dezbătută o dispută între două familii din judeţul Sibiu.
"O să asistăm la un proces între două familii. În cauză a fost vorba despre o altercaţie, iar acum se cer despăgubiri. În cadrul Staborului se încearcă rezolvarea situaţiei şi împăcarea celor două familii. Dacă nu se va reuşi o să-i îndrumăm către instanţele de judecată", a spus Dorin Cioabă.
Potrivit acestuia, în cadrul Tribunalului romilor va funcţiona permanent un birou de consiliere juridică pentru membri etniei.
"O să avem, în prima fază, şase consilieri juridici. O să vedem după cum vor merge lucrurile, dacă acest lucru va lua amploare şi va fi nevoie de mai multă lume. Aceşti consilieri juridici le vor explica romilor ce trebuie să facă dacă primesc o citaţie, iar pe cei mai săraci îi vor reprezenta în procese", susţine Dorin Cioabă.
Potrivit acestuia, Tribunalul romilor va funcţiona şi ca o instituţie de stagiatură pentru tinerii romi care urmează studii juridice, aceştia lucrând la biroul de consiliere juridică pentru romi.
Dorin Cioabă a adăugat că Tribunalul romilor nu este o instituţie paralelă cu instituţiile statului din domeniul juridic şi nu se va face justiţie paralelă.
"Această instituţie nu are nimic comun cu ceea ce este tribunalul, nu este o instituţie paralelă cu tribunalul şi nu se va face o justiţie paralelă. Aici vor fi rezolvate cazuri civile între familii de romi şi nu se va întâmpla nimic care vine în contradiţie cu Codul Civil sau Codul Penal. Aici vor fi rezolvate probleme care ţin de obiceiurile şi tradiţiile romilor şi pe care nimeni altcineva nu le-ar putea judeca", a mai spus Dorin Cioabă.
Potrivit acestuia, la inaugurare va participa şi Florin Cioabă, autointitulatul rege al romilor, care este membru al Staborului.
Tribunalul romilor este deschis de către Asociaţia Indirom, iar denumirea sa oficială este de Tribunal al romilor "Staborul-Romano" (comisie de împăcare şi mediere în mijlocul cumunităţii de romi).
Ai fost martorul unui eveniment care crezi că ar merita să fie prezentat în ziar?
Folosește modulul de sesizări din TS App, aplicația de mobil Turnul Sfatului, iar noi vom prelua și aprofunda subiectul.
Descarcă aplicația de aici: https://tsfatului.app.link/download
Urmăriți-ne pe
Instagram /
Facebook /
YouTube
Ultimele comentarii
Acum 4 ore
Jiji Berbecali
Acum 5 ore
Viorel
Acum 5 ore
G
Acum 6 ore
Till Eulenspiegel
Acum 6 ore
Lemurian Leurdă